in

Venezia, capcană pentru turiști: ”Proastă servirea, ambientul, tratarea clienților, nu voi mai merge, nici măcar pentru o cafea”

”Proastă servirea, ambientul, tratarea clienților. Calitate de take away. Nu voi mai merge, nici măcar pentru o cafea”: astfel s-a exprimat pe Tripadvisor un client comentând despre restaurantul din Venezia acuzat că i-a pus pe patru turiști japonezi să pătească 1.100 de euro pentru patru biftecuri, o friptură mixtă de pește și apă.

Localul, o tavernă din zona Mercerie, lângă San Marco, din proprietatea unei chinezoaice și administrat de un egiptean, colecționează de mai mult timp pe site-ul care strânge recenziile clienților opinii de ți se moaie picioarele. ”Stânjenitor pentru numele Italiei”, definește Stefano situația, ”De închis imediat”, sugerează Raffaele, arătând un bon care demonstrează că două beri la halbă au fost plătite cu 16 euro.

Întâmplarea a fost făcută publică pe rețelele de socializare de Marco Gasparinetti, purtător de cuvânt al platformei civice ”Gruppo 25 Aprile”, care a declarat că a aflat totul de la ghidul turistic care îi însoțea pe cei patru turiști, care însă mâncase în altă parte. Administratorul tavernei, un egiptean, a spus că nu-și amintește ”să fi avut probleme cu clienți japonezi în aceste zile”. Dar Gasparinetti nu dă înapoi, susținând că este doar unul dintre multele cazuri: ”m-au asigurat – a spus – că tinerii, studenți la Bologna, odată coborâți din tren au prezentat denunț la chestură. Problema a existat și încă cum”.

”Zilele următoare vom verifica bine acest episod, vă vom trimite copia denunțului dacă a fost efectiv prezentat: dacă va fi confirmat acest episod rușinos, vom face tot posibilul pentru a pedepsi responsabilii”, promite primarul Veneziei, Luigi Brugnaro, într-un mesaj pe Twitter.

E o mare batjocură – adaugă Gasparinetti – referindu-se la alte trei fete care erau în grup și care, bănuind posibila înșelătorie, s-au gândit să aleagă un alt local pentru a mânca numai o pizza”. Credeau că merg la sigur și în schimb li s-au servit trei porții de paste cu pește la ”modicul” preț de 350 de euro. De altfel, acest al doilea local, ar fi cel reclamat în noiembrie pentru că i-a pus pe trei turiști orientali să plătească 526 de euro pentru un prânz pe bază de pește”.

În acea ocazie turiștii au susținut că ospătarul s-a bazat pe faptul că nu cunoșteau niciun cuvânt în italiană, aducând pe masă mâncăruri din pește costisitoare pe care nu le comandaseră. Și care nici măcar nu au fost trimise înapoi la bucătărie.

Comandantul poliției municipale Marco Agostini, la indicația primarului, a intrat deja în contact cu cei care au asistat la cele întâmplate. Și se multiplică propunerile pentru a evita ca Venezia să continue să fie o capcană a banilor pentru turiști. Plecând, de altfel, de la date pe care însuși Gasparinetti ține să le precizeze: în zona pieței San Marco numai 1% dintre restaurante sunt încă în mâinile întreprinzătorilor locali, un procent care sare la 50% pentru întregul centru istoric. Majoritatea localurilor au trecut pe mâna întreprinzătorilor din China, Albania și Orientul Mijlociu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tot mai mulţi străini se tratează în România. Avantaje: preţuri mici şi calitatea serviciilor oferite de spitalele private

Noul primar din Chișinău, întâlnire cu primarul Vienei: “Astăzi am apropiat mai mult Chișinăul și Republica Moldova de Europa”