in

Beat la volan: a tamponat 20 de maşini cu tirul

Noapte de groază la Vittoria (Ragusa), pe 20 aprilie, între orele 2.30 şi 3.00. Un român s-a urcat în tirul cu care de obicei transporta legume şi a început să circule pe străzile strâmte din Vittoria, lovind maşini parcate (foto), faţade şi garduri ale caselor. Cel puţin 20 de maşini distruse de „mastodontul” condus de românul de 29 de ani, S.E.C., cu antecedente penale.

Dimineaţa devreme, primele apeluri telefonice ale proprietarilor maşinilor au ajuns la centrala agenţilor municipali şi la cazarma carabinierilor. Agenţii de poliţie au început o serie de anchete pe baza mărturiilor strânse, depistând firma proprietară a tirului, care are sediu în centrul Italiei. Vehiculul era la dispoziţia românului care de obicei încarcă legume la piaţa din Fanello pentru a le transporta în pieţele din nordul Italiei.

Agenţii l-au găsit pe român la piaţa de legume-fructe. Încărca marfă, poate se gândea să pornească la drum pe timpul zilei. Ce-a fost în mintea românului? Una dintre variantele cele mai probabile este că a fost atât de beat încât nu şi-a dat seama că nu poate circula pe străzile strâmte, cu riscul nu numai de a lovi maşinile staţionate ci şi pasageri şi alte maşini în tranzit.

Din fericire nimeni nu a fost rănit. Bilanţul este de distrugere a câtorva faţade ale caselor şi a circa 20 de maşini ale căror părţi mecanice şi caroserii vor trebui reparate. Tirul a fost văzut pe străzile La Marmora-Mentana, pe via XX Settembre, pe via Ancona şi chiar şi pe via Garibaldi circulând pe contrasens.

Agenţii municipali au strâns câteva denunţuri şi altele sunt pe cale să sosească. Ca primă măsură, i-au ridicat românului permisul pentru încălcarea codului rutier: circularea cu tirul într-un centru locuit (interzisă de o ordonanţă sindicală) şi lipsa documentului de înregistrare a cronotahografului, instrumentul care permite trasabilitatea orelor şi deplasărilor.

Românul va fi semnalat la Autoritatea judiciară pentru ca aceasta să stabilească dacă există responsablităţi cu caracter penal.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Daily Express: ”Londra se umple de cerșetori, hoți și prostituate din România”

Comisia Europeană cere explicaţii suplimentare statelor care menţin restricţii pentru români