Victor Druţă
Atunci când a explodat centrala atomică de la Cernobîl, pe italieni i-a cuprins o frică soră cu moartea. Aproape că au încetat să mai cumpere fructe şi legume şi au îngheţat toate lucrările de la centralele nucleare în construcţie, pierzând în felul acesta miliarde şi miliarde de investiţii. Peste ani şi ani, mai trecându-le panica, au hotărât să investească din nou în energia nucleară. Dar maledizione! A trebuit să iasă fum din Fukushima! Şi frica a revenit. Şi e foarte posibil ca să se renunţe din nou, cu inevitabilele pierderi, la construcţia centralelor atomice.
Japonezii, luptând eroic pentru marele lor imperiu şi pentru împărat, au fost înfrânţi prin bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Şi după ce au cunoscut pe propria piele ce înseamnă energia nucleară, cine ar mai fi crezut că-şi vor împânzi ţara cu centrale atomice! Dar anume aşa au făcut, dând dovada unui raţionalism şi a unui curaj deosebite. Ceea ce s-a întâmplat, cutremurul, ţunami, catastrofa nucleară, nu-i va face decât mai atenţi şi mai prevăzători. Vor merge înainte liniştiţi, negălăgioşi, gentili unul cu altul. Şi vor găsi mereu o clipă ca să se bucure de imaginea unui cireş înflorit.
Sunt mai răi italienii decât japonezii? Rămâne de văzut. Dar citind ziarul „Timpul” descopăr că cei mai răi sunt moldovenii. Constantin Tănase îi compară pe moldoveni cu japonezii şi găseşte că modul în care unii şi alţii au reacţionat la catastrofele abătute peste capul lor este total diferit. Dacă japonezii s-au comportat cu multă linişte şi demnitate, apoi moldovenii, atunci când se revărsase Prutul astă vară, au fost pur şi simplu lamentabili.
Iată ce scrie C. Tănase: „Să vedem cum au reacţionat moldovenii la calamitatea din anul trecut când apele dezlănţuite ale Prutului au înghiţit sate întregi.
Televiziunile se întreceau în a prezenta scene de groază, cu femei isterizate, care-şi rupeau părul din cap de disperare, ţărani terfoşi şi nebărbieriţi, care-şi frângeau disperaţi mâinile, uitându-se la cer, şi nu a existat măcar un singur post tv care să prezinte vreo scenă cu sinistraţi stăpâni pe sine, care îndeamnă la calm, concentrare şi efort.
La noi, repet, a fost cu totul altfel, am asistat la lucruri urâte. Astfel, în timp ce societatea a sărit în ajutor (sute de mii de ajutoare veneau zilnic în satele sinistrate), sinistraţii, unii dintre ei, deveniseră la un moment dat mofturoşi, pretenţioşi, cereau haine şi încălţăminte noi, biscuiţi scumpi, cafea… în timp ce bieţii ostaşi ai Armatei Naţionale, nişte copii încă, se speteau cărând saci cu nisip, unii sinistraţi, la umbră, jucau cărţi şi beau vin. Făcând un gest profund uman, guvernul a decis să acorde fiecărui sinistrat câte 500 de lei, ca să se convingă în scurt timp că mulţi sinistraţi au dat aceşti bani pe băutură.
Sunt sigur că japonezii vor învinge această apocalipsă, că în doi-trei ani viaţa va reveni la normal şi ţara Soarelui Răsare va deveni şi mai bogată, şi mai frumoasă, cu oraşe curate şi drumuri bune. La fel de sigur sunt că noi, moldovenii, şi peste zece ani vom avea ceea ce avem – oraşe murdare, drumuri cu gropi şi multă, multă sărăcie.”
Şi dacă sunteţi atât de sigur că moldovenii sunt incorigibili, pentru ce, domnule Tănase, mai cheltuiţi degeaba cerneala? Bănuiesc şi eu că nu suntem noi, moldovenii, chiar aşa de performanţi ca japonezii, dar nu le-aş spune acest lucru moldovenilor niciodată, ca să nu-i descurajez! Iată, mai bine a făcut celebrul regizor rus Nichita Mihalcov, care a îndrăznit să critice nu propriul popor, ci pe japonezi, afirmând că ceea ce se întâmplă în lume are întotdeauna un sens, şi că prin urmare japonezii, înrăiţi vânători de balene, nemiloşi exploatatori ai mediului înconjurător şi oameni care nu au nimic sfânt, ar fi avut de suportat furia divină. „Băieţi, ce v-aţi apucat de făcut voi acolo?”, i-ar fi întrebat Dumnezeu pe japonezi. Şi neprimind un răspuns satisfăcător (sau neînţelegând ce-au zis ăia), le-a trimis un cutremur de nouă grade şi un ţunami.
Ei bine, lăsându-l pe Mihalcov să răspundă singur în faţa lui Dumnezeu pentru declaraţiile sale, voi zice că, în eventualitatea unei alte mari catastrofe, Moldova e pregătită foarte bine. Şi iată de ce. Unioniştii moldoveni contează pe România. Comuniştii – pe Rusia. Moldovenii din diaspora – pe NATO şi UE. Credincioşii – pe Hristos şi Iehova. Cu atâţia prieteni, he-he, suntem tari, domnule!
