in

Cetăţean italian, depistat pe aeroportul Otopeni cu droguri și acte false

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Aeroport Henri Coandă au depistat un cetăţean italian care a încercat să iasă din ţară cu aproximativ 73 grame de droguri, suspecte a fi cocaină.
În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fals şi uz de fals, bărbatul fiind retinut pentru 24 de ore .
 

În data de 05.05.2018, ora 21.23, la P.T.F Aeroport International Henri Coandă, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind în direcţia Barcelona-Ibiza, un cetăţean italian, în vârstă de 42 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana în cauză a prezentat o carte de identitate italiană. Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie, iar in urma verificărilor cu aparatura din dotare s-a stabilit ca acesta este fals.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră  au procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra bărbatului şi al bagajelor. In urma controlului, s-a descoperit în bagajul de cală, disimulată într-o pungă cu haine, o casetă ce conţinea o substanţă de culoare maro ce prezenta mirosul specific al cafelei, iar în interiorul acesteia a fost descoperită o altă pungă ce conţinea o substanţă de culoare alba, în greutate de 72,93 grame. In cadrul primelor verificări, substanța a reacţionat pozitiv la testul de cocaină.

Persoana în cauză a declarat ca substanța este cocaina și a cumparat-o pentru consum propriu, plătind suma de 2.000 de euro.

În cauză, față de cetățeanul italian se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fals şi uz de fals. Totodata, procurorul de caz a emis pe numele bărbatului ordonanta de retinere pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Nu putem să mai murim la muncă!» Prima victimă, după 1 Mai dedicat siguranței lucrătorilor: român mort lângă Napoli

Român gestionar al unui bar din Roma, amenințat de CLANUL ȚIGĂNESC Casamonica: «Închizi sau ești mort»