in

Petiție pentru desființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni: ”Este o structură inutilă”

Pe internet circulă petiția intitulată ”Desființarea Ministerul Românilor de Pretudindeni”, publicată pe petitieonline.com, semnată de peste 500 de persoane. Textul petiției, inițiate de o anume Daniela Hering,  cere desființarea ministerului, despre care susține că este doar o gaură neagră, ce înghite fonduri publice.

„Ministerul Românilor de Pretudindeni este o structură inutilă care ar putea să existe ca secție în cadrul MAE. Sprijinul românilor emigrați este acordat prin ambasade, iar Institutul Cultural Român, care generează și implementează proiecte culturale, aparține de Parlament. Susținem că nu este nevoie de un întreg minister fără utilitate, cu posturi plătite din bani publici și dorim ca banii care s-au prevăzut în buget pentru administrarea acestui artificiu funcționăresc să fie donați asociațiilor care sprijină copiii cu autism”, se arată în textul petiției.

Glasul Hunedoarei a adunat mai multe comentarii făcute de cei care au semnat și care trăiesc și muncesc în afara României. „Acest minister nu aduce niciun serviciu sau beneficiu românilor de pretutindeni, și nu face decât să cheltuie inutil banii publici”, spune Călina Pasca, din Canada.

„Inepția aceasta, care se numește <a românilor de pretutindeni>, nu mă reprezintă. Nu face nimic decât să cheltuiască aiurea banii de la buget care ar putea fi direcționați spre altceva mult mai folositor românilor de acasă. Eu, încă cetățean român, în cazul în care am vreo problemă sau în cazul în care am nevoie de vreun act mă adresez Ministerului Afacerilor Externe, respectiv ambasadei sau consulatului României în țara în care mă aflu. Acest minister este o aberație imensă. Ce stat de pe Terra mai are un minister al cetățenilor săi <de pretutindeni>?”, scrie Crina Mutu, din Luxemburg.

Românii plecați în străinătate consideră că ministerul nu își are rostul, că banii sunt cheltuiți ineficient și că fondurile ar trebui dirijate spre altceva. „Acest minister nu are niciun motiv ca să existe. Preocuparea fața de românii din Diaspora este zero, așadar, nu are sens să avem o cheltuială în plus cu acest minister”, spune Crina Ilca, din Finlanda.

„Locuiesc de aproape 8 ani în Italia și nu se simte câtuși de puțin influența unui astfel de organ administrativ. Bani cu grămada cheltuiți aiurea, doar pentru a justifica existența unor scaune cu spătar înalt”, susține și Anca Dinca, din Italia. „Banii publici pe care îi cheltuie acest minister ar trebui dirijați spre implementarea votului electronic sau votului prin corespondență. Acest minister este o sinecură politică”, conchide un alt român plecat în străinătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Stigmatul de violatori ne urmărește și în dosarele Vaticanului: povestea șocantă a primei românce beatificate de Papa Francisc

Daniela Hering, Suedia, inițiatoarea petiției care cere desființarea ministerului: ”Nevoile diasporei nu înseamnă spectacole cu ii sau chermeze cu mici”