in

L’Aquila, au aruncat lichid inflamabil și au dat foc, atentat incendiar împotriva locuinței unui român

Atentat incendiar în noaptea de 27 august, în jurul orei 4.30, pe via Sfratati la Tagliacozzo (provincia L’Aquila), unde niște necunoscuți au aruncat lichid inflamabil pe fereastra unui apartament dându-i apoi foc, transmite APDA.

În apartament trăiește un bărbat de origine română de 48 de ani, care trezindu-se brusc, după ce a văzut flăcările care intrau pe fereastră, i-a alertat pe ceilalți doi locatari ai clădirii, evitând astfel consecințe mai grave.

La fața locului au intervenit imediat carabinierii, chemați de român, și pompierii din Avezzano, care au stins flăcările și au asigurat imobilul.

Pompierii au constatat, odată stinse flăcările, că cineva, profitând de prezența unor schele prezente la clădirea în renovare, a urcat până la primul etaj aruncând lichid inflamabil pe fereastra camerei unde dormea românul. Un incendiu intenționat, așadar, un adevărat atentat incendiar. Carabinierii au deschis o anchetă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rețeaua parlamentarilor de diaspora din Consiliul Europei, România absentă. Viorel Badea: ”Tăriceanu a declanșat intifada contra diasporei”

Noua lege a cetățeniei în Italia: 158.000 DE COPII ROMÂNI vor deveni imediat italieni