Advertisement

Acuzaţie gravă la adresa noului ministru al Românilor de Pretutindeni: a minţit în fața comisiilor parlamentare

Jurnalista Oana Matei, soţia lui Cristian Matei, rănit în urma incendiului din clubul Colectiv, scrie pe Facebook că Andreea Păstîrnac, ministrul propus pentru portofoliul Românii de Pretutindeni, a minţit când a afirmat în comisia parlamentară că datorită eforturilor ei diplomatice Israelul a fost unul dintre primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Oana Matei precizează că decizia de a-l transporta pe soţul ei în Israel îi aparţine, iar fosta ambasadoare nu a ajutat-o în niciun fel. Doar a venit la spital, s-a pozat şi a plecat.

”Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare publică adresată opiniei publice din România. De asemenea, a fost menţionat de ministrul Sănătăţii în momentul în care a participat la Ziua Naţională a României”, a afirmat Păstîrnac, astăzi, la audierea în comisiile parlamentare, care au avizat numirea ei la conducerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Este o minciună sfruntată! Decizia de a-l duce pe Matei în Israel după ce a fost rănit în Colectiv a fost a mea! Această individă nu a avut nicio legătură. Tot ce a făcut a fost să vină la spital cu fotograful de casă să se pozeze cu mine. Eram atât de speriată de ce se întâmpla cu Matei că nici măcar nu am realizat că a fost cineva care a făcut poze. Mi-e scârbă!”, s-a revoltat Oana Matei

De altfel, în noiembrie 2015, mai mulţi voluntari care au ajutat la salvarea jurnaliştilor Cătălin Ilniţchi şi Cristian Matei au iniţiat o petiţie în care-i cereau preşedintelui Klaus Iohannis demiterea diplomatei Andreea Păstîrnac pentru minciună. Semnatarii petiţiei scriau atunci că ambasadoarea României în Israel, aceeaşi Andreea Păstîrnac, nu i-a sprijinit în niciun fel pe însoţitorii răniţilor la Tel Aviv. I-a invitat pe voluntari să discute, însă tot ce a făcut împreună cu cei afectaţi au fost fotografii.

Andreea Păstîrnac, ministru propus la portofoliul pentru Românii de Pretutindeni, a fost avizată favorabil de comisiile parlamentare reunite de specialitate, cu 26 de voturi ”pentru” şi 13 voturi “împotrivă”.

Miniştrii din echipa guvernamentală condusă de Sorin Grindeanu au primit astăzi, fără excepţie, avize pozitive din partea comisiilor de specialitate din Parlament. Noul Guvern urmează să primească votul de învestire al Parlamentului şi va depune în această seară jurământul la Cotroceni.

Lista miniştrilor din cabinetul Sorin Grindeanu

Vicepremier şi ministru al dezvoltării: Sevil Shhaideh

Vicepremier şi ministru al mediului: Daniel Constantin

Ministru delegat pentru fonduri europene: Mihaela Toader

Ministrul Muncii: Olguţa Vasilescu

Ministrul Cconomiei: Alexandru Petrescu

Ministrul de Externe: Teodor Meleşcanu

Ministrul de Finanţe: Viorel Ştefan

Ministrul Justiţiei: Florin Iordache

Ministrul delegat pentru afaceri europene: Ana Birchall

Ministru de Interne: Carmen Dan

Ministrul Agriculturii: Petre Daea

Ministrul Apărării: Gabriel Leş

Ministrul Sănătăţii: Florin Bodog

Ministrul Transporturilor: Răzvan Alexandru Cuc

Ministrul Culturii: Ionuţ Vulpescu

Ministrul Educaţiei: Pavel Năstase

Ministrul Cercetării: Şerban Valeca

Ministrul Anergiei: Toma Petcu

Ministrul Apelor şi Pădurilor: Adriana Petcu

Ministrul Comunicaţiilor: Augustin Jianu

Ministrul Tineretului: Marius Dunca

Ministrul consultării publice şi dialogului social: Gabriel Petrea

Ministrul delegat pentru relaţia cu parlamentul: Graţiela Gavrilescu

Ministrul pentru mediul de afaceri: Florin Jianu

Ministrul Turismului: Mircea Dobre

Ministrul pentru românii de pretutindeni: Andreea Păstîrnac

Ministerul Diasporei, ”cadou” pentru diaspora sau irosire a banilor publici?

Manuel Costescu, parlamentar ales în diaspora, dezertează din Comisia pentru românii din afara graniţelor ţării din Camera Deputaților

Bine că recunoaște! Cum explică ministrul diasporei prezența redusă la vot: «Neîncrederea în autorități»