in

Pleacă elitele! Crește numărul tinerilor care pleacă la studii în străinătate: ”Este o societate care funcţionează anormal”

Pleacă și nu s-ar mai întoarce, din cauza corupției. Din ce în ce mai mulți tineri români pleacă la studii în Occident. Au plecat să facă o facultate cu 20% mai mulți anul trecut față de 2016, iar cu 15% mai mulți au plecat să facă liceul, potrivit unui studiu Integral Edu.

„Primul argument al celor care pleacă la studii în străinătate este că vor să se dezvolte într-o lume mai bună. Apoi, aceştia urmează un obiectiv pe care statele europene vor să îl dezvolte şi-anume multiculturalismul. Aşa se explică faptul că, anul trecut, a crescut cu 20% numărul tinerilor români care au ales să plece la studii în străinătate, fiind înregistraţi peste 6.000 de studenţi care au ales astfel de sisteme de învăţământ superior. Iar, dacă vorbim strict de Marea Britanie, Brexit-ul nu a micşorat numărul de candidaţi români acceptaţi anul trecut la studii. Din contră, numărul aplicanţilor a crescut cu 12%, aceasta rămânând destinaţia numărul 1 pentru studii în afară”, a explicat, pentru Adevărul, managerul departamentului „Universităţi în Străinătate“ din cadrul Integral Edu, Ana Maria Papp.

Marian Staş, expert în educație, a explicat, pentru Adevărul, că cei care pleacă din ţară sunt elitele. „Este o societate care funcţionează anormal, coruptă, în care tinerii cu potenţial şi dorinţă de muncă nu îşi găsesc locul meritat. De aceea ne pleacă aceşti oameni care ar putea să dea ţara asta pe brazdă: vor să îşi dezvolte competenţele într-un mediu cu facilităţi moderne, cât şi siguranţa unui loc de muncă bine plătit“, a explicat Staş.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nerola, carabinierii recuperează pradă de 2.000 de euro, român denunțat

De la zidărie la camioane, o româncă uimește Italia: „Când mă văd că descarc 3-4 tone de marfă pe zi, bărbaţii mă respectă imediat!”