in

Românii, cei mai mari cheltuitori de Crăciun: unul din cinci acumulează datorii după sărbătorile de iarnă

Unul din cinci români a acumulat anul trecut datorii în urma cheltuielilor de Crăciun, iar unul din doi se simte obligat să cheltuie bani pentru sărbători, reiese dintr-un studiu al ING.

În anii trecuți, mai mult de unul din patru români a primit un cadou pe care nu l-a apreciat sau nu i-a plăcut.

„Aproape unul din șapte europeni (15%) a primit anul trecut cel puțin un cadou pe care nu și-l dorea, nu i-a plăcut sau nu l-a folosit. Cu alte cuvinte, au existat cel puțin 81 milioane de cadouri nedorite, fiecare cu o valoare medie de aproximativ 45 euro. La nivel european, românii (cu 27%) se află pe locul trei în topul celor ce nu au apreciat cadourile primite, pe locul întâi fiind Marea Britanie (29%), urmată îndeaproape de Italia (28%)”, se arată în document.

În timp ce anul trecut aproximativ 3,7 miliarde euro au fost cheltuiți pe cadouri neapreciate, cumpărăturile de Crăciun au adus datorii pentru unul din zece europeni.

Conform documentului, în această privință, România se afla în fruntea clasamentului european cu 19%, aproape de două ori mai mult decât media europeană (10%). Cu toate acestea, europenii au început să își planifice mai bine cheltuielile de sărbători, două din cinci persoane (41%) mărturisind că economisesc înainte de Crăciun, față de numai 33% în 2017.

„Deși tot mai mulți planifică în avans și economisesc special pentru Crăciun, există încă persoane ce se îndatorează de dragul familiei și al prietenilor care, un an mai târziu, nici nu își mai amintesc ce cadouri au primit. Consumatorii ar trebui să se gândească la efectele pe termen lung ale cheltuielilor, înainte de a ceda presiunii și a achiziționa cadouri scumpe, care s-ar putea să rămână nefolosite”, a declarat Ian Bright, senior economist ING Group.

În medie, cinci din zece români (53%) se simt obligați să cheltuie bani de Crăciun, cu 11% mai mult decât media europeană.

Conform rezultatelor ING International Survey — Christmas 2016, societatea contribuie la presiunile pe care consumatorii le simt. Astfel, mai mult de doi din cinci respondenți (42%) admit că se simt obligați să cheltuie bani pentru sărbătorile de Crăciun.

Raportul este realizat pe un eșantion de 13.500 persoane din 14 țări din Europa, Statele Unite și Australia și prezintă percepția oamenilor despre finanțele personale în perioada sărbătorilor de iarnă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea împodobirii bradului, principalul simbol al Crăciunului

Situația la punctele de trecere ale frontierei: au trecut peste 250.000 de persoane în ultimele 24 de ore