La Stampa: Victima româncă, călăul italian. Dacă era invers?

Katima Moual publică un comentariu în La Stampa, dealtfel printre puținele care au apărut în presa italiană despre acest caz, în care se pune clasica întrebare: Dacă ea ar fi fost italiancă și el român? Ar fi fost doar un fapt divers, așa cum a fost tratat de presa italiană?

O poveste de violență fără egal s-a consumat în țara noastră. De ce este just să vorbim despre ea

Ținută în sclavie, abuzată sexual și sechestrată într-un bordei timp de zece lungi ani în care s-au născut doi copii de 3 și 9 ani. Rezultatul violurilor repetate pe care le-au trăit alături de mamă. Povestea nu e cea obișnuită care sosește din Statele Unite, ci de data aceasta oroarea se consumă pe câmpurile italiene din Gizzeria, scena unei povești fără chip, nume, nici măcar a unui spațiu just mediatic (ciudat, având în vedere că tema violenței asupra femeilor este caldă!), a cărei protagonistă este o tânără sclavă a lui 2017.

Numai că violența celor zece ani trăiți în cea mai înfiorătoare și solitară oroare ne explodează în față prin imaginile sinistre ale locului pușcăriei sale și prin detaliile povestirii în aceeași zi în care se discuta despre o știre falsă privind o fetiță imaginară de credință musulmană, abuzată de un bărbat. Și astfel, fantezia și știrea falsă au ocupat spațiul și timpul realității și știrii adevărate. Care perturbă obișnuiții actori ai cronicii, ca și cum rolurile, celui bun și celui rău, ar fi de acum prestabilite și astfel această poveste care îi răstoarnă ne traversează ca o umbră și ne atinge prin narațiune.

La distanță de 24 de ore încercăm să o relatăm cel puțin din două motive.

Primul: victima, sclava, femeia și mama, potrivit relatărilor ziarelor locale din Lamezia Terme, are 29 de ani. Lucra ca îngrijitoare a unei doamne până când aceasta a murit, iar partenerul văduv, când îngrijitoarea avea încă nouăsprezece ani, a intrat în posesia corpului său și a spațiului său sechestrând-o și făcând-o să suporte reiterate și crude violuri în afară de leziuni incredibile chiar și în părțile intime pe timpul perioadelor de graviditate, câteva dintre ele suturate cu fir de pescuit direct de bărbat. Această femeie, victima, era o imigrantă de origine română. Punct.

Călăul ei, bărbatul care a abuzat de ea zece ani, obligând-o să trăiască în mizerie într-o baracă împreună cu fiii, cu interdicția de a avea contacte cu exteriorul, are 52 de ani, are antecedente penale pentru infracțiuni similare în materie sexuală și este italian.

Și astfel trecem la al doilea motiv: naționalitățile, când este vorba de povestit fapte de cronică ar trebui să conteze puțin fiindcă victimele și călăii nu pot avea circumstanțe atenuante sau agravante raportat la pașapoartele lor, credință sau etnie, altfel justiția și-ar pierde din start poziția sa de imparțialitate.

Știm însă că dacă agresorul ar fi fost de naționalitate română și victima italiancă, reflectoarele asupra acestei povești ar fi fost aprinse altfel. Însă cum nu e prima dată când realitatea faptelor ironizează certitudinile noastre și ne trezește brusc făcându-ne să cădem din galeriile noastre de susținători, imigranți de-o parte, italieni de cealaltă, profit pentru a aduce în centrul acestei povești adevărații săi actori și sinteza sa: într-o baracă pierdută pe câmpurile italiene, o tânără singură, străină cu doi copii, este abuzată timp de zece lungi ani de un bărbat fără ca nimeni să-și dea seama.

Nu vă fie teamă, aprindeți bine luminile și asupra acestei povești, ar putea să ne ajute mai bine în complexa construire a acelui puzzle pe care l-am intitulat: violența asupra femeilor.