La biroul stării civile de la Chişinău sunt înscrişi, conform datelor de la 31 decembrie 2011, 177 de cetăţeni italieni. Tineri întreprinzători, diplomaţi, pensionari care au hotărât să se mute pentru totdeauna în Moldova alături de moldovencele cu care şi-au legat soarta.
Moldova, cu toate că se confruntă cu multe grave probleme, îi atrage pe italieni. Are o forţă de muncă ieftină. Un regim fiscal foarte convenabil. Transporturile funcţionează relativ bine. Costurile carburanţilor, a energiei sunt inferioare celor din Europa. Există marea posibilitate de a intra din Moldova pe marea piaţă rusească fără taxe vamale. Pe lângă aceasta, în ultimul timp au fost luate o serie de măsuri legislative favorabile investiţiilor în parcurile industriale şi zonele economice libere. Deci, Moldova este atractivă şi italienii, oameni curioşi şi întreprinzători, o colonizează în felul lor.
Dar Moldova nu este numai ţara unor oportunităţi economice. Mai este şi terenul unde are loc un crâncen război ideologic. Unionişti şi statalişti, naţionalişti şi moldovenişti, limbă moldovenească şi limbă română, filoeuropeni şi filoruşi, în sfârşit, ortodocsişti şi homosexualişti – iată o serie din curioasele etichete ale orientărilor ideologice contrare din Republica Moldova.
Cum se orientează italienii în acest talmeş-balmeş?
Orientările italienilor depind, cred, în primul rând de formaţia lor ideologică de acasă: au fost comunişti sau fascişti, catolici sau atei, oameni simpli sau posesori ai unei anumite culturi. În al doilea rând, depind de faptul cine sunt femeile pe care italienii le au alături: moldovence sau rusoaice, comuniste sau liberale.
Apoi, e clar că pe un italian nu-l vei impresiona niciodată cu retorica ginţii latine, de care face uz naţionalismul nostru. Din contra, acesta va avea un mare respect anume pentru ruşi, datorită culturii lor cunoscute în toată lumea. Cu toate că putem avea şi excepţii. Oricum, nu am văzut încă vreun italian care să cunoască Moldova şi care să dea totodată credit naţionalismului. Dar niciunul care să fie de acord cu invazia limbii ruse în spaţiul public, mai ales în meniurile restaurantelor.
Unul din cei mai buni cunoscători ai Moldovei (şi ai României) este istoricul Alberto Basciani, care a publicat cartea „La difficile unione”, foarte discutată în ultimul timp. Cartea arată cu multă putere de convingere hibele clasei conducătoare din România interbelică, care a făcut să falimenteze, în mare parte, proiectul unirii Basarabiei cu România. Indirect, loveşte în acel naţionalism deşănţat din R. Moldova care vede în perioada interbelică epoca de aur a Basarabiei. Dar Basciani e omul documentelor istorice şi al arhivelor.
Alţi italieni sunt mai puţin informaţi.
Aş vrea să vorbesc de Nicola Baldassare, care a luat Moldova foarte în serios, trecând cu traiul la Chişinău. Baldassare iubeşte Moldova, i-a învăţat limba, îi studiază istoria şi merită pentru asta tot respectul.
A scris două cărţi despre Moldova. Ideile sale despre identitatea naţională a moldovenilor sunt, cred, în plină formare. Baldassare a contestat autoidentificarea naţională a moldovenilor ca români şi a avut perfectă dreptate. Odată ce există statul naţional moldovenesc, cetăţenii săi nu ar trebui să se numească altfel decât moldoveni, indiferent de apartenenţa lor etnică.
Baldassare e revoltat de faptul că există curentul unionist care sapă fundamentele naţiunii moldoveneşti, iar guvernul e nevoit să promoveze patriotismul prin spoturi publicitare de tipul „Patria mea e Moldova”. Dar, supărat pe unionişti, Baldassare cade în capcana absurdităţilor moldoveniste, pe care le completează cu ideile sale originale.
Astfel, etnia românească s-ar reduce la locuitorii Valahiei, unicii descendenţi ai soldaţilor romani, iar moldovenii ar fi o etnie deosebită, plăsmuită de slavi, unguri, polonezi etc. Însuşi Ştefan cel Mare vorbea slavoneşte şi scria cu litere chirilice. Moldovenii au fost ocupaţi nu numai de ruşi, dar şi de români, care s-au comportat în Basarabia ca nişte fascişti adevăraţi.
Iată de ce e bine ca moldovenii să sărbătorească eliberarea de sub jugul fascist la 28 iunie 1940 şi la 24 august 1944. Intelectualii moldoveni care au promovat unionismul nu au fost decât nişte frustraţi în faţa ruşilor, opera lor poate fi preţioasă, exemplu Grigore Vieru, dar în esenţă sunt nişte trădători…
Aceste idei curioase ale domnului Baldassare urmează desigur să fie combătute, lucru pe care îl şi fac pe paginile blogurilor mele, dar trebuie în primul rând înţelese ca o încercare de a pricepe situaţia din Moldova. Reprezintă deci un gest de atenţie binevoitor, important pentru ţara mea şi prin urmare merită consideraţie. Rămân în speranţa că le va corecta cu timpul.
Pe 19 februarie, în Letonia a avut loc un referendum care punea în discuţie necesitatea limbii ruse ca a doua limbă de stat. Desigur, adepţii limbii ruse au pierdut. Dar a fost interesant cum au văzut evenimentul italienii de la Chişinău.
Alfredo Lorenzo Ferrari, prietenul meu de facebook, a iniţiat o discuţie în acest sens, la care au participat alţi italieni, ruşi, moldoveni. Ideea lui Alfredo era că au fost bravi letonii care au spus un „nu” ferm limbii ruse şi că aşa trebuie să facă şi moldovenii.
Eu, zicea italianul, vorbesc şi scriu româneşte, cunosc cultura moldovenească, dar nu am cetăţenia Moldovei. Pe când atâţia ruşi de aici de la Chişinău au cetăţenia Republicii Moldova, dar refuză cu încăpăţânare să vorbească limba română. Mi se adresează ruseşte, eu le răspund româneşte, ei se supără şi pleacă.
A intervenit în discuţie şi o rusoaică, lăsaţi, chipurile, oamenii să vorbească în ce limbă vor. A fost pusă la punct. O moldoveancă indecisă a împins ideea că iată, e bine să ştim mai multe limbi, prin urmare şi rusa. Mai înveţe şi ruşii româneşte, i s-a zis.
Iar Alfredo a generalizat cu aceste cuvinte memorabile: „Moldavi, parlate solo nella vostra bella lingua, una lingua che si rispecchia nella latinità, una lingua che ha le sue origini nella culla della civiltà.„
Nu-mi rămâne, în încheiere, decât să-mi exprim dorinţa ca fluxul migratoriu al italienilor spre meleagurile mele să crească. În felul acesta vom avea mai mulţi aliaţi în lupta pentru idealurile noastre naţionale.
Victor Druţă
