in

Avezzano, îngrijitoare română moartă, nu a fost un accident, cercetat un conațional

Potrivit Procuraturii din Avezzano, românca de 37 de ani, Iuliana Cătălina Bucătaru, nu a căzut în mod accidental de pe scări.

Femeia, care îngrijea un cuplu de bătrâni la Carsoli (Aquila), a fost găsită agonizând pe 5 noiembrie la capătul unor scări.

Inițial s-a crezut că a fost vorba de o cădere periculoasă în timp ce spăla pe jos, însă carabinierii sosiți la fața locului au avut încă de la început suspiciuni, confirmate apoi de rezultatul autopsiei. Legiștii au evidențiat, drept cauză a morții pe timpul transportării la spital, o rană profundă la cap, considerată incompatibilă cu căderea.

Femeia se poate să fi fost lovită cu un obiect contondent acolo la fața locului, sau să fi fost rănită într-un alt punct și apoi târâtă acolo pentru a da mai multă credibilitate accidentului casnic.

După o serie de anchete a fost trimisă o notificare de punere sub investigație unui amic de-al său, și acesta român și rezident în zonă.

Criminaliștii din Roma au efectuat încă de pe 27 noiembrie o serie de cercetări în locuința în care a avut loc tragedia, altele fiind programate în mașina Lancia Lybra sechestrată bărbatului, în timp ce carabinierii din Carsoli, în colaborare cu colegii din Tagliacozzo, continuă să audieze cunoscuții și vecinii victimei.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Canabis în sânge, copilul de 20 de luni al unei românce, în comă la Milano. ”A ingerat hașiș, probabil al tatălui”

Trei români reținuți pentru contrabandă la Agrigento. Pradă de 50.000 de euro