in

Furt neobișnuit la Arezzo: hoț de albine, fură 10 stupi și vinde roiurile, pagubă de 3000 de euro

Și-a pus salopetă și mască de protecție, s-a ”înarmat” cu instrumente necesare ”adormirii” albinelor și a pus la cale un furt: zece stupi furați de la un apicultor. Ar fi scăpat nepedepsit dacă nu ar fi existat câteva camere de supraveghere instalate pe traseul parcurs de hoț, care l-au imortalizat.

Neobișnuitul furt a avut loc la Castiglion Fibocchi, în provincia Arezzo.

Hoțul de albine avea cunoștințe tehnice specifice și a dat o lovitură la sigur. Îmbrăcat din cap până în picioare, mai întâi a anesteziat insectele, cu afumătorul special, apoi a luat stupii și i-a încărcat în furgoneta sa. Apoi și-a dat jos salopeta și a fugit.

Credea că pleacă fără să lase urme, însă imediat după denunțul prezentat de apicultorul victimă a furtului, carabinierii de la unitatea din Castiglion Fibocchi s-au pus pe urmele sale. Au vizionat imaginile filmate de camerele de supraveghere din localitate și au găsit o furgonetă care în acea noapte a parcurs străzile care duceau la zona în care se aflau stupii.

În dimineața de 13 aprilie, carabinierii au efectuat o percheziție la Ponte alla Chiassa, în locuința unui român de 33 de ani. Într-o magazie au găsit, demontați în mai multe părți, toți cei 10 stupi. Tânărul a fost denunțat pentru furt agravat.

Nici urmă de roiuri, care au fost vândute. Tânărul probabil în diminețile următoare a eliberat stupii și a confecționat așa-numitele ”roiuri la pachet” de pus în vânzare. În timp ce încă ar fi fost prezente în magazie mătcile. Pentru apicultorul victimă a furtului este vorba de o pagubă de circa 3.000 de euro.

Furtul de stupi este un fenomen tot mai răspândit. Uneori aceste furturi sunt comise chiar și la comandă, și nu se exclude ca și în acest caz furtul să fi fost comandat. Fiecare roi la pachet are o valoare comercială de circa 200 de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia are un nou ambasador la București, diplomat de carieră

Piacenza, abia ieșit din pușcărie, după nouă ani de detenție, prins la furat încălțăminte de la Decathlon și Pittarosso