de Irena Cara
Acum o săptămână s-a cutremurat pământul în Italia. Alt cutremur, alte daune, alte familii rămase fără case. Era inevitabil să nu fie şi români printre sinistraţi; unde, în Italia asta, mai există petec de pământ nelocuit de români?
Mai mult ca sigur, românii au primit aceeaşi asistenţă ca şi italienii din partea autorităţilor şi a Protecţiei Civile, chiar dacă nu e niciodată totul perfect, chiar dacă nu sunt niciodată suficiente corturi, chiar dacă întotdeauna există câte unul care să se lamenteze de calitatea mâncării. Dar sunt convinsă că ei n-au aplicat criteriul de selecţie al unui preot din Moncalieri (TO), care a împrăştiat prin parohii un decalog pentru împărţirea ajutoarelor alimentare, interzise nomazilor şi clandestinilor. Mda, el dă vina pe secretară, care ar fi scris ce i-au dictat inspectorii de la Banco Alimentare, ăia neagă şi uite-aşa aruncă mâţa moartă unu-n gradina altuia. Dar asta e o altă poveste.
Sinistraţii români din Emilia au fost asistaţi de italieni, în timp ce ai noştri reprezentanţi – numiţi sau autoproclamaţi - au aşteptat invitaţie specială. Într-un târziu, ceva a început să se mişte, datorită unui jurnalist, colegul Andi Rădiu, care a plecat, din proprie iniziativa, să cunoască de aproape situaţia. Dar nu vă aşteptaţi să se fi mişcat cine ştie ce! Unii au rămas în aceeaşi hibernare.
Consulii, ca de obicei, şi-au declarat disponibilitatea de a rezolva practicile de urgenţă - ce mărinimie! Dar nu era de datoria lor să facă asta? Consulul de la Bologna n-a fost (încă) rechemat în ţară, precum colegii lui de la Roma, Milano şi Catania, poate era prea ocupat pentru a face 10-15 km sau câţi ori fi, de la Bologna până la Mirandola şi satele învecinate.
A apărut, într-un final, deputatul românilor, Wiliam Brînză. Şi telecamerele şi aparatele foto au fost gata să-l încadreze, să-i înregistreze declaraţiile despre “donarea” de bani suficienţi pentru a cumpăra alte corturi.
Vai, Wiliam Brânză a devenit imediat sfânt pentru românii cu spinarea încovoiată! Uite, domnule, ce om! S-a deranjat să vină printre românii sinistraţi, adică şi-a rupt din timpul lui, şi a mai şi scos bani din buzunar! “Alţii n-au făcut nimic”, spune cineva, bătând apropouri la românii care trăiesc în Italia.
Foarte frumos din partea lui. Dar ştiţi ceva? Nu a făcut altceva decât propria-i datorie de deputat! Adică acolo trebuia să fie, nu a făcut o favoare nimănui, iar banii despre care vorbeşte nu sunt din contul curent personal, ci din banii ăia cu care până acum s-au plătit salariile popilor din Moldova! Adică, măcar o dată, William Brînză a făcut ceea ce trebuia să facă. Doar că a aşteptat cam mult! El, ca om politic, deputat al diasporenilor, trebuia să fie în Emilia duminica trecută la prânz. Nu după ce veneau ziariştii şi televiziunile!
Singurul merit pe care îl are W.B. e că a fost singurul, dintre cei care ar fi trebuit să fie. Ştie cineva pe unde mai e Riceard Badea?
Cât despre românii care trăiesc în Italia, vreau să-i amintesc iobagului român, care se incovoiaza şi-i pupă mâinile lui W.B., că nu are nimeni obligaţia să se ducă să doneze bani sau ajutoare. E doar o datorie morală, care nici măcar nu ar trebui să ţină cont de naţionalitate. Românul care trăieşte şi munceşte în Italia face binefacere doar dacă vrea şi dacă poate. Dar reprezentanţii nu fac binefacere, îşi fac doar datoria. Pentru asta au fost numiţi – nici măcar aleşi de noi – pentru a rezolva problemele românilor din diaspora, adică din “judeţul” lor. Şi nu trebuie s-o facă doar când au “întoarcere de imagine”, cu români mulţi şi telecamere îndreptate către ei. Ar trebui s-o facă şi pentru un singur individ, chiar dacă ştirea nu e trâmbiţată în ziare şi prin televiziuni.
Deci încetaţi să vă mai încovoiaţi în faţa celor care nu fac nimic în timpul anului, decât să prezidieze la spectacole sau să se bată prin wc-urile restaurantelor cu rivalii politici şi să se dueleze pe ziare. Ieşiţi din mentalitatea asta de iobăgie, ăştia trebuie traşi la răspundere pentru ceea ce fac, nu lăudaţi când îşi fac datoria pentru care sunt plătiţi cu vârf şi îndesat!
Ah, încă ceva, s-a reconfirmat ceea ce spuneam pe vremea “revoluţiei” din Piaţa Universităţii: noi “căpşunarii” să fugim repede să fim solidari cu românii din România, dar când victimele sunt de partea asta a frontierei, din România nu vine nici măcar un autobuz care să le ofere transportul gratuit până acasă. Tot cei din Italia au avut grijă şi de asta. Un pachet de biscuiţi, o pătură pentru “fraţii români care dorm în maşină” din puţinul “fraţilor români din România”? Fiţi serioşi, domnilor! Unii chiar aveau rude prin zonă, dar s-au liniştit când au vorbit cu ele la telefon. A fost de ajuns să ştie că n-au murit sub dărâmături, că altfel mai aveau şi beleaua cheltuielilor de repatriere a sicrielor.
