in

Din aprilie angajări online pentru „badante”

Familiile italiene depind tot mai mult de munca domestică: menajerele şi îngrijitoarele – potrivit datelor Inps actualizate la finele lui 2010 – sunt în număr de peste 718.000 cu o creştere de 82% faţă de 2005, când erau 395.000. Datele se referă la menajerele şi îngrijitoarele regulare şi este probabil ca aproape tot atâtea să lucreze la negru, adică numărul lor ar putea fi de 1,4 milioane.

Din rândul naţionalităţilor au înregistrat un adevărat boom lucrătoarele domestice românce (de la 36.000 în 2005 la peste 160.000 în 2009) în special datorită intrării României în UE în 2007. Grupul de românce sare de pe locul al patrulea pe primul, depăşind în preferinţele familiilor chiar şi italiencele (150.000 înscrise la Inps în 2009), urmează ucrainencele şi filipinezele. Datele Inps dezmint, aşadar, prejudecata cum că munca domestică este făcută în totalitate de extracomunitari: numărul comunitarilor este de 415.000, peste jumătate din total, şi în creştere cu 185,6% din 2005.

Din aprilie, familiile care vor decide să angajeze un lucrător domestic sau să întrerupă raportul de muncă existent o vor putea face online, prin intermediul site-ului de internet al Inps sau telefonând la numărul verde al Inps (803.164). Noutatea este conţinută într-o scrisoare pe care Institutul o trimite tututor angajatorilor de lucrători domestici în care se subliniază cum creşte numărul serviciilor pentru care nu va mai fi necesar să se stea la coadă la ghişeu. Inps face mai simplă în special plata contribuţiilor înlocuind mandatul poştal cu un mandat care va putea fi plătit şi la bancă şi în tutungerii (pe lângă faptul că prevede plata via web sau prin intermediul numărului verde).

„Ne-am dat seama – explică preşedintele Inps, Antonio Mastrapasqua – că gestionarea muncii domestice era cu adevărat complicată. Trebuia să se meargă la ghişeul Inps pentru angajarea unei persoane şi la poştă pentru plata contribuţiilor. Acum va fi posibil să se facă totul de acasă, de la pc sau prin telefon”.

Angajarea şi întreruperea raportului de muncă – explică Inps în ghidul care va fi trimis celor peste 700.000 de familii interesate – vor putea fi comunicate exclusiv prin web şi pentru această procedură va fi necesar să se obţină un cod pin, care va permite şi activarea serviciului gratuit de sms care să semnaleze scadenţele.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dintr-un sat din Botoşani, la o afacere de succes în Sicilia

Doi fraţi români acuzaţi de uciderea unui întreprinzător italian