Georgeta Ene - Giorgia, cum o cheamă italienii - este ca o avalanşă când începe să-şi povestească viaţa. Însăşi viaţa ei pare o avalanşă. Când am văzut-o prima oară, cânta melodiile Mariei Tănase la un microfon.
Georgeta Ene din Ploieşti, de aproape 7 ani în Italia, trăieşte la Torino. Dar cu Italia are socoteli mai vechi, de care acum şi-aminteşte cu drag şi cu un pic de nostalgie. Firul conducător al vieţii sale a fost şi este muzica, cea care a ajutat-o întotdeauna să treacă peste orice, chiar şi în perioade negre din viaţa ei.
Bingo şi romanţe
În România o ducea bine, era contabilă. După o slujbă nu chiar bine plătită la un liceu, i s-a oferit şansa să lucreze pentru Bingo Europa, pe un salariu mult mai mare. Ţinea contabilitatea sălilor de joc, iar când a început şi emisiunea la televizor, cu Romică Ţociu şi Cornel Palade, a devenit colaboratoare şi a mai primit un salariu. Şi-a deschis şi un magazin en-gross, pentru care muncea foarte mult.
Cu toate acestea, continua cu pasiunea pe care o are încă din tinereţe: muzica, uşoară şi populară.
Georgeta cânta la restaurante prestigioase din Ploieşti, la recepţii cu VIP-uri, participa la festivaluri şi câştiga premii. Îşi aminteşte cu drag şi mândrie de premiul special al Uniunii Compozitorilor, primit la festivalul de romanţe "Crizantema de Aur", şi de diploma semnată personal de Ioana Radu. "A scris şi un mesaj frumos pentru mine acolo", spune Georgeta. Le-a cunoscut pe Ioana Radu şi pe Dorina Drăghici, reginele romanţei româneşti, a colaborat şi cu Corina Chiriac.
Georgiana - numele de artă pe care şi l-a ales datorită geloziei soţului, care nu voia să fie "recunoscut" de publicul ei - a cântat şi în Corala Paul Constantinescu a Palatului Culturii din Ploieşti, cu care a participat la diverse festivaluri în ţară şi străinatate: Italia, Anglia, Franţa, Irlanda etc.
Securitatea şi FNI
Pe vremuri, în Italia a avut două participări la concursul polifonic coral "Guido D'Arezzo" care se desfăşoară periodic la Arezzo. Acolo a cunoscut un băiat, de profesie arheolog, care s-a îndrăgostit de ea şi dorea să se căsătorească. Ieşită temporar din România comunistă, viaţa în Italia îi surâdea, rămânea încântată în faţa vitrinelor, însă rădăcinile ei erau prea adânc înfipte în România şi n-a avut curajul să rămână: "Mă despărţeam greu de pământul natal. Deşi eram 5 copii la părinţi şi ar fi fost o uşurare şi un ajutor pentru ai mei să fac această căsătorie, eram prea legata de locul natal şi de ai mei."
Deşi italianul a venit după ea în România, cu toate actele pregătite pentru căsătorie, Georgeta a trebuit să întrerupă relaţia cu el - "aproape platonică", spune Georgeta, "nici măcar nu ne-am sărutat, că aveam educaţia aia rigidă cu virginitatea" - pentru că era continuu interogată de securitate.
"Până atunci nu credeam în poveştile cu oamenii interogaţi, dar acum o încercam pe pielea mea. Dar am avut parte de un securist de treabă, care s-a purtat frumos cu mine", spune Georgeta.
S-au resemnat amândoi şi fiecare şi-a văzut de viaţa lui. Georgeta s-a căsătorit şi a avut două fete. A început să se realizeze pe plan profesional, şi-a construit casa în care şi-a lipit personal şi gresia, dar a avut şi unele lovituri în viaţă. Mai târziu, căsnicia a eşuat. Georgeta este una dintre victimele FNI-ului. Încurajată de o colegă, şi-a depus economiile acolo şi, cum se ştie, le-a pierdut: "De atunci, nu mai pun bază pe bani, pe chestii materiale. Să fiu sănătoasă şi să-mi meargă bine."
Singură în Italia
Fiica cea mare a plecat în Italia acum 12 ani şi s-a căsătorit cu un italian. Este cea care, apoi, i-a schimbat viaţa mamei sale. După multe insistenţe din partea ei, Georgeta a acceptat să se mute în Italia definitiv. Aici nu-i lipsea nimic, doar activitatea, viaţa ei frenetică dintotdeauna.
După doi ani, fiica şi ginerele său au anunţat-o că voiau să emigreze în America şi că ar fi aşteptat-o şi pe ea acolo. Pentru Georgeta, vestea a sosit ca un fulger într-o zi senină: renunţase la viaţa ei din România, pentru a-i fi aproape fiicei celei mari şi nu prea departe celei mici, rămasă în România, iar acum ea rămânea singură.
"I-am spus că voi merge la ei, doar când cealaltă fată se va decide să vină şi ea, ca să reîntregim familia. Dar fata cea mică nici nu vrea să audă de emigrare, are viaţa ei, un serviciu bun în România. E un caracter diferit faţă de cea mare, mai rece, mai independentă, a crescut cu taică-său. Aşa că eu prefer să rămân, deocamdată, pe teren neutru."
A rămas singură în Italia, dar nu s-a dat bătută. Activează prin diverse asociaţii, româneşti şi italiene, cântă în coruri - La Gerla e cel în care cântă în momentul de faţă. Este pe cale de a-şi inaugura o asociaţie proprie - "Talenti romeni". A început să colaboreze cu un ziar româno-italian local, a lucrat ca asistentă familială în Liguria.
"Bătrânul meu, care avea două îngrijitoare, una de zi şi una de noapte, mă numea secretara lui, îmi spunea: «tu nu eşti nici badante, nici colf». Eram angajată pe timp de vară, chiar dacă nu cu contract, ca şoferiţă, îi însoţeam la restaurant sau la un club pentru bătrâni, unde mă duceam des şi eu, să cânt împreună cu grupul de muzicanţi de acolo. Mai pregăteam şi de mâncare la prânz. Am avut o viaţă frumoasă acolo, am avut timp şi de muzică şi mi-am pus deoparte şi nişte bani."
Boală şi optimism
Lovitura cea mai grea i-a venit în urma unor controale medicale, acum doi ani: Georgeta avea o tumoare. Vestea a aruncat-o într-o stare catatonică, s-a închis în casă, disperată. Era singură, bolnavă şi fără serviciu. Şi-a plâns singură de milă cam o săptămână, după care a decis să-şi înfrunte boala şi s-a operat.
După un an, a descoperit că tumoarea se mutase în altă parte şi a mai suferit o intervenţie chirurgicală foarte grea, care o împiedica să muncească. Astfel s-a decis să se înscrie la un curs de operator socio-sanitar.
Un curriculum bogat şi interesant în domeniul contabilităţii i-a deschis apoi calea către o slujbă foarte bună: lucrează în administraţie la Primăria Torino. A fost primită cu multă căldură de colegii ei italieni şi este tratată mereu cu respect. Când se vorbeşte despre ea, toţi îi spun «Georgia noastră»: "Eu am fost tratată de toţi italienii foarte bine peste tot. Nu am verificat niciodată ideea preconcepută a românilor că italienii ar fi rasişti. Ba dimpotrivă, am fost rănită de unii conaţionali. O româncă mi-a făcut o remarcă nepotrivită, când a auzit că lucrez la primărie: «Cum oi fi ajuns tu acolo?». Păi, la vârsta mea, mai poţi insinua aşa ceva?"
În afară de slujbă şi activităţile artistice, Georgeta îşi desfăşoară activitatea şi ca operator socio-sanitar la comunitatea psihiatrică Progest din Torino.
Este o femeie puternică, crede în puterea corpului de a se autovindeca printr-o atitudine optimistă: "Încerc să fiu pozitivă, am început să-mi pun bilete cu mesaje frumoase pe frigider. Sunt convinsă că pozitivitatea atrage pozitivitate. Eu mă simt bine, sunt veselă, cânt, am o sumedenie de activităţi. De-aia stau şi mă întreb ce a fost, dacă nu cumva a fost o eroare medicală. Mă consolează faptul că fac doar rezonanţe magnetice şi nu chimioterapie, altfel deja mă consideram terminată".
Cu iubirea din tinereţe nu a luat legătura ea, dar fiica ei cea mare l-a căutat pe italian şi a ajuns chiar la el acasă, unde l-a cunoscut pe el şi pe fiii gemeni: "Are tupeu, eu n-aş fi îndrăznit să fac aşa ceva", spune Georgeta râzând, în timp ce răsfoim prin amintiri: fotografii în culori şi în alb-negru din toate locurile unde muzica a purtat-o.
Irena Cara
