in

La ce-a mai candidat? Deputatul Manuel Costescu, ales în diaspora, DEMISIONEAZĂ: «Vreau să stau cu copiii, n-am timp de Parlament»

Deputatul USR, Manuel Costescu, fost secretar de stat în ministerul Economiei din Guvernul Cioloș, a anunțat miercuri că demisionează din Parlament.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Costescu precizează că a luat această decizie dintr-un motiv personal, mai exact el susține că îi este foarte greu să facă naveta între București și Londra, acolo unde locuiește familia sa.

„După cum mulți dintre voi știți, în ultimele 14 luni mi-am împărțit viața între București și Londra. În acest timp am încercat să găsesc o balanță între viața personală și cea profesională, în așa fel încat cei 2.000 de kilometri dintre mine și familia mea să nu fie o problemă insurmontabilă”, a scris Costescu pe Facebook.

De asemenea, acesta a anunțat că locul său din Camera deputaților va fi luat de Daniel Popescu, următorul pe listele USR diaspora.

Manuel Costescu a mai precizat că în continuare se va concentra pe problemele diasporei și pe teme economice.

„A fost o adevărată onoare să pot servi că deputat în Parlamentul României. Pe mai departe voi fi activ în USR, concentrându-mă mult mai mult pe problemele diasporei și pe teme economice ale României”, a mai spus Manuel Costescu.


Dragi sustinatori,

Dupa cum multi dintre voi stiti, in ultimele 14 luni mi-am impartit viata intre Bucuresti si Londra. In acest timp am incercat sa gasesc o balanta intre viata personala si cea profesionala, in asa fel incat cei 2000 de kilometri dintre mine si familia mea sa nu fie o problema insurmontabila. Insa am invatat ca, desi am petrecut peste 40 de weekenduri cu cei trei mici copii ai mei, pur si simplu nu este de ajuns.

De aceea sunt fortat sa iau poate cea mai grea decizie a carierei mele: voi renunta la pozitia mea in Parlamentul Romaniei pentru a fi alaturi de copiii mei. Locul meu in Camera Deputatilor va fi preluat de Daniel Popescu, urmatorul pe listele USR diaspora, un tanar domn minunat pe care am avut onoarea sa il urmaresc in activitatea sa profesionala si de voluntariat in Marea Britanie in interesul comunitatilor romane si nu numai.

A fost o adevarata onoare sa pot servi ca Deputat in Parlamentul Romaniei. Pe mai departe voi fi activ in USR, concentrandu-ma mult mai mult pe problemele diasporei si pe teme economice ale Romaniei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tată și fiu, morți în accident la Salerno. Solidaritate emoționantă: peste 8000 de euro strânși într-o singură zi, pentru ajutorarea familiei

Fenomenul care a cuprins toată Italia: ”sclavia modernă”. Caporalat în agricultură și la Forlì-Cesena