Friday, Jan 30th

Last update:01:11:22 PM GMT

You are here:

Integrare

Româncele sclave din Sicilia, reacţii: Scrisoare deschisă adresata preşedintelui şi candidaţilor la funcţia de preşedinte

 

 


 

Stimate Domn Președinte,

În virtutea adevărului transmis prin reportajul cotidianului italian “l’Espresso” vă aduc la cunoștință tragedia vieții celor peste 5.000 de cetățene românce supuse exploatării, prostituției, încălcându-li-se astfel toate libertățile fundamentale dictate de ”Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale” care constituie instrumentul fundamental al Consiliului Europei - Convenție semnată la Roma în 4 noiembrie 1950, intrată în vigoare în 3 septembrie 1953 și ratificată de marea majoritate a Statelor Membre, inclusiv de Italia în 10 octombrie 1955 și de România în 20 iunie 1994.

La lumina acestor realități vă cer, Domnule Președinte, în numele tuturor românilor să faceți apel la Convenția sus-menționată și să vă apărați proprii cetățeni!

Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români în Italia vin încălcate în mod sistematic astfel:

  • sunt sustrași în masă și fără pretexte justificate copiii de lângă propriile mame de către asistenții sociali italieni; duși cu forța și sechestrați în case de copii unde sunt supuși violențelor psihice și fizice extreme. Propriilor mame le este interzis să facă vizită propriilor copii sechestrați!
  • femeile românce care lucrează în câmpurile din Ragusa ( localitate din Sicilia) în număr de peste 5.000, sunt expolatate pentru că sunt plătite cu doar 20 de euro pe zi, și nu în conformitate cu CCNL - Contractul Național de Muncă italian, dorm în condiții subumane în colibe care ”sunt mai degradante decât în Africa”(conf.autorului reportajului), dar, cel mai teribil în absolut sunt violențele la care sunt supuse de proprii patroni italieni (chiar și în fața propriilor copii), numărului ridicat de avorturi (peste 600 pe an) înregistrate în rândul femeilor românce care lucrează acolo, violențelor psihice la care sunt supuse sub amenințarile patronilor italieni: ”îți luăm copiii”,  ”nu te plătesc pentru cât ai lucrat” ( de obicei se acumulează luni de muncă),  ”nu-ți dau să mînânci și-ți dau să bei apă otrăvită ție și copiilor tăi”,nu-ți duc copiii la școală”, etc, etc.
  • bărbații români sunt discriminați sistematic la posturile de muncă pentru că sunt considerați: ”romi, criminali, hoți, violentatori”, etc.
  • femeile românce lucrează în condiții degradante ca badante, nu sunt plătite sau nu sunt plătite corect, motiv pentru care sunt obligate să se adreseze asociațiilor românești din teritoriu (care, la rândul lor sunt amenințate și desfășoară activitatea de protecție a propriilor cetățeni cu frică și stress).
  • În ceea ce privește primul argument- al copiilor sustrați de lângă propriile mame și duși în case de copii - vă amintesc, Domnule Președinte, că eu personal v-am înmânat o carte cu titlul ”Copii constrânși la tăcere și Mame persecutate de lege” a cărei autoare sunt; carte care constituie un denunț împotriva StatuluI Italian. Siceră să fiu, Domnule Președinte, de la un mare om politic și un tată exemplar ca Dumneavoastră mă așteptam la o minimă reacție în apărarea micilor copii – generația viitoare a României...

În contextul noilor fapte mă întreb: câte alte violări a propriilor drepturi și libertăți trebuie să se mai întâmple pentru ca propriul Stat, propriul Președinte să ne apere?!

Au făcut ”mare adunare ”(glume în stil italian) Parlamentarii italieni... mari ”interogații parlamentare”... dar nu pentru că sunt interesați cu adevărat de soarta româncelor noastre, dar pentru că vor să scape de amenda care păsuiește Italia dacă va fi denunțată Parlamentului European... ceea ce, se înțelege, Domnule Președinte, voi face eu, chiar astăzi, cu sau fără acordul Dumneavoastră!

Permiteți-mi o întrebare de jurnalistă (pentru că asta fac departe de țara mea):

Care este NOUA GENERAȚIE  a țării noastre dragi, Domnule Președinte?

Copiii care-și văd mamele violate în fața ochilor? Copiii care cresc fără părinți (pentru că părinții sunt constrânși de sărăcie să fugă într-o altă țară unde speră să poată câștiga necesarul pentru un viitor mai bun); copiii violați și maltratați oricum de vecini sau rude cărora sunt lăsați să crească fără dragoste de mamă?

În concluzie COPII FRUSTRAȚI, DEPREȘI, SLABI DE  CARACTER, DROGAȚI??? Aceasta va fi generația pe care o construiește sistemul politic românesc???

În încheierea scrisorii, Stimate Domn Președinte, vă invităm călduros în Italia, noi, cei câteva milioane de români să le amintiți italienilor Convențiile la care au aderat, să apărați femeile României și să salvați generațiile viitoare!!!


 


Stimați Domni Candidați pentru postul de Președinte al României

Românii din Diaspora vă urează ”Succes în cursa electorală” și vă aduc la cunoștință tragedia vieții celor peste 5.000 de cetățene românce supuse exploatării, violențelor (chiar și în fața propriilor copii) umilinței, amenințărilor, în câmpurile din Ragusa (Sicilia) – Italia. În acest fel româncelor le sunt încălcate toate libertățile fundamentale adoptate de ”Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale” care constituie instrumentul fundamental al Consiliului Europei - Convenție semnată la Roma în 4 noiembrie 1950, intrată în vigoare în 3 septembrie 1953 și ratificată de marea majoritate a Statelor Membre, inclusiv de Italia în 10 octombrie 1955 și de România în 20 iunie 1994.

Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români în Italia vin încălcate în mod sistematic astfel:

  • sunt sustrași în masă și fără pretexte justificate copiii de lângă propriile mame de către asistenții sociali italieni; duși cu forța și sechestrați în case de copii unde sunt supuși violențelor psihice și fizice extreme. Propriilor mame le este interzis să facă vizită propriilor copii sechestrați!
  • femeile românce care lucrează în câmpurile din Ragusa ( localitate din Sicilia) în număr de peste 5.000, sunt expolatate pentru că sunt plătite cu doar 20 de euro pe zi, și nu în conformitate cu CCNL - Contractul Național de Muncă italian, dorm în condiții subumane în colibe care ”sunt mai degradante decât în Africa”(conf.autorului reportajului), dar, cel mai teribil în absolut sunt violențele la care sunt supuse de proprii patroni italieni (chiar și în fața propriilor copii), numărului ridicat de avorturi (peste 600 pe an) înregistrate în rândul femeilor românce care lucrează acolo, violențelor psihice la care sunt supuse sub amenințarile patronilor italieni: ”îți luăm copiii”,  ”nu te plătesc pentru cât ai lucrat” ( de obicei se acumulează luni de muncă),  ”nu-ți dau să mănânci și-ți dau să bei apă otrăvită ție și copiilor tăi”,nu-ți duc copiii la școală”, etc, etc.
  • bărbații români sunt discriminați sistematic la posturile de muncă pentru că sunt considerați: ”romi, criminali, hoți, violentatori”, etc.
  • femeile românce lucrează în condiții degradante ca badante, nu sunt plătite sau nu sunt plătite corect, motiv pentru care sunt obligate să se adreseze asociațiilor românești din teritoriu (care, la rândul lor sunt amenințate și desfășoară activitatea de apărare a propriilor cetățeni cu frică și stress).
  • În ceea ce privește primul argument- al copiilor sustrați de lângă propriile mame și duși în case de copii – subliniez că exisă o carte denunț împotriva Statului Italian,  cu titlul ”Copii constrânși la tăcere și Mame persecutate de lege”care are ca bază interviuri cu Miniștri italieni, videoînregistrări făcute de Garda de Finanță italiană, relatarea adevărurilor despre sustragerile și abuzurile asupra copiilor italieni și români de către asistenții sociali italieni.  Cartea a fost făcută cadou a un număr de 10.000 de mame românce și înmânată Președintelui României Traian Băsescu.
  • În ceea ce privește argumentul româncelor violate și exploatate în Sicilia, Parlamentarii Italieni au făcut ”mare adunare ”(glume în stil italian)... mari ”interogații parlamentare”... dar nu pentru că sunt interesați cu adevărat de soarta româncelor noastre, dar pentru că vor să scape de amenda care păsuiește Italia dacă va fi denunțată Parlamentului European... ceea ce, se subânțelege, am făcut deja, pentru că cineva trebuie să amintească italienilor că tratatele internaționale trebuie să fie respectate!

Permiteți-mi o întrebare de jurnalistă (pentru că asta fac departe de țara mea):

Care este NOUA GENERAȚIE  a țării noastre dragi, Doamne și Domni Candidați?

Copiii care-și văd mamele violate în fața ochilor? Copiii care cresc fără părinți (pentru că părinții sunt constrânși de sărăcie să fugă într-o altă țară unde speră să poată câștiga necesarul pentru un viitor mai bun); copiii violați și maltratați oricum de vecini sau rude cărora sunt lăsați să crească fără dragoste de mamă?  Cu alte cuvinte...COPII FRUSTRAȚI, DEPREȘI, SLABI DE  CARACTER, DROGAȚI??? Aceasta va fi generația pe care o ve-ți menține în cei 4 ani de Președinție???

Dat fiind faptul că aderați la postul de Președinte al României, credem că aveți nevoie de voturile românilor din Diaspora... Cum știm toți verba volant – vorbele zboară; de aceea, în mod concret, pentru a avea încrederea și susținerea noastra trebuie să faceți următoarele acțiuni:

VENIȚI ÎN ITALIA ȘI REZOLVAȚI PROBLEMA TUTUROR SCLAVELOR VIOLATE ÎN TOATE DREPTURILE LOR ȘI DAȚI LOR O ALTĂ PERSPECTIVĂ DE VIITOR ÎN ROMÂNIA;

SALVAȚI VIITOARELE GENERAȚII ALE ROMÂNIEI;

ADUCEȚI ROMÂNII ÎN ȚARA LOR PRIN CREAREA DE POSTURI DE MUNCĂ ȘI CONDIȚII DE VIAȚĂ DECENTE!!!

În încheierea scrisorii, Stimate Doamne și Stimați Domni Candidați, vă invităm călduros în Italia, noi, cei câteva milioane de români să le amintiți italienilor Convențiile la care au aderat, să apărați femeile României și să salvați generațiile viitoare.

VREM FAPTE, NU VORBE!!!


Isabela Pulpan

 

 

 

 

 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

“Dăruieşte o carte pentru copiii din Italia!”. Campanie de colectare a cărţilor în limba română

Avem datoria să redăm copiilor dreptul de a citi în limba maternă! Lectura în limba română, o soluţie ideală pentru întărirea legăturii dintre mamă/tată şi copilul rămas acasă, chiar şi cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. Apel din partea Asociaţiei IRFI Onlus, “Italia-Romania: Futuro Insieme (Viitorul Impreuna)” din Roma: susţineţi-ne în campania “Dăruieşte o carte pentru copiii români din Italia !”


 


 

Continuitate şi inovație

În conformitate cu prevederile statutului în vigoare, Asociaţia “IRFI Onlus” a lansat anul acesta în Italia, împreună cu mai multe familii, educatori, profesori, mediatori interculturali şi asociații româno-italiene, o campanie de colectare a cărților în limba română pentru necesitățile lingvistice-educaţionale-culturale-tradiţionale ale comunităților românești, în special a copiilor, școlarilor și tinerilor.

Un proiect ambiţios, care, printre altele, îşi propune să realizeze biblioteci din donaţii de carte românească şi creştină pentru copiii din mai multe zone din centrul Italiei, unde prezenţa stabilă a familiilor de români, a cuplurilor mixte, este foarte concentrată. În scurt timp, vor fi inaugurate primele trei biblioteci, unde spaţiile pentru cărţi sunt deja amenajate: una în centrul Italiei, la Orte (VT), unde lipsesc total cursurile de limba română, dar mai ales cărţile, a doua la Teramo în Abruzzo iar a treia într-o localitate din provincia Roma.

Această iniţiativă îşi continuă practic misiunea pornită cu cele cinci secții de carte în limba română la Roma, inaugurate de către Asociaţia “IRFI Onlus” în ianuarie 2008, grație colaborării cu Primăria Romei și conducerea bibliotecilor publice: “Europea“, “Galline Bianche“, “Franco Basaglia“, “Gianni Rodari” și “Borghesiana“.

Asociaţia noastră încearcă astfel să sincronizeze proiectul de predare a limbii şi culturii române în şcolile din Italia, cu oferirea posibilităţii elevilor români şi tuturor doritorilor de a explora bogăţia şi farmecul limbii române la Roma dar şi în alte zone din centrul Italiei.

mai multe detalii AICI

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Sufletul pereților

"Vineri12 februarie, Beirut.

Draga mea, ţi-am scris din Constantinopol o scrisoare pe adresa lui Manuel şi mai multe pe adresa noastră şi nu ai răspuns. Acuma îţi repet iar ce ţi-am mai scris în mai multe rânduri poate nu ai primit. noi la Constantinopol nu am rămas numai 6 săptămâni apoi am plecat spre Palestina ,în oraşul Haifa dar acolo n-am stat multă vreme e o sărăcie de nedescris lucru e imposibil să găseşti din cauză că în fiecare săptămână vin foarte mulţi emigranţi săraci din lume .e o ţară foarte săracă şi e o criză mare de bani peste tot. Din Haifa am plecat la Beirout nu departe de Haifa. De la noi din Tulcea ce se aude ? să înveţi franţuzeşte .Cum ne aranjăm o să te iau la noi aici.e un oraş foarte frumos Beiroutul şi poate să găseşti mai curând aici un băiat bun pentru tine."

Este un fragment dintr-o scrisoare trimisă din Beirut în 1932 de o familie de evrei din Tulcea. Au plecat în căutarea unui loc mai bun. Scrisoarea a fost păstrată cu sfinţenie până în zilele noastre.

Supravieţuire. A fost cuvântul pe care l-au auzit încă de la naştere şi au învăţ atât de bine sensul lui de-a lungul istoriei .Au străbătut continente în căutarea libertăţii.Au fost hăituiţi ,urmăriţi ,torturaţi ,omorâţi ,dar nimeni nu le-a îngenuncheat spiritul.Laureata premiului nobel pt medicina ,Rita Levi Montalcini afirma:

"Excluderea, a favorizat printre evrei activităţile intelectuale: puteau interzice totul, dar nu ceea ce gândeşti ! Şi este cert că există mulţi evrei între premiaţii cu Premiul Nobel."

„Moştenitorul” scrisorii din Beirut, Adi Calmis, este cel care are de dus mai departe o moştenire copleşitoare : scrisori ,fotografii ,istoria unei familii care a străbătut mările în căutarea fericirii .Mama şi bunica lui au fost în lagărul din Transnistria. A rămas singurul din familie care mai poate spune povestea acestui neam.A plecat acum 20 de ani în Israel să participe la reconstrucţia ţării. Acum, sta atârnat între cele 2 lumi şi încearcă să-şi regăsească identitatea şi sufletul .

Povestea lui va conţine şi povestea comunităţii evreieşti din Tulcea dar şi traseul parcurs de bunicii şi străbunicii lui de-a lungul timpului.

Adi Calmis - născut la 3 septembrie 1966 în Tulcea a terminat facultatea de construcţii din Timişoara şi actualmente este inginer constructor în Israel.

Rita Calmis - 23 mai 1934 - 7 iulie 2010, s-a născut la Cernăuţi, a fost în lagărul din Transnistria, apoi a venit în România, la Tulcea.

SUFLETUL PERETILOR In Memoriam Rita

Ştii? Se spune: vorbeşti la pereţi, atunci când interlocutorii sunt insensibili. Cred, totuşi, că pereţii ascultă, au suflet, ne apără la nevoie, suferă şi sunt răniţi la fel ca şi oamenii. Îmi închipui pereţii bordeiului în care a locuit mama cu familia sa în timpul războiului, fiind deportaţi în Transnistria – 13 într-o cameră. Văd parcă nişte pereţi de lut, cu o suprafaţă de humă nevopsită, aspră, dar plăcută şi caldă, ca palma muncită a ţăranului care i-a adăpostit. Pereţi zgrunţuroşi şi săraci, dar prietenoşi, străduindu-se să păstreze căldura focului din cuptor atunci când găseau sau furau câte un lemn, ca să se încălzească în zilele cu frig, ploaie şi vânt. Parcă îi vad zgribulindu-se peste locatarii năpăstuiţi din colibă, rugându-se să treacă noaptea friguroasă. Atât de mult se ataşaseră pereţii de locatarii înghesuiţi, încât au fost în stare să înfrunte şi gloanţele unui soldat beat, care a dat buzna noaptea, vrând să arate cât de viteaz e, împuşcând candela agăţată de pereţi. Da, n-a curs sânge, e drept, dar praful împrăştiat prin cameră s-a răspândit ca un ţipăt de durere… Apropo, vorbind de gloanţe, îmi amintesc şi de obeliscul vechiului monument al eroilor din Tulcea. Era atât de ciuruit, încât te mirai cum de rămâne în picioare. Privindu-l o dată, de două ori, îi vedeai găurile, te lua ameţeala, iar obeliscul rămânea neclintit – un adevărat monument al eroilor.

Alţi pereţi de care aş vrea să-ţi povestesc sunt pereţii casei în care am crescut. Erau groşi şi simpli. Crăpau din când în când, dar, întreţinuţi, îşi făceau datoria. Erau solizi, ţineau casa, ţineau de cald iarna şi de răcoare vara. Au îmbătrânit în picioare, la datorie. Uneori mă jenam de ei, ştiind că alţi copii de vârsta mea aveau case cu pereţi drepţi, frumoşi, vopsiţi în ton cu moda şi cu posibilităţile lor materiale. În schimb, pereţii mei îmi dădeau siguranţă. Pereţii de la mine din casă sunt ca o vrăjitoare transformată în prinţesă. La prima vedere, arată bine, dar pe dinăuntru veninul şi minciuna îi macină. Aşa am simţit după vreo trei luni de trai în casă. Iniţial, am avut o senzaţie de ciudat, de neobişnuit, ca şi cum aş atinge plante maritime care se retrag şi se închid la contact cu mâna. Există o repulsie reciprocă între mine şi pereţii casei. Am magazia plină de vopsea, dar nu am nicio chemare să-i înfrumuseţez. Dimpotrivă, am senzaţia că pereţii îmi spun: unde vei pune mâna, pe acolo va ieşi vraja, vor rămâne semne. Cu siguranţă, acei pereţi au suferit la naştere şi au acumulat în ei ură şi vrajbă.

Vreau să descriu pereţii prin personalitatea lor, prin trăirile lor, prin legătura pe care o fac între sufletul celor care locuiesc în casă şi aspectul lor, energia pe care o degajă. M-am gândit la pereţi drepţi şi supli, nişte flăcăi puternici, în floarea vârstei, la pereţi lustruiţi ca o doamnă îngrijită şi foarte bine pusă la punct, la pereţi fini, pe care îţi este drag să-i atingi şi să-i mângâi. Scotocind prin memorie, mi-am amintit de nişte vecini de la Tulcea, care stăteau cu vreo două case mai jos. O pereche de bătrâni, pe cât de deosebiţi unul de celălalt, pe atât de potriviţi între ei. El rus, ea nemţoaică, el gras, ea mult mai slabă, el cu răbdare, încet şi sigur în mişcări, ea iute, ca un argint viu, vocea ei decisă şi apăsată, ca a unui sergent de armată, vocea lui moale, ca un cântec. Aveau o maşină germană, veche, albă-crem, decapotabilă, mai tot timpul în garaj. El o repara şi o îngrijea mereu, iar maşina strălucea de lustruită ce era. Stăteau în casa de pe strada noastră şi mereu îşi vedeau de gospodăria lor. Erau singuri. Aveau o fiică plecată de mulţi ani la Bucureşti şi un nepot care venea vara în vizită la ei, la bunici. Eu eram printre puţinii copii căruia îi era permis să intre în micul paradis pe care acei bătrâni îl construiseră, pentru că eram considerat „copil bun”. Pereţii antreului povesteau viaţa trăită în doi de acest cuplu Când veneai la ei, descopereai bătrânul îngrijind maşina, bătrâna îngrijind grădina, apoi gătind mâncare şi făcând curăţenie. Curtea casei lor era un rai de culori. Florile – nelipsite din primăvară, de la ghiocei, până toamna târziu la cele mai colorate crizanteme. Chiar şi pe sub aşternutul de zăpadă se mai puteau întrezări petale mov de crizanteme întârziate. În spatele casei, era o curte plină de copaci. Cred că erau pomi fructiferi, dar pe cât erau de mari, mi se părea un fel de pădure.

Dar ce legătură are asta cu pereţii? După intrarea în curte, o alee betonată te conducea la intrarea în casă. De fapt era un antreu, o marchiză închisă, cu pereţi de scândură de care era lipit un strat de lut, care transformase lemnul vechi în perete, magazia – în cameră. Era o combinaţie interesantă, din care iese clar în evidenţă cum combinaţia de materiale începe să prindă viaţă şi să răsufle. Mai mult ca atât, dinspre casă spre antreu era o fereastră într-un chenar de lemn şi un pervaz lat, pe care erau aşezate cu grijă obiecte vechi ieşite din uz, şi care refuzau să fie uitate şi aruncate într-un colţ întunecat de pod: un felinar, un ceainic şi o lampă de gătit cu fitil. Pe peretele din faţa intrării stăteau atârnate zeci de fotografii înrămate, ornându-l ca un tapet. Erau şi câteva poze de familie, cu bunici îmbrăcaţi în haine stranii, pălării rotunde şi papioane, dar şi bunicuţe cu rochii lungi, dantelate. Mai toate pozele erau peisaje din locurile unde umblaseră tanti Ana şi nenea Liova, cum îi chema pe vecinii mei. Aş putea spune că pereţii antreului povesteau vizitatorului viaţa trăită în doi de acest cuplu. Mai târziu, fiind deja la liceu, nepotul vecinilor a început să vină în vizită la bunici din ce în ce mai rar, aşa ca nici eu n-am mai vizitat casa vecinilor cu aceeaşi frecvenţă. Când eram la armată, apoi la facultate, am aflat că unul dintre cei doi bătrâni a părăsit lumea noastră şi celălalt s-a mutat la fiica lor, la Bucureşti. Au vândut casa altui vecin. După ani de zile, când m-am întors în oraş, i-am vizitat pe noii vechi vecini. Făcuseră mici modificări ale casei, dar grădina era în continuare frumos îngrijită. În schimb, pereţii curaţi încetaseră să mai vorbească. Era o tăcere cumplită în casă, o tăcere a pereţilor cărora varul şi zugrăveala le astupaseră gura împreună cu povestea lui nenea Liova şi tanti Ana.

Încă din tinereţe, chiar adolescent fiind, mi-au plăcut gările. Era frumos când călătoream cu trenul ca să privesc localităţile prin care se perindau vagoanele trase de locomotive, dar şi gările. Fiecare cu arhitectura sa, cu specificul locului. Şi pereţii gărilor, mai toţi din piatră, masivi şi statornici, puternici şi solizi, în stare să-i ocrotească pe călătorii aflaţi în aşteptarea unui tren, atunci când vremea se înăspreşte, când plouă sau când ninsoarea acoperă câmpurile. Da, iarna, gările devin ca nişte pete negre, nişte monede fumurii de argint, agăţate de linia ferată ca de o salbă aruncată peste zăpada albă. Ai băgat de seamă că zăpada nu se depune pe pereţii gărilor? Ştii de ce? Pentru că gările sunt mereu treze, aţipind doar până la trenul următor. Pereţii gărilor îi adăpostesc pe călători şi, la nevoie, le oferă refugiu. Îmi amintesc cu drag de gările vechi, în care era doar câte o casă de bilete şi câte o sală de aşteptare. Gările erau folosite în scopul pentru care au fost construite, loc de popas şi de odihnă pentru călători. Loc de pornire pentru unii, de adăpost şi odihnă pentru cei care se transbordează şi de sosire pentru alţii. Început şi sfârşit în acelaşi timp. Îmi închipui gara în care au început să ajungă soldaţii şi comandanţii lor în drum spre front. Un loc pe care zgomotul şi forfota au pus stăpânire imediat după sosirea trenului. Uşile ce se deschid şi ropotul ghetelor grăbite să coboare din tren. Imediat zgomotul şi neliniştea cuprind tot peronul şi năvălesc ca un ecou şi în sălile de aşteptare. Încep să se audă comenzi. Foşnetul se înteţeşte, iar după o perioadă de timp începe, încet-încet, să se stingă. Vocile ofiţerilor devin din ce în ce mai clare. Pe atunci, gara din Cernăuţi devenise un furnicar. Numărul trenurilor care treceau pe aici se dublase şi culoarea cafeniu-verzuie a uniformelor militare pusese stăpânire pe peron şi se răspândise în tot oraşul.

În acelaşi timp, în oraş începuse recrutările. Bunicul Hanik primise ordin de recrutare. Se aşteptau să-l ia pe front în orice clipă. Ca să nu se întâmple aşa ceva, a hotărât să facă orice ca să fie amânat sau respins. Aveau nişte bani ascunşi. Cu ei l-au mituit pe un medic şi a primit certificat medical de boală, ca să fie considerat inapt. A fost amânat cu o lună. În acest răstimp a trăit doar cu apă. Rămăsese la jumătate din greutate. Când s-a prezentat la centrul de recrutare, a fost respins şi aşa a scăpat. Toată lumea ştia că slăbise din cauza bolii, cumpărată cu banii economisiţi cu trudă, ani la rând. Odată cu recrutările, cartierul evreiesc a fost împrejmuit. Casa în care locuiau bunica împreună cu bunicul Hanik şi cu mama mea a rămas în afara zonei împrejmuite. Străbunica, însă, locuia în cartierul izolat de oraş. Când s-a anunţat că se vor impune şi restricţii de circulaţie, a fost clar că străbunica şi restul familiei vor fi obligaţi să rămână acolo. Bunicii au trebuit să decidă ce fac: rămân împreună şi o lasă pe străbunica mea şi pe toţi ai ei în voia sorţii sau se mută. Erau trei sau patru luni de când bunicii mei se mutaseră în casa străbunicii. Devenise neîncăpătoare pentru toţi, dar erau împreună: străbunica Chane Sure, Itzhok – cel de-al treilea soţ al străbunicii mele, şi cei trei fraţi ai bunicii: Misha, cel mai mic dintre ei, fiul lui, Itzhok, Nahum şi David. „Hanik a rămas şi el acasă, ca să nu fie rechiziţionat de armată. Am fi rămas acolo, dar n-am putut s-o las pe mama singură aici. Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla cu ea. Itzhok e în vârstă şi atât de neîndemânatic. În loc de ajutor, e mai mult o povară. Misha e prea tânăr, copil de 15 ani, ca s-o las pe mama în grija lui. Şi ceilalţi fraţi cu ale lor, nici nu le pasă aşa de mult de mama. Nahum e comerciant, iar David frizer. Şi pe vremurile astea, cine se mai tunde? De când zona e restricţionată, nimeni nu mai are bani, nici de lucru nu e. Comerţul care înfloreşte e doar contrabandă. E periculos şi Nahum nu se pricepe. Mai lucrează cu ziua la câte o prăvălie sau la cine se găseşte, ca să aducă şi el acasă o coajă de pâine. Eu lucrez la fabrica de ciorapi. La noi cel puţin e de lucru. De când a început nenorocirea asta de război, lucrăm continuu. Facem ciorapi pentru armată. Aşa îi pot ajuta pe toţi să nu moară de foame”.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Forum economic la Bucureşti, reprezentanţii Guvernului şi ai Camerei de Comerţ a României au promis sprijin pentru proiectele CCIRO Italia

Roma, 29 septembrie 2014 - Camera de Comerţ a României în Italia a înregistrat un nou succes în misiunea pe care şi-a asumat-o de la înfiinţare, aceea de a sprijini schimburile economice româno-italiene şi de a convinge investitori străini să investească în România.

În zilele de 26 şi 27 septembrie a avut loc forumul organizat în colaborare cu Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din cadrul Guvernului României, cu sprijinul Confartigianato Roma, al Camerelor de Comerţ din Aquila şi Perugia şi al Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.

Forumul economic a reunit oameni de afaceri români şi italieni, reprezentanţi ai Guvernului României, ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, patronate şi reprezentanţi ai mediului academic şi un numeros public, pentru a discuta despre atragerea şi sprijinirea investitorilor români din Italia, investiţii în agricultură şi în procesarea produselor agricole româneşti, aplicarea în România a experienţei industriei agroalimentare italiene, înlocuirea produselor agroalimentare provenite din zone extra UE cu produse certificate italiene.

Deschiderea evenimentului a revenit doamnei senator Ecaterina Andronescu, președinta Senatului Universității Politehnice din București, care a trecut în revistă rezultatele şi proiectele Universităţii şi a vorbit despre importanţa parteneriatului dintre mediul acedemic şi cel investiţional, ca şi despre implicarea Universităţii în proiecte de studiu şi cercetare pentru dezvoltarea relaţiilor economice între România şi Italia.

Eugen Terteleac, preşedintele CCIRO Italia, a aplaudat implicarea mediului academic: "Implicarea si participarea mediului academic românesc în proiecte pentru dezvoltarea social-economică este cu siguranţă o garanţie pentru realizarea acestora. Cel de-al XII-lea Forum economic organizat de instituţia noastră elaborează astăzi propuneri şi proiecte investiţionale în sectoare precum energie, construcţii şi agricultură. Atragerea investitorilor români din Italia şi redarea încrederii acestora în economia românească este unul din obiectivele principale pentru CCIRO Italia.”

Carlo Capria, reprezentant al Consiliului de Miniştri din Italia a lăudat iniţiativele CCIRO Italia: “Relaţiile economice intre Italia şi România sunt într-o continuă dezvoltare şi datorită implicării Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia. Datoria noastră, a celor prezenţi, este să sprijinim şi să încurajăm investitorii să facă proiecte, să beneficieze de fondurile europene şi de suportul care îl oferă instituţiile romaneşti şi italiene. Trebuie să încurajăm tinerii să înfiinţeze societăţi comerciale. Viitorul este al tinerilor antreprenori care sunt foarte dinamici şi în pas cu tehnologia modernă”.

Cornel Visoianu, Consilier al Primului Ministru, promite sprijinul garantat al Guvernului: “Am sprijinit şi participat şi la alte evenimente organizate de CCIRO Italia, care sunt extrem de importante pentru relaţia dintre autorităţi şi mediul de afaceri. Sprijinul Guvernului României pentru antreprenorii români din străinătate care vor să investească în economia României este garantat. Politicile şi programul Guvernului sunt favorabile investitorilor străini interesaţi de economia românească. Investiţiile cu mare potenţial în construcţii, agricultură şi energie beneficiază de mai multe facilităţi fiscale şi de finanţare din fondurile europene”.

Daniel Botănoiu, Secretar de Stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi coorganizator al celui de-al XII-lea Forum a vorbit despre avantajele investiţiilor în agricultura românească: “Investiţiile italiene în terenurile agricole din România sunt importante. Invităm investitorii români şi italieni să profite de avantajele şi oportunităţile investiţionale din sectoarele de procesare a produselor agricole şi logistică, segmente care nu sunt concurenţiale precum cele din economia altor ţări europene. Vreau să discutăm pe fiecare proiect în parte, adus la acest Forum de investitorii români şi italieni”.

Anca – Laura Ionescu, Secretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, a expus direcţiile de acţiune: “Sprijinirea mediului de afaceri, al sectorului IMM, reprezintă o prioritate atât la nivel naţional, cât şi la nivel European, deoarece această categorie de agenţi economici, mai dinamici şi mai flexibili decât întreprinderile mari, reprezintă motorul oricărei economii moderne. Guvernul României, ca şi executivul european, are ca obiectiv crearea unui mediu de afaceri activ, stabil, predictibil, bazat pe competitivitate, responsabilitate şi spirit antreprenorial, focalizându-şi atenţia pe câteva direcţii de acţiune în vederea susţinerii dezvoltării mediului privat: sprijinirea antreprenoriatului şi a iniţiativei private, îmbunătăţirea accesului IMM la finanţare, la inovare, la pieţe, sprijinirea IMM-urilor deja existente”.

Forum Economic organizat de CCIRO Italia la Universitatea Politehnică din Bucureşti

Sorin Dimitriu, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, preşedintele CCIR Bucureşti, a anunţat că CCIR este interesată de parteneriatul cu CCIRO Italia: “Reprezint astăzi, aici, întreg mediul de afaceri românesc. Împreună cu colegii din Italia sprijinim concret pe cei interesaţi să investească în România. Un alt proiect important pentru sistemul cameral românesc este să promovăm produsele romaneşti pe piaţa externă. Parteneriatul ar trebui să fie pe ordinea de zi, în colaborare cu colegii de la Roma trebuie să elaborăm proiecte complexe în sprijinul investitorilor”.

Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, a vorbit despre românii din diaspora în general, pe care ar vrea să-i sprijine, din funcţia pe care o deţine: “Mă bucur să mă aflu astăzi printre prieteni cum ar fi Ecaterina Andronescu, Eugen Terteleac. Preocuparea mea sunt românii de pretutindeni şi găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor acestora”.

Pe parcursul celor două zile de lucrări au mai intervenit reprezentanţi ai patronatelor, membri ai delegaţiei de investitori români şi italieni, profesori universitari, membri ai Guvernului României, reprezentanţi ai Confartigianato Italia, Filiala Agricola Italiana (F.Agr.I.).

În cadrul întâlnirii, Ecaterina Andronescu a primit titlul de membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia, al optulea astfel de titlu acordat până acum de ARI de la înfiinţarea asociaţiei.

Moderatorii evenimentului au fost secretarul general CCIRO Italia, Andrea Amato şi vicepreşedintele CCIRO Italia, Corneliu Ioan Dinu.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Cui i-e frică de Victor Ponta?

Moto: “Teama este gândul inferiorităţii recunoscute.” (Elbert Hubbard)

Pe masura ce se apropie sorocul alegerilor presedintiale, cei care calaresc fix de un deceniu, dupa bunul plac si in dispret total fata de propriul popor, destinul natiunii romane- dorindu-se in continuare stapani peste cutitul care imparte painea nationala si orbecaiala cu care se face dreptate, nemaiputand pacali electoratul caruia atati ani i-a urat “sa traiasca bine”, facand tot ce le-a stat in putinta ca poporul sa o duca cat mai prost, au scos din desaga lor cu trucuri: STRATEGIA FRICII. Conform acestei strategii lumea ar trebui sa se teama de Victor Ponta.

Nimic din ce a fost inainte de guvernarea USL nu mai conteaza. Nici cat s-a furat, nici cat s-a gresit si cu atat mai putin rezultatul dezastruos al unui management falimentar pentru tara dar profitabil pentru proprii acoliti.

Eu nu o sa-i judec pentru asta. O sa-i judece justitia, daca este pe atat de curata precum sustin fosti guvernanti si presedintele in exercitiu. Sigur, cu conditia ca vinovatia lor sa poata fi dovedita.

Revenind la alegeri constatam ca, pentru “dreapta cea mai dreapta”, oricare dintre candidatii pe care i-ar trimite acestia in lupta este imaculat, cinstit, corect si, cum altfel, cel mai bun manager posibil al avutiei nationale. Ce bine i-ar fi natiunii romane daca in cursa presedintiala nu ar fi intrat Victor Ponta, omul de care poporul ar trebui sa se teama. De prin 2005 si pana in prezent, nici PSD-ul si nici Victor Ponta nu s-au aflat la guvernare. Au guvernat cei care astazi arata cu degetul tremurand spre candidatul social-democrat.

Va intreb pe voi, frati romani, daca v-a mers mai bine? Vi se pare ca cei care astazi pozeaza in mantuitori ai neamului, nu dormeau de grija voastra? I-ati surprins gandind programe sociale imediate pentru copii lasati in custodia bunicilor si-n voia soartei, de parintii plecati cu griji si cu necazuri in suflet sa castige un ban necesar traiului prin strainataturi? Ati trait bine pana sa vina Ponta la guvernare? Nu cred.

Adevarul este ca lor nu le este teama ca Ponta ar putea strica Romania. Teama lor este legata de pierderea privilegiilor. Nu grija de voi sau de tara, ci dorinta de a-si creste pe mai departe averile i-a pus in miscare. Si ce ar putea sa va mai spuna? Cu ce ar putea sa va mai minta? Nu le-a mai ramas decat incercarea sa induca o frica fata de mutarea lui Ponta la Cotroceni. Ei isi inchipuie ca v-ar putea speria ca sa nu-l votati pe Victor Ponta.

Ei stiu pentru ce vor vota romanii. Ei stiu ca poporul a inteles, dincolo de greutatile inerente unui nou inceput, cine doreste cu adevarat sa faca ceva pentru tara. Iata de ce le este frica de Victor Ponta. Iata de se tem de votul romanilor. Eu am incredere in Victor Ponta asa cum am incredere in social-democratie si sunt convinsa ca marea majoritate a romanilor a inteles ca a trecut vremea fricii si va vota pentru o viata demna si o Romanie noua – mama buna pentru toti romanii.

Laura Hant, Viena

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Pagina 4 din 33