Tuesday, Jul 29th

Last update:07:31:09 AM GMT

You are here:

Investiţii de 100 de miliarde de dolari / ENI semnează un acord pentru exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră


Grupul rus Rosneft şi compania italiană ENI au semnat miercuri, la Moscova, în prezenţa premierului Vladimir Putin, un acord privind exploatarea zăcămintelor de gaz şi de petrol din Marea Barenţ şi din Marea Neagră, relatează ITAR-TASS.

Volumul total al investiţiilor Rosneft şi ENI pentru exploatarea zăcămintelor de pe platformele Mării Negre şi Mării Barenţ va atinge 100-125 de miliarde de dolari, a menţionat preşedintele Rosneft, Eduard Hudainatov, după semnarea acordului strategic dintre cele două companii. Potrivit documentului, ENI va primi o cotă de 33,3% într-un joint-venture pentru exploatarea zăcămintelor din cele două mări.

Acest acord este încheiat la scurt timp după o înţelegere similară între compania rusă Rosneft şi concurentul său american ExxonMobil. Cele două grupuri petroliere au semnat luni, la Moscova, documentele referitoare la parteneriatul strategic în domeniul exploatării petroliere în zona arctică a Rusiei, în zona Mării Negre, dar şi în SUA şi Canada.

Şeful companiei italiene, Paolo Scaroni, a afirmat că ENI va primi Rosneft la proiectele sale în America şi Europa. Rosneft şi Eni ar putea începe să lucreze împreună în nordul Africii şi în Alaska.

Vladimir Putin a declarat, rândul său, că executivul rus va acorda tot sprijinul necesar pentru realizarea proiectului comun al Rosneft şi ENI privind valorificarea zăcămintelor din Marea Neagră şi Barenţ. "Este o activitate complexă şi va necesita investiţii imense", a declarat Vladimir Putin, potrivit imaginilor transmise de postul Vesti.

Rosneft va avea acces la proiectele ENI în afara Rusiei, ca parte a strategiei Kremlinului de extindere a industriei petroliere în străinătate şi de obţinere a tehnologiilor indispensabile pentru proiectele autohtone, scrie Reuters.

(Agerpres)



Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti





Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com