in

Autocare cu care pleacă românii în străinătate: SICRIE PE ROȚI. Poliția a oprit pe autostradă unul care circula fără o roată

Săptămâna trecută un autocar din Bistrița-Năsăud cu grave probleme tehnice a fost oprit pe o autostradă din Austria. Acesta își propunea să străbată Europa fără o roată, însă austriecii l-au tras pe dreapta. Pasagerii au așteptat 14 ore pentru ca mai apoi să fie întorși în țară, deși ei plecaseră cu gândul că ajung în Spania.

Săptămâna trecută, polițiștii au oprit pe o autostradă din Austria un autocar, care, spun surse Bistrițeanul.ro, era înmatriculat în Bistrița-Năsăud. Acesta era plin cu oameni, venea din România și se îndrepta spre Spania. Polițiștii au confiscat numerele de înmatriculare ale autocarului și i-au interzis șoferului să circule mai departe.

Asta după ce au identificat grave probleme tehnice. Polițiștii au fost sesizați de un șofer, din trafic, care a observat că autocarului îi lipsea o roată. Potrivit vienna.at, printre problemele identificate de către polițiști s-au numărat nereguli cu planetara, cu suspensia, care era legată cu o frângie, plăcuțe de frână corodate și prezoane de la celelalte roți lipsă sau rupte.

În autocar s-au aflat 35 de pasageri, care au rămași blocați pe autostrada din Austria mai bine de 14 ore, până când un alt autocar i-a preluat și i-a adus în România. Șoferul s-a ales și el cu o amendă mare de la poliția austriacă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, transport de un milion de euro oprit de Garda de Finanțe: camion cu 640 de kilograme de hașiș ascuns în ceapă, trei persoane arestate

Toscana, polițist desfigurat în bătaie de doi români, l-au tăiat pe față cu un ciob de sticlă pentru că luase apărarea unor femei