in

Satiră preventivă: Constituţia Moldovei / noul imn este „Turnaţi vin şi daţi găluşte”

Convocat de urgenţă la începutul lunii ianuarie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a luat o serie de hotărâri de importanţă majoră, menite să mobilizeze ţara la lupta contra crizei mondiale. Cele mai importante din acestea sunt amendamentele făcute la Constituţia ţării, care fusese criticată de nenumărate ori de oamenii de bună credinţă pentru caracterul ei excesiv de permisiv.

O serie de aşa-zise libertăţi, care aduceau în ţară stricăciunea moravurilor apusene, au fost anulate. Noua Constituţie apără specificul naţional, economia naţională şi deschide noi perspective de viitor.

Dar s-o luăm de la început.

Aşadar, noua variantă a Constituţiei spune, chiar din primul său articol, că Republica Moldova este un stat bazat pe băutură, pe producerea şi consumarea băuturilor alcoolice, de aceea statul se obligă să ia sub înalta sa ocrotire omul care produce şi care consumă băutură. Subparagraful 1 al paragrafului 1 echivalează în drepturi producătorul cu consumatorul, ambii deci având aceleaşi înlesniri fiscale şi bucurându-se de dreptul de a se pensiona cu 10 ani mai devreme decât cetăţenii obişnuiţi. Imnul naţional vechi, „Limba Noastră” a fost anulat fiind înlocuit cu cântecul lui Nicolae Sulac „Turnaţi vin şi daţi găluşte”.

Articolul 2 al noii Constituţii moldoveneşti spune că vinul şi vodca sunt declarate prin lege băuturi naţionale. Cetăţenii sunt obligaţi să consume nu mai puţin de 100 l de vin şi 20 l de vodcă pe an. Este interzis importul oricăror băuturi alcoolice din străinătate. Academia de Ştiinţe e îndemnată să demonstreze beneficiile băuturii. Specialiştii prevăd că în felul acesta economia ţării va fi puternic stimulată spre creştere.

Un alt articol al Constituţiei declară că Moldova este un stat ortodox. Mitropolitul Moldovei devine în mod automat Preşedinte al Parlamentului şi al ţării. Astfel, criza constituţională care a lăsat Moldova fără Preşedinte pentru mai bine de doi ani a fost rezolvată cu succes. Religia devine obiect de studiu obligatoriu în toate instituţiile de învăţământ, crucifixul şi portretul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sunt obligatorii în toate sălile de clasă. Celelalte religii, precum şi ateismul, sunt interzise pe întreg teritoriul ţării.

E de remarcat că, atunci când textul noii constituţii a fost publicat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au ieşit să-şi manifesteze bucuria sute de preoţi în sutane negre. Ei au jubilat deschizând o mulţime de sticle de vin şi şampanie de Cricova, iar în unele locuri au fost făcute ruguri de cărţi ale unor autori ca Bertrand Russell, De Sade şi chiar Eminescu.

Au fost aruncate în flăcări şi alte publicaţii despre relaţiile sexuale şi educaţia sexuală a copiilor. Se vorbeşte în şoaptă că de acum înainte preoţii vor avea o greutate deosebită în viaţa socială, mulţi din ei vor primi funcţii de conducere importante în nou instituita Poliţie a Moravurilor, de pe lângă Ministerul Sănătăţii Spirituale a Neamului.

Încă nu se ştie cu precizie de ce se va ocupa acest minister. Dar ziarul „Timpul Ortodoxiei” (fostul „Timpul”) a făcut nişte sugestii în acest sens: dacă de exemplu o femeie este măritată, dar nu-şi acoperă capul cu o basma decentă; dacă un bărbat trece pe lângă o biserică şi nu-şi face semnul crucii; dacă o adolescentă iese în public cu o fustă mai scurtă decât centimetrii prevăzuţi de lege… atunci de toţi aceştia să aibă grijă Poliţia Moravurilor şi Coloniile de Reeducare.

Noua Constituţie a Republicii Moldova conţine şi nişte legi deosebit de importante pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei. Astfel, urmând sfaturile unor preaînţelepte feţe bisericeşti, au fost interzise toate vaccinurile, în locul lor fiind introdusă utilizarea pe scară largă a agheasmei, care va trebui să nu lipsească din niciun ambulator medical, spital, şcoală şi orice instituţie de stat.

Comentatorii noii Constituţii propun de asemenea ca din lista medicamentelor realizate în farmacii să nu lipsească şi moarea de varză, un produs natural strămoşesc, deosebit de eficient în combaterea mahmurelii, un fel de „la pillola del giorno dopo” a moldovenilor. În scopul creşterii demografice şi urmând dreapta învăţătură a sfinţilor părinţi ai bisericii, în Moldova au fost interzise avorturile, realizarea şi mai ales utilizarea prezervativelor şi a altor mijloace anticoncepţionale moralmente stricăcioase. Interzisă chirurgia estetică, mai ales operaţiile de augmentare a sânilor. Şi desigur, nu putea să lipsească din acest context şi interzicerea homosexualităţii. Cetăţenii vor fi obligaţi să denunţe la organele de drept pe purtătorii acestui viciu urât lui Dumnezeu.

Alte articole ale Legii Supreme moldoveneşti se referă la valuta naţională şi la mijloacele mass-media. Moneda moldovenească nu se va mai numi leu, ci bou, pentru că boul este un animal domestic strămoşesc, neaoş, spre deosebire de leu, care poate fi văzut doar la grădina zoologică. Toate băncile moldoveneşti vor fi naţionalizate şi se vor supune guvernului. Presa însă va rămâne liberă şi democratică, atât doar că directorii publicaţiilor vor urma să depună un jurământ de credinţă guvernului şi poporului Republicii Moldova şi să urmeze întocmai indicaţiile de sus.

Ultima noutate pe care o aduce Constituţia moldovenească este modificarea articolului 13 şi se referă la etnia şi limba moldovenească. Cu acest articol statul moldovenesc se declară ocrotitor al limbii moldoveneşti şi etniei moldave, care îşi trag originea de la geţi şi de la daci, nu de la romani, cum se credea eronat mai înainte. Prin urmare, Republica Moldova va acorda cetăţenie moldovenească tuturor locuitorilor planetei Terra, cu condiţia să prezinte organelor abilitate un certificat genealogic de puritate a sângelui geto-daco-moldav…

Încă nu s-au notat importante reacţii interne şi internaţionale la adoptarea noii Constituţii moldoveneşti. Uniunea Europeană probabil nu are timp, fiind ea însăşi ocupată de combaterea crizei economice mondiale. Iar Chişinăul între timp se pregăteşte să-l întâlnească – cu vin, flori şi busuioc – pe premierul guvernului ungar Viktor Orban. În limbajul presei moldoveneşti, Orban „va descăleca la Chişinău ca legendarul Dragoş Vodă”. Se vorbeşte despre o vizită epocală şi despre semnarea unui tratat de prietenie care va schimba din rădăcini soarta politică a Moldovei.

Victor Druţă

P.S. Am scris această satiră fantezistă îngrijorat fiind de recenta derivă a democraţiei din Ungaria. M-am gândit că, dacă democraţia poate fi în pericol la Budapesta, în plin centru al Europei civilizate, cu atât mai multe pericole o pasc la Chişinău, unde suflă vânturi reci, totalitare, mult mai puternice. V.D.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Guvernanţii trebuie să ţină cont că zeci de mii de copii români se vor întoarce cu părinţii lor în România”

Sidonia Grozavu, actriţa emigrantă: “Vreau să-mi aduc trupa în Italia”