Friday, Nov 28th

Last update:02:00:49 PM GMT

You are here:

Integrare

NU MAI VREAU SĂ SCRIU...

Nu, nu mai vreau să scriu.

Nu mai vreau să stau toată duminica în căutarea temelor, răsfoind febril internetul şi căutând o temă care m-ar atrage. Majoritatea temelor nu mă atrag – mă plictisesc.

Nu vreau să scriu despre integrarea Republicii Moldova în Europa, pe care o face o mână de baroni moldoveni – şi ăştia urmăresc nu integrarea, ci propriile lor interese!

Eu îi laud că ei integrează ţara într-un sistem progresist, ei râd pe sub mustaţă şi îşi urmează idealurile lor, foarte puţin idealiste. Meschini! Lipsiţi de voinţa politică de a crea o naţiune moldovenească de tot respectul. Zău, l-aş cinsti pe Putin cu un coniac din cel mai scump dacă ar trimite vreun batalion de bandiţi ca să trezească din somn clasa politică de la Chişinău.

Şi nu mai vreau să scriu despre moldovenii din Italia! M-au plictisit de moarte cu costumele lor naţionale, cu nunţile, cumătriile şi bisericile lor, pentru care natura mea ateistă nu simte mare atracţie. Nu, nu mai vreau să scriu despre ei!

Ce să scrii, când ei, veniţi aici, în loc să soarbă lumina laică a Europei moderne, aduc din contra, din ţara lor subdezvoltată, biserici, tradiţii şi costume naţionale. Mai credincioşi şi mai neclintiţi ca musulmanii! Zău! Uite că şi ambasadoarea a îmbrăcat ia naţională şi s-a dus în recepţie la Giorgio Napolitano.

Bine, bine, ambasadoarea noastră e o femeie frumoasă şi ia aia o prindea bine. Dar ce vroia să spună ia lui Napolitano? Că poporul nostru vine de la sat şi din veşnicia de acolo? Că încă nu ne-am civilizat şi am conservat candorile primordiale din timpurile când făceam baie o dată pe an? Că suntem creştini 99,9%?.. Nu şi iar nu, n-u v-r-e-a-u să scriu. Dacă scriu în mod sincer tot ce gândesc, moldovenii mei mă sfâşie în bucăţi.

Şi nici despre italieni nu vreau să scriu. O, italienii ăştia! Cum oare au reuşit unii să rămână aşa de inculţi? Să creadă că dumnezeu a făcut lumea cu oleacă de scuipat şi oleacă de colb? Să se emoţioneze de la istorii cu padre Pio şi Natuzza? O, bine măcar că au atâtea înjurături cu porco dio, porca madonna, porca troia alături, în felul ăsta se mai uşurează de extazul religios în exces. Şi cei culţi şi educaţi, dacă-s aşa de culţi şi educaţi, de ce dorm cu câinele în casă şi bagă câinele în maşină ca să le umple maşina de păr de câine? Şi de ce unii îl votează pe Beppe Grillo?

Zilele astea am fost martor al unei extraordinare exhibiţii de educaţie din partea unei doamne din înalta societate italiană. Doamna avocat se adresa propriei fiice, de abia doi ani: Stai ferma! Non toccare il rubinetto! Hai rotto il cazzo! Baaaastaaa!!!! Che rottura di paallee…

De fapt, o aud pe distinsa doamnă aproape în fiecare zi, cu acelaşi vocabular ales. Şi mă miră nu atât ţipetele ei isterice, căci nu poţi evita o anumită doză de tulburări psihice în orice grup uman cât de cât numeros, dar impasibilitatea mic-burgheză a celor care o ascultă, printre care, spre ruşinea mea, şi eu. Şi nedezminţita gentileţe ulterioară a acestor buni italieni în raporturile lor cu doamna avocat care îşi maltratează fiica. Nu, zic, nu vreau să scriu despre asta, nu vreau să judec, să critic, să laud. Lasă lumea să meargă înainte aşa cum este. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi dacă ştii a lor măsură?

Despre italienii de la Chişinău… nici despre ei nu vreau să scriu! Scriitorul Nicola Baldassare a căzut totalmente sub influenţa socrilor săi moldoveni, pensionari nostalgici de Uniunea Sovietică, ducă-i-se numele ei de uniune pe pustii! Cică atunci în satele moldoveneşti era raiul: ţăranii aveau lemne şi cărbuni din belşug, asistenţă medicală gratis, apă curentă în casă, iar vara plecau toţi la băi! Asta cu băile pune capac la toate! Şi cine prăşea atunci păpuşoiul la colhoz pe dealul mare?

Nu vreau să scriu nici despre războiul dintre Ucraina şi Rusia. Pentru că nu vreau să arăt ca unii din jurnaliştii moldoveni, Petru Bogatu, de exemplu, care exultă, se pare, pentru fiecare rus mort, care se bucură cam răutăcios pentru eşecurile ruseşti . Ori ca Ala Mândâcanu, o emigrantă moldoveancă din Canada, care a devenit o microbistă pasionată a echipei militare ucraineşti, pe facebook.

Războiul ăsta e frumos de departe, când se spune triumfător: „Aviaţia ucraineană a distrus o coloană de blindate a insurgenţilor." Bravo! Aşa le trebuie, separatişti nenorociţi! Ori: „Instalaţiile de rachete Grad ale separatiştilor au bombardat poziţiile armatei ucrainene. Sunt 30 de morţi şi 90 de răniţi. Ne vom răzbuna!" Nu vreau să scriu, nici să mă bucur de aceste lucruri, pentru că ştiu, văzute de aproape, ele sunt oribile: băieţi tineri care, în loc să îmbrăţişeze iubitele prin parcuri, îmbrăţişează un kalaşnikov rece, apoi îşi sfârşesc viaţa într-o băltoacă de sânge amestecat cu fecale, ori ajung în spitale fără mâini, fără picioare…

Şi nici despre Valeria Novodvorskaya (foto) nu vreau să scriu, această opozantă a regimului sovietic şi a regimului lui Putin care a murit în circumstanţe stranii în 13 iulie. A fost emisă imediat ipoteza că Putin s-a răfuit pur şi simplu cu Novodvorskaya, tot aşa cum a făcut-o cu o serie de alţi liber-cugetători şi oameni de afaceri din Rusia.

Dar unde sunt dovezile? E drept că Putin e diabolic. Şi se pare că absurdul război cu Ucraina nu este decât modalitatea şireată de a voala insuccesele pe plan economic ale guvernării ruşeşti în faţa propriilor alegători. Da, rubla pică, investitorii şi capitalurile fug, în schimb am recucerit Crimeea! Şi dacă ruşii vor să fie amăgiţi, ce am eu cu ei? Mie nu-mi place să mă amestec în treburile lor.

Mie îmi place doar să merg pe iarbă verde, să admir norii şi cerul albastru şi să mă holbez la femei frumoase. Şi îmi mai place să semnez texte, foarte mult.

Victor Druţă

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

L’Espresso, “tatuat” cu minciuni

Nicolai Lilin (foto) e un rus din orășelul basarabean Tighina, mai numit și Bender, venit în Italia ca mulți alți emigranți de prin părțile noastre. Stabilit la nordul Italiei, și-a câștigat un timp pâinea făcând tatuaje. Chestia asta exotică, tatuajul, e la modă în straturile mai puțin culturalizate ale societății italiene. Și Lilin a avut succes. Dar a vrut să meargă cu exotica mai departe, mai sus. Și a început să cultive o exotică literară.

Cartea sa „Educazione siberiana” s-a bucurat de un succes enorm la cocalarul italian. Acțiunea acestei cărți e plasată în Republica Moldova, dar autorul nici nu încearcă să se dumirească cine sunt locuitorii ei, de unde vin, ce hram poartă. Din contra, își inventează pe loc gol o istorie imposibilă cu criminali siberieni „buni” și „pioși”, care sunt, pe de o parte, dușmanii de moarte ai statului, iar pe de alta prietenii fideli ai handicapaților și copiilor.

Și ceea ce le conferă un farmec deosebit acestor criminali sunt, ați ghicit, tatuajele.

Gabriele Salvatores a făcut și un film pe baza acestei cărți de nimic, care are, cred, cam aceeași valoare ca și cartea. Dar mă rog, Lilin are tot dreptul să scrie cum vrea și ce vrea. Important pentru cel ce scrie e succesul. Și l-am invidiat, și l-am lăudat deci. Și am urmărit conferințele sale în care preamărea Italia pentru civismul său și condamna Rusia pentru supunerea de rob în fața dictatorilor, pentru indiferență și intoleranță.

Declara că nu va mai vorbi în public rusa, limba sa maternă! Ce exagerare, îmi ziceam, dar îl scuzam, totuși, pe Lilin. O fi având omul motivele lui! I s-o fi scârbit de tot de rușii lui lipsiți de civism. Dar oricum, e bravo, e un băiat progresist!

Din păcate, însă, a trebuit să rămân dezamăgit. Căci iată, descopăr mai ieri că Lilin, fostul soldat rus care a luptat în războiul din Cecenia și care a văzut și a simțit pe pielea lui cât de nesimpatic e militarismul rusesc, s-a înrolat din nou pe frontul de Est. De data asta însă, tocmai împotriva celor care luptă împotriva totalitarismului și militarismului rusesc! Împotriva celor care au dat dovadă de un civism extraordinar, care au arătat că nu le sunt indiferente valorile cetății și valorile europene! Împotriva ucrainenilor!

Lilin a publicat în l’Espresso, pe paginile blogului de autor on-line „Il vento dell’Est” - pe care i-l concede cu generozitate această revistă aparent serioasă - trei articole din care Ucraina iese zugrăvită mai rău decât chiar cum o caricaturizează propaganda Kremlinului.

Ce zice Lilin? Că USA și UE au aprins un focar de ură și xenofobie într-o parte a poporului ucrainean, ură care, ca să vedeți, a întrecut orice limită omenească (pentru că Lilin, ca majoritatea rușilor, de altfel, mai e și moralist, și sufletist).

Că guvernul de la Kiev e rezultatul unei lovituri de stat, ceea ce nu poate fi adevărat, fiind ales de parlamentul care a rămas același din timpul lui Ianukovici. Că toți cei ce luptă contra separatismului din Est, susținut masiv de Putin, sunt fasciști și naziști ori ultras sportivi și criminali.

Și așa mai departe, cu același repertoriu de învinuiri pe care ucrainenii le cunosc pe de rost din mass-media rusești și pe care noi, aici în Italia, le cunoaștem de pe portalurile extremei stânga italiene. Nici un argument serios în toată vorbăraia lui Lilin, nici pentru a dovedi lovitura de stat, nici pentru a dovedi intențiile criminale ale capitaliștilor americani și europeni. În schimb, regimului de la Kremlin Lilin nu-i face nicio umbră de reproș. Au dreptate, domnule! Cum să nu lupți contra fascismului ucrainean?! O luptă nobilă, în care sunt bune toate mijloacele: și Grad-urile, și Buk-urile, și Mig-urile…

După logica lui Lilin, Statele Unite și Uniunea Europeană ar fi pline de politicieni nebuni, odată ce sancționează Rusia și ajută statul fascist Ucraina. După logica lui Lilin, 40 de milioane de ucraineni sunt nebuni și ei, dacă în doar câțiva ani de independență s-au lăsat robiți de fascism și naționalism. Să fie oare așa? Întrebarea e retorică.

Sigur, realitatea nu e niciodată simplă. Statalitatea ucraineană de după prăbușirea Uniunii Sovietice a avut nevoie de o istorie și de niște puncte de referință, a avut nevoie de mituri, de eroi și de martiri. Iar punctele de referință și eroii au venit și din vremuri tulburi. Pe de o parte Stepan Bandera a fost erou, pe de altă parte – criminal. Nu e doar cazul lui.

A fost așa și Stalin, și Antonescu al nostru așa a fost. Este cert însă că rușii au trebuit să respecte Ucraina în hotarele recunoscute anterior și să nu se amestece brutal în treburile ei interne. S-o lase să-și rumege de una singură fascismul și naționalismul. Și este cert că Statele Unite, cu toate defectele lor, au salvat lumea în repetate rânduri. Inclusiv și pe ruși. Iar Lilin ar face bine să ia atitudine față de ceea ce se întâmplă chiar în Rusia lui Putin.

Iată de ce mă solidarizez pe deplin cu semnatarii articolului de protest din „Ukrainska Gazeta”, ziar al portalului Stranieri in Italia, care condamnă poziția lui Lilin și care susțin: „Protestele începute în 2013 au fost un semnal de trezire al poporului ucrainean, care a înțeles că viitorul stă în mâinile sale. Lungile luni de lupte și proteste au însemnat ciocniri de idei, vieți pierdute, precum și atâtea suferințe care vor rămâne în memoria istorică a poporului.

Dar merită să subliniem că guvernul provizoriu ucrainean, definit de dl. Lilin ca „pucist”, este recunoscut din punct de vedere legal ca fiind constituțional. Partidul Regiunilor, din care făcea parte ex-președintele Ianukovici, după ce acesta a fugit în Rusia, a votat pentru eliberarea din funcție a lui Ianukovici și pentru crearea noului Cabinet de Miniștri. Iar noua coaliție parlamentară „Alegerea Europeană” a votat cu o majoritate de 371 voturi (82%) noul guvern.

Deci, cu toate că putem avea îndoieli cu privire la calitatea miniștrilor, nu există însă niciun dubiu în privința legitimității guvernului. În ceea ce se referă la stereotipul lui Lilin că ucrainenii ar fi extremiști naționaliști, e suficient să facem trimitere la datele oferite de alegerile prezidențiale din mai 2014, care arată că partidele de extremă dreaptă au obținut mai puțin de 2% din preferințe („Svoboda” – 1,16%; „Pravyi sektor” – 0,7%).”

Articolul din „Ukrainska Gazeta”, Giornalisti ucraini contro la propaganda prorussa di Nicolai Lilin, e semnat de Irina Prus, doctorandă la Universitatea Milano-Bicocca, Marianna Soronevych, redactor-șef la „Ukrainska Gazeta”, Olesya Olendiy, scriitoare și jurnalistă la „Bulba News”, Katya Nesterenko, corespondentă TV „1+1”, Maria Hayday, scriitoare și jurnalistă.

Iar acum nu-mi rămâne decât să mă întreb cum oare se face că paginile respectabilei, progresistei reviste „l’Espresso” au ajuns să fie „tatuate” cu o propagandă mincinoasă, reacționară, antieuropeană și de prost gust?

Victor Druță

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

A fi sau a nu fi Biped Semiprezidențial...

Chiar dacă de multe ori regimul semiprezidențial a fost criticat, întrucât prezintă riscul instabilității instituțiilor statului provocată de perioada de coabitare, el este cel mai potrivit pentru Romȃnia zilelor noastre. Astfel, se evită atât atotputernicia Parlamentului, cât și atotputernicia puterii executive (a Guvernului). În plus, nici președintele ales prin sufragiu universal nu beneficiază de prea multe puteri.

Prin urmare, avem un Președinte și un Parlament ales prin sufragiu universal, iar Președintele desemnează un Premier, în vederea constituirii Guvernului și a validării acestuia printr-un vot de încredere în Parlament. Coabitarea vizează relația dintre Președinte și Premier, atunci când sunt sprijiniți de partide politice diferite.

Refuzul Președintelui României de a accepta nominalizările Premierului pentru Ministerul de Finanțe, respectiv cel al Culturii, evidențiază o problemă majoră: în lipsa regimului semiprezidențial, dacă am avut un regim parlamentar sau prezidențial, șeful executivului ar fi avut posibilitatea să numească (mai ușor) pe oricine în funcția de ministru, atâta timp cât ar fi avut sprijinul politic. Pregătirea profesională, cunoașterea limbii române, imaginea pe care o ai în societate, nu ar fi fost importante. La Cultură, chiar dacă avem intelectuali, putem să punem pe oricine, biped să fie!

„CO-MANDA” de la Buget

Drept consecință, dincolo de interesele politice și de campania electorală, problema expusă este foarte importantă, întrucât avem de a face cu două filosofii radicale: Pe de o parte, atâta timp cât Premierul răspunde în faţa Parlamentului, în calitate de șef al Guvernului, poate nominaliza în funcția de ministru pe orice membru al familiei, sau, la urma urmei, orice cetățean, indiferent de studiile sau aptitudinile acestuia.

Chiar dacă pătează imaginea Guvernului și reduce încrederea cetățenilor în această instituție, chiar dacă aduce ofensă a celor care au studii, dar nu sunt băgați în seamă, tot ce este important rezidă în suportul politic de care cineva poate beneficia. Pe de altă parte, avem filosofia expusă de Președintele României, care subliniază lipsa de pregătire profesională a celor nominalizați, precum și imaginea doamnei Rozalia Ibolya Biro legată de problema copiilor bipezi.

În plus, dacă doamna Rozalia Biro ar fi fost numită ca ministru al Culturii, chiar dacă oricine poate greși și poate cădea în capcana farselor, din punct de vedere simbolic, acceptarea unei persoane în vârful Ministerului Culturii, în dauna celorlalți intelectuali, ar fi decredibilizat nu doar Guvernul României, ci și întreaga intelectualitate și ar fi oferit un exemplu negativ, nepotrivit drept “model”: Dacă ministrul Culturii nu poate distinge semnificația cuvântului “biped”, indiferent de context, atunci orice elev, profesor, oricine, ar fi avut drept scuză exemplul doamnei ministru atunci când ar fi fost puși într-o asemenea situație. Dacă doamna Ministru nu este sancționată pentru această greșeală, de ce să fie sancționat un elev sau profesor?

Nu în ultimul rând, ceea ce mă surprinde în mod negativ este reacția celor doi “miniștri” nominalizați. Nu înțeleg de ce nu se retrag și suportă aceasta umilință publică. În apropierea alegerilor prezidențiale, bătălia devine din ce în ce mai aprigă, fiind de așteptat ca astfel de reacții și de critici să aibă loc. Nu s-ar fi făcut atâta caz pe pregătirea dumnealor, și nici pe gafa doamnei Biro. E incredibil, asemenea unui elev care vine nepregătit la examen, iar atunci când vede rezultatul, este nemulțumit și se simte nedreptățit.

Adrian-Vladimir Costea

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

«Piccole stelle cantano», o asociaţie românească din Latina participă la un proiect sub egida UNICEF

Duminică, 27 iulie, începe în provincia Latina concursul de canto «Piccole Stelle Cantano», dedicat copiilor între 5 şi 16 ani, cu preselecţia de la Villa Patrizia - Borgo Bainzizza. Pentru prima dată, la acest concurs , aflat la a treia ediţie, participă şi o asociaţie românească, "Europa Onlus" din Latina, condusă de Cristian Florin Benzar.

Prezentarea concursului a avut loc luni, 21 iulie, cu o conferinţă de presă la "Museo della Terra Pontina". Competiţia itinerantă, care susţine eforturile UNICEF de combatere a mortalităţii infantile în lume, va începe la Villa Patrizia, din Borgo Bainsizza la Latina, duminică 27 iulie la ora 21.

La prezentare au intervenit cei trei ideatori ai concursului, Loris Ghidoni, Michele Trotta şi Susanna Principe, Preşedinta Provincială Unicef, Angela Lusena, asesorul pentru turism a Primăriei din Latina, Gianluca Di Cocco, Preşedintele asociaţiei «Europa Onlus» din Latina, Cristian Florin Benzar, Directorul Orchestrei «Blu Moon», Marco Bottoni şi prezentatorul consursului de duminică, Domenico Ippoliti.

Manifestarea îşi propune să îmbine spiritul de solidaritate şi de pace cu muzica, susţinând iniţiativele Unicef din ţările subdezvoltate. Un alt important obiectiv este integrarea străinilor. Cristian Beznar a promis că va exporta în România concursul «Piccole Stelle Cantano», care va deveni astfel internaţional.

Potrivit prezentării concursului, acesta este organizat pentru copii, "cei care sunt bogăţia reală pentru viitor şi trebuie să fie ghidati în perioada de creştere pentru a nu avea prejudecăţi. Muzica, mai ales canto, este un limbaj vesel şi natural, un instrument de promovare a relaţiilor între oameni."


«Piccole Stelle Cantano» a ajuns în ediţiile trecute în trei provincii din Lazio - Frosinone, Latina, Roma - şi la Napoli. În Latina, a ajuns la Corri, Bassiano, Sezze,Priverno, Terracina, Pontinia, San Felice Circeo, Cisterna. În Frosinone, la Ferentino şi Ceccano. Finala 2013 s-a încheiat pe 27 decembrie la teatrul comunal G. D'Annunzio din Latina, cu un spectacol grandios. La fiecare selecţie au fost invitate personaje importante din lumea politică, divertisment, cultură, sport, voluntariat, în timp ce din juriu au făcut parte persoane calificate în canto.

Ediţia din 2014 este deja în desfăşurare în regiunea Campania , prima etapă ţinându-se la Somma Vesuviana în 14 iunie şi va continua până în septembrie,până la etapa din România.

Iată datele de desfăşurare:

27 Iulie - Villa Patrizia-Bainzizza Borgo.

2 August - Ferentino ca ultimă seară de festivităţi în onoarea Madonna degli Angeli.

16 August - Sezze, la Mall "Le Fontane"

23 August - Fondi, în piaţa istorică în faţa bisericii Sf. Francis de Assisi.

5 Septembrie - Terracina, la deschiderea festivităţii la sanctuarul Madonna della Delibera 20 Septembrie - Terme Suio

27 Decembrie - marea finală, la teatrul G. D'Annunzio în Latina.

Alte selecţii de la Nettuno, Sora, Rieti, Carpineto Romano sunt în curs de programare.

Alte regiuni cum ar fi regiunea Lombardia, Marche, Veneto şi Pugliavor avea selecţii locale, iar câştigătorii vor intra direct în semifinală.

alte detalii pe site-ul concursului www.piccolestellecantano.it/

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Olivia Tudor, despre cazul Foggia: "Am fost în permanentă legătură cu Consulatul”

În legătură cu situația celor trei tineri și articolele din presă referitoare implicarea/neimplicarea Consulatului de la Bologna aș dori să-mi publicați câteva precizări pe care doresc să le fac, pentru a clarifica definitiv toate necunoscutele.

Am fost cea care am participat încă de la început la acțiunea de ajutorare a celor trei tineri ținuți sclavi în Foggia. Am luat legătura cu mama minorului în România, apoi i-am urmărit în parcursul pe care l-au avut până au ajuns la Rimini și au plecat acasă.

Imediat ce am avut cât de cât dimensiunile situației am luat legătura cu domnul Eugen Șerbănescu, Consul General al României la Bologna, care fiind implicat în altă acțiune mi-a dat consimțământul de a mă ocupa personal de acest caz. Pe toată durata zilei i-am trimis mesaje cu tot ce s-a făcut pentru acei tineri iar în final dumnealui s-a interesat direct de la Liviu Anghel, cel care la Rimini i-a urmărit pe cei trei până la urcarea în autocar.

Eu, Liviu Anghel și Stefania Panait ne-am implicat în acest caz în calitate de coordonatori provinciali ai ”Sindacato immigrati". Chiar dacă distanța kilometrică ne desparte, oricum reușim să fim alături în astfel de cazuri.

Mai doresc să menționați și că alături de noi s-a alăturat și tânăra Alexandra Popa, o româncă ce locuiește la aproape 100 de km de Rimini dar care a dorit să fie alături de cei tineri, ajutându-i. Le-a adus haine și le-a dat și ceva bani de buzunar.

Mulțumirile sunt și pentru toți ceilalți conaționali care ne-au susținut în acțiunea noastră.

Olivia Tudor

Sclavii, asociaţiile şi consulatul: cum fuga de pe plantaţie a trei tineri români s-a transformat într-un rechizitoriu la adresa consulatului şi a bisericii

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com

Pagina 4 din 32