in

Român ucis de o furtună în Malta, mobilizare extraordinară a comunității

Tragedie într-o familie de bistrițeni aflați la muncă în Malta. În urma unei furtuni produse sâmbătă 10 februarie, un arbore de mari dimensiuni a fost doborât de rafalele de vânt și a căzut peste mașina în care se aflau Dan Udrea, 38 de ani, și soția sa Irina, de 32. Cei doi români se aflau într-o autoutilitară pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Malta, în districtul Mriehel.

Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa a fost rănită, fiind transportată la spital.

Ministerul Afacerilor Externe a urmărit încă de la început cazul:

„Potrivit datelor obţinute de către reprezentanţii oficiului consular de la Catania, un cetăţean român a decedat şi altul a fost rănit. Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura, în regim de urgenţă, cu cetăţeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă şi că membrii de familie au fost informaţi cu privire la acest incident”, a anunțat MAE imediat după accident.

Consulatul României la Catania, competent pentru Malta, a luat contact cu autorităţile locale și familia afectată, oferind întreaga asistenţă consulară necesară pentru îndeplinirea formalităţilor legate de repatrierea trupului neînsufleţit al persoanei decedate.

Cei doi români locuiau în oraşul Mosta, localizat în nordul ţării. Dan Udrea muncea și trăia în Malta de 7 ani și era căsătorit cu Irina din 2014. Cei doi aveau doi băieței, unul de trei ani, Edi, iar altul de doar 6 luni, Oliver. Mama lui Dan se afla cu ei în Malta, pentru a avea grijă de cei doi copilași, cât timp cei doi se aflau la muncă.

Înainte să plece în Malta, atât Dan, cât și Irina, munceau la o firmă de IT, potrivit bistriteanul.ro.

Irina a fost rănită la spate, la un braț și în zona capului. Aceasta a postat pe Facebook o fotografie cu soțul ei și copiii, și un mesaj: „Atât mi-a rămas… niște amintiri frumoase și copilașii noștri minunați. Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubesc mult, te voi iubi mereu”.

Comunitatea românească de pe insulă s-a mobilizat exemplar. Au organizat o strângere de fonduri pentru a o ajuta pe Irina cu repatrierea trupului, costurile de spitalizare și înmormântare. Și prietenii din Bistrița s-au mobilizat.

A fost deschis un cont pe un site de donații. „Toate speranţele şi visurile lor s-au spulberat în această dimineaţă de 10 februarie, la ora 6:30. Vă rugăm cu respect să sprijiniţi financiar familia pentru a putea plăti pentru repatrierea trupului, transportul acestuia, înmormântare şi cheltuielile medicale. Vă rugăm, de asemenea, să o sprijiniţi pe Irina, pe bebeluşul său şi pe celălalt copilaş, care au rămas fără tată”, este mesajul postat pe gofoundme.com de către Sergiy Zarubin, un apropiat al cuplului.

Doar prin intermediul site-ului de donații gofoundme.com s-au adunat într-o zi în jur de 4.500 de euro, targetul fiind 20.000 de euro.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Foggia, polițist italian arestat: pretindea BANI DE LA FAMIILE ROMÂNE care ocupau abuziv locuințe

Italianul care a incendiat un român: «Am vrut doar să-l sperii»