in

Român de 38 de ani, s-a aruncat în râul Ticino și n-a mai ieșit la suprafață, nu a mai fost găsit

S-a aruncat în Ticino la Vizzola, la mică distanță de Malpensa, și nu a mai ieșit la suprafață. Căutarea bărbatului, un român de 38 de ani rezident la Somma Lombardo, nu a dat niciun rezultat.

Episodul datează din după-amiaza zilei de 2 iunie când românul s-a aruncat în apă în jurul orei 6.

Bărbatul sosise pe malul râului împreună cu doi amici. Apoi toți trei au decis să facă o baie, dar din apă au ieșit numai cei doi prieteni, tânărul de 38 de ani dispărând fără urmă. Potrivit unor surse, intenția grupului era aceea de a traversa râul înot, până la celălalt mal. Disperați, cei doi amici ai bărbatului l-au căutat singuri și apoi, nevăzându-l, au chemat salvatorii.

La fața locului au intervenit pompierii și specialiștii în salvare acvatică, scafandrii și un elicopter. Au fost prezenți și carabinierii din Somma Lombardo. Echipajele de salvare l-au căutat pe tânărul de 38 de ani până la lăsarea nopții, nereușind însă să-l găsească.

Căutările, deosebit de dificile din cauza curenților puternici din râu, s-au efectuat de-a lungul a circa 12 kilometri de mal, fără rezultat.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Agrigento, agricultor român moare zdrobit de un tractor. Avea doar 26 de ani

“Participarea contează”, dreptul de vot al cetățenilor UE care locuiesc în Italia. ”Au aceste drepturi, dar nu le folosesc”