Sălbăticie în Sicilia: Muncitor român legat de grindă și bătut la sânge, consilier PD arestat

Un muncitor român care a luat o butelie de gaz din fermă pentru a se încălzi, a fost bătut cu sălbăticie de angajator. S-a întâmplat la Vittoria, în provincia Ragusa, teritoriul cunoscut pentru miile de românce violate și exploatate. Poliția l-a arestat pe întreprinzătorul, Rosario Dezio, 41 de ani, proprietarul fermei și consilier municipal din partea PD. Acum se află în arest la domiciliu.

Dezio este acuzat de sechestrare de persoană, vătămare corporală gravă și uz ilegal de armă. El este consilier municipal din partea PD în consiliul local Vittoria, intrând în consiliu în locul unui consilier demisionar. El a fost consilier municipal pentru PD și în legislatura anterioară. Ferma sa era deja cunoscută de autorități, deoarece a fost subiectul unor controale împotriva exploatării forței de muncă.



Zilele trecute, Dezio l-a surprins pe un muncitor român pe timp de noapte, cu o butelie luată dintr-o magazie. Poliția a constatat că doi muncitori ai companiei, din cauza vremii reci, au decis să ia o butelie pentru a se încălzi. La acel moment, au fost surprinși de angajator: unul dintre muncitori a reușit să se ascundă, în timp ce celălalt a fost bătut cu sălbăticie cu patul puștii, pumnii și o bâtă. L-a amenințat cu o pușcă și a tras câteva gloanțe în aer pentru a-l teroriza. Bietul om a fugit terorizat și s-a ascuns, împreună cu celălalt, la un alt român.

Rosario Dezio i-a căutat ore întregi, apoi l-a găsit, pe același român bătut grav, în baraca unde se ascunsese. L-a sechestrat și l-a a închis într-un garaj. I-a legat mâinile și picioarele și l-a atârnat de o grindă, apoi l-a bătut metodic pe toată părțile.

Victima a suferit diferite fracturi și leziuni care vindecabile în cel puțin 45 de zile, dacă nu apar complicații. Împreună cu el și alți cetățeni români au fost bătuiți, mai puțin grav. În total trei români au ajuns la spital.

Două rude ale patronului și un alt angajat al companiei au fost, de asemenea, denunțați că au acționat în concurs cu Dezio.

În 15 februarie, un român s-a prezentat la secția de poliție din Vittoria să denunțe faptul că angajatorul i-a bătut și a relatat că alți doi români au fost bătuți grav.

Carabinierii au mers la fața locului. În interiorul uneia dintre clădirile dărăpănate în care erau cazați muncitorii, un tânăr român îngrozit se găsea ascuns sub pături, gemând de durere. Imediat, a fost trimis la spital, împreună cu ceilalți doi răniți mai ușor.

Dezio, cu îndrăzneală, a recunoscut în fața forțelor de ordine că i-a bătut pe muncitori pentru că îi văzuse furând o butelie.

Sorin Cehan

Răstigniți în Sicilia