Iată cazul unei românce care, crezând că şi-a găsit soţul ideal, pleacă din ţară, abandonează şcoala şi se transferă în Italia. Aici însă trăieşte clipe de coşmar, fiind bătută, umilită şi nevoită să-şi părăsească copiii. În prezent se află sub protecţia statului italian, fiind cazată într-una din structurile reţelei naţionale antiviolenţă, destinată femeilor. În situaţia ei se regăsesc din păcate, multe românce.
Elena Petrov are 29 de ani şi este originară din Bucureşti. La vârsta de 16 ani a cunoscut un cetăţean italian de care s-a îndrăgostit şi pe care îl considera ca un salvator. Era convinsă că poate ieşi din situaţia familială grea şi îşi poate construi un viitor frumos şi o familie. Perioada de început a relaţiei nu i-a dat nicio bănuială despre ce avea să o se întâmple. "L-am cunoscut pe soţul meu, italian, când abia împlinisem 16 ani. Eram în clasa a zecea la un liceu din Bucureşti. M-am îndrăgostit nebuneşte pentru că se purta extraordinar de frumos cu mine, era foarte atent, delicat, romantic. În plus îmi satisfăcea toate dorinţele pe care le aveam. îmi cumpăra ce doream. Nu a fost nici unul dintre aceia care să-mi ceară anumite favoruri. După câteva luni de zile am decis să privesc serios relaţia şi ne-am mutat împreună. Nici măcar o clipă nu am avut vreo senzaţie că ar fi violent sau să aibă comportamente ciudate."
Coşmar în Calabria
Elena rămâne însărcinată, iar din acel moment viaţa ei ia o mare întorsătură. Deşi nu dorea, se mută în Italia, într-o localitate din Calabria, abandonează şcoala, iar fericirea pe care o cunoscuse până în acel moment se transformă în coşmar. "După o relaţie de aproape un an, am rămas însărcinată şi am hotărât să dau naştere copilului deşi eram foarte tânără, încă minoră. Prietenul meu mi-a cerut să-l urmez în Italia, să ne căsătorim şi să dau naştere copilului acolo. Eu sincer, nu prea am vrut. Vroiam să stau în ţară dar văzând că se interesează pentru documente şi cheltuie mulţi bani pentru acest lucru, am decis să plec. Eram sigură că voi avea o viaţă fericită, alături de un om care îmi dovedea zilnic că mă iubeşte şi se îngrijeşte de mine. Ajunsă în Italia, în Calabria, situaţia s-a schimbat radical. Am fost dusă la casa părinţilor lui, unde am fost tratată foarte rău. Viitoarea mea soacră mă umilea zilnic şi îmi vorbea urât După ce am născut, eram mereu bătută şi tratată ca un animal. Mi se făceau restricţii şi la apă, la căldură iar dacă încercam să explic ceva, eram bătută. Mi se reproşa că sunt săracă, că nu am zestre şi nu puteam să comentez nimic. Ce puteam să fac? Nu cunoşteam pe nimeni, eram slăbită şi dezorientată."
Românca acceptă să se căsătorească, crezând că lucrurile se vor schimba, însă descoperă că în afară de a fi o casnică supusă şi docilă, viitorul nu-i mai oferea nimic. "M-am căsătorit şi am sperat că în felul acesta situaţia va fi diferită. Ne-am mutat de la socri, dar trăiam într-o teroare continuă. Soţul meu uitase cum e să fii amabil, romantic sau protector. Nu vroia decât să aibă mâncarea făcută la timp, să fie călcat şi spălat, iar eu nu aveam dreptul la nimic. Trebuia să fiu atentă cum mă îmbrac, cum vorbesc şi cu cine vorbesc. La fiecare gest care i se părea lui ciudat eram bătută şi umilită. Am născut şi al doilea copil, sperând şi de data asta că va deveni cel pe care îl cunoscusem la început. Nicio transformare în bine însă."
Ani de umilinţe
Elena se hotărăşte să se reîntoarcă în ţară şi să scape de viaţa de coşmar prin care trecea. Nu s-a gândit însă că lipsa copiilor o va face să se reîntoarcă de fiecare dată. "Am plecat de câteva ori pentru că nu mai rezistam. M-am întors în ţară, am lucrat o perioadă, sperând să-mi refac viaţa. Eram mereu însă cu gândul la copii iar lipsa lor era uriaşă. De fiecare dată, soţul meu îmi promitea că se va schimba, că totul va fi bine. Chiar şi rudele lui, cu care mai vorbeam şi care ştiau situaţia, mă încurajau şi-mi spuneau că e schimbat de când a văzut că îl părăsesc. Mă întorceam de fiecare dată, iar bine îmi era cel mult o lună, după care reîncepeau bătăile, jignirile şi violenţele. Am plâns cât pentru toată viaţa şi am suferit prea mult pentru o fată tânără care cunoscuse fericirea prea puţin. Nu mai ştiam ce să fac, decât să sufăr şi să înghit bătăi şi cuvinte urâte. Copiii mă ţineau în viaţă. Citeam despre femeile care purtau burqa şi credeţi-mă că mă simţeam la fel de umilită."
Ceea ce o îngrijora pe Elena era şi faptul că educaţia dată băiatului de către soţul ei o îndepărta de copii. "Plângeam ore în şir când auzeam cum îi vorbeşte copilului meu despre cum trebuie să se comporte cu o femeie. În concepţia lor femeia trebuie să fie ca o sclavă, să nu aibă decât dreptul de a fi o slugă în casă. Şi asta mă durea mult, pentru că îl vedeam pe băiatul meu cum se depărtează de mine şi cum mă considera. Atunci am decis că vreau să divorţez şi că viaţa mea trebuie să se schimbe."
Protecţia statului
Elena încearcă să găsească un avocat şi cere ajutorul unui ofiţer de poliţie. Soţul ei o descoperă şi recurge la violenţe de neimaginat. Urmează denunţul la carabinieri şi mutarea într-un centru de protecţie a femeilor care au suferit violenţe. "Am încercat să vorbesc cu avocaţi şi cu poliţia locală. La una din întâlniri am fost urmărită de către soţ şi bătută violent, călcată în picioare la propriu. Mi-a luat toate lucrurile şi documentele. Am avut curajul şi puterea însă să sun la carabinieri şi să îl denunţ. Am ajuns la capătul răbdării." Deşi a cerut divorţul şi se află sub protecţia statului, Elena nu vede nimic bun în viitor. "Sunt tânără, îmi pot reface viaţa, dar ce fac, unde mă duc, cu ce mă întreţin? Copiii nu-i voi mai putea vedea chiar dacă statul îmi va permite acest lucru. Nu am pe nimeni în Italia, nici măcar o prietenă. M-aş întoarce acasă dar mi- am abandonat studiile şi gândul că stau departe de copiii mei mă înfioară. Mi-ar place dacă scrieţi despre mine, să citească cât mai multe femei şi să înveţe din cazul meu. Să deschidă ochii bine înainte de a face anumiţi paşi în viaţă. Ce este tragic că sunt foarte multe românce în Calabria, în situaţia mea şi habar nu au cum să procedeze."
Andi Rădiu
