in

Droguri introduse în România de transportatorii de pachete. Coletele erau expediate cu documente false

Politiştii vrânceni, coordonaţi de procurorii DIICOT Vrancea, au destructurat o importantă grupare infracţională specializată în trafic şi consum ilicit de droguri, scrie Monitorul de Vrancea.

Oamenii legii au efectuat percheziţii în Focşani şi Satu Mare şi au confiscat 5,3 kilograme de canabis, unii dintre suspecţi fiind prinşi în flagrant, în timp ce ridicau drogurile trimise tot de ei din Spania, printr-o firmă de curierat. La percheziţii, politiştii au găsit şi documente false, dar şi aparatură pentru falsificarea acestora, unul dintre suspecţi fiind bănuit că falsifica cărţi de identitate, pe care membrii grupării le foloseau la trimiterea şi la ridicarea coletelor. Trei dintre persoanele reţinute sunt din Vrancea, iar o alta din Satu Mare.

Mădălina Mihaela V., Ionuţ Mirel D., Bogdan Andrei D. şi Marian I., au fost reținuţi într-un dosar cu o captură impresionantă de canabis. Sunt acuzați de săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri, introducerea în ţară de droguri de risc, precum şi fals material în înscrisuri oficiale.

Suspecţii au fost săltaţi de poliţişti în timp ce ridicau de la o firmă de curierat colete în care erau droguri. În total, este vorba de 5,3 kilograme de canabis. La acţiune au participat şi politişti de la Maramureş şi Satu Mare, acţiunea de prindere în flagrant având loc la Baia Mare.

Potrivit anchetatorilor, drogurile erau aduse în ţară din Spania şi erau revândute apoi în Marea Britanie. De asemenea, inculpaţii îşi păstrau şi pentru consumul propriu o parte din marfa adusă cu firme de curierat. Oamenii legii spun că membrii grupării ar fi început anul trecut să introducă droguri în ţară. După flagrant, la locuinţele suspecţilor, politiştii au făcut percheziţii, 7 în Vrancea şi una în Satu Mare. Au găsit dispozitive pentru confecţionarea de cărţi de identitate, documente de studii false, laptopuri, imprimante şi telefoane mobile. Politiştii au indisponibilizat şi o sumă destul de mare de bani, dar şi o maşină.

Una din persoanele reţinute ar fi emis în fals documente de identitate celorlalţi membri ai grupării, documente pe care le foloseau atunci când expediau drogurile din Spania în România, dar şi când le ridicau de la firmele de curierat din ţară noastră şi le trimiteau apoi către Marea Britanie. Anterior acţiunii politiştilor, unii dintre suspecţi ar fi fost în Spania şi ar fi trimis coletele printr-o firmă de curierat, după care au venit în ţară cu avionul şi au mers la Baia Mare pentru a le ridica.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Diaspora împăiată. Muzeul și Congresul românilor de pretutindeni, pistele false ale parlamentarilor aleși în străinătate

Ancona, vindea mașini modificând kilometrajul, denunțat patronul român al unui salon auto