Primăria oraşului Chişinău a luat cu câteva zile în urmă hotărârea de a declara ziua de 16 mai zi de doliu pentru întreg oraşul. Drapelele vor fi coborâte în bernă. Cetăţenii vor fi probabil îndemnaţi să se abţină de la serbări zgomotoase, să nu facă cumetrii şi zile de naştere. Chişinăul va fi în doliu...

Dar mă rog dumneavoastră, ce s-a întâmplat? Ce tragedie cumplită s-a petrecut în capitala Moldovei? Un cutremur devastant? Un ţunami din apele Bâcului? A, nu. Vom fi în doliu pentru că pe 16 mai 1812 la Bucureşti a fost semnat tratatul de pace ruso-turc, conform căruia Basarabia a fost cedată de către Turcia Rusiei. Iar ruperea Basarabiei din ah!.. trupul îndurerat al Moldovei lui Ştefan cel Mare!.. a însemnat pentru neamul românesc o pierdere şi o durere şi o sfâşiere eternă!

Doliul acesta de 16 mai nu e singurul ce reprezintă victimismul moldovenilor, care pare să fie unicul nostru produs de marcă şi brand naţional. Am mai avut aşa zisa "piatră a lui Ghimpu", instalată în amintirea zilei de 28 iunie 1940, când Basarabia românească a fost răpită de URSS. Apoi mai comemorăm diferitele deportări operate de sovietici. Mă mir de un lucru. Dacă ne pasionează istoria cu o aşa forţă, de ce oare nu am celebra şi ocuparea Daciei de către imperialistul de Traian, de ce nu am institui oare o Zi a Ruşinii pentru romanii care ne-au lăsat sub loviturile hunilor? Ba poate ar fi cazul să ne aducem aminte cu revoltă în suflet şi de odioasa ocupare de către hoardele de Cro-Magnon venite din Africa a acestor sfinte pământuri ale noastre pe care trăiau numai pitecantropii, lupii, urşii şi căprioarele!

Cred că e absurd să judecăm istoria. S-a întâmplat pentru că s-a întâmplat, noi azi ce mai putem face? Moldovenii însă au ce face. În fiecare an calendarul le oferă diferite prilejuri de joacă.

La 1 decembrie şi 27 martie unioniştii fac diferite manifestaţii în favoarea unirii cu România, iar adversarii îi scuipă în fel şi chip.

La 1 mai şi 9 mai izbucnesc manifestările procomuniste şi proruseşti. Anul trecut şi anul acesta Liga tineretului rus din Chişinău a împărţit aşa-zisele panglici ale lui Sfântul Gheorghe, care comemorează victoria asupra fascismului. Poate oare moldoveanul naţionalist să accepte panglica sfântului Gheorghe? Nu! Victoria ruşilor nu e şi victoria noastră! Ruşii sunt ocupanţi! Noi vom împărţi panglici tricolore!

Între timp, pe când acest război al simbolurilor e în plină desfăşurare, de ideea naţională care să-i unească pe toţi locuitorii Moldovei într-o singură naţiune nu vorbeşte nimeni. Iar ideea naţională pluteşte în aer, există, a fost de fapt exprimată în repetate rânduri până acuma. Crearea unui puternic stat de drept, a unei economii funcţionale şi a unui cetăţean loial statului, iată ideea noastră naţională. Integrarea  europeană ne-ar ajuta la realizarea acestei idei, ar stimula-o cu putere.

Statul nostru de drept este slab, la fel şi economia, dar ceea ce lipseşte mai mult este cetăţeanul loial. Noi avem mai multe tipuri de cetăţeni. Avem de exemplu unionişti care nu cred în eficienţa şi raţionalitatea existenţei statului moldovenesc şi care prin urmare nu vor fi niciodată luptători pentru ideea naţională moldovenească; aceştia consideră că numai unirea ne poate rezolva, aşa, dintr-odată, toate problemele.

Îi avem apoi pe rusofonii care nu sunt puşi în condiţia de a se integra şi care au puţin respect pentru Moldova, şi pe bună dreptate. Îi mai avem apoi pe aşa-zişii "statalişti" moldoveni, care urăsc tot ce este românesc, limba română, istoria românească; aceştia visează o naţiune moldovenească izolată de propriile sale esenţe. Toate aceste tipuri de cetăţeni nu sunt loiali ţării lor, nu sunt moldoveni. Pentru a-i face loiali, pentru a-i face patrioţi ai Moldovei, trebuie să-i convingi în primul rând a nu se certa. Trebuie să găsim ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne dezbină.

Să lăsăm deci în pace istoria, să nu o mai instrumentalizăm ba într-un fel, ba în altul. Să nu ne mai prostim cu declararea de sărbători şi zile de doliu care ne fac ridicoli. Să lăsăm în pace oamenii să poarte în piept panglicile care vor. Să nu ne mai uităm chiorâş la ocupanţi. Să ne bucurăm din contra că avem o ţară bogată în diversitate.

Să ne dăm seama că, fiind noi o ţară mică, izolarea e moartea noastră. De aceea să ne străduim a iubi toţi vecinii noştri. Pe români în primul rând, căci de la ei am furat şi continuăm să furăm sumedenie de valori culturale. Pe ruşi şi ucraineni, cu care am avut de împărţit multe. Dar să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în Europa, să înţelegem şi să iubim Europa, ca patrie a celui mai sublim umanism.

"Am făcut Italia, acum trebuie să-i mai facem şi pe italieni", a zis Massimo d'Azeglio după unificarea Italiei. Acelaşi lucru trebuie să-l zicem acuma şi despre ţara noastră: "Am creat Republica Moldova, acum trebuie să-i creăm pe moldoveni."

Victor Druţă

Legea antidiscriminare este în ultimul timp subiectul unor discuţii fierbinţi în societatea moldovenească. Au protestat împotriva ei biserica ortodoxă, partidul comuniştilor, partidul popular creştin-democrat, organizaţiile de extremă dreaptă, numeroşi bloggeri şi cetăţeni.

Au apărat-o premierul Vlad Filat, asociaţia Antidiscriminare şi portalul Curaj.Net, bloggeri ca Vitalie Sprânceană, Arcadie Cotruţă, Denis Cenuşă. Subsemnatul a publicat o serie de articole în acest sens pe vox.publika.md. S-a ridicat în apărarea acestei legi şi diaspora moldovenească din Franţa şi Italia prin publicarea unor declaraţii de presă, prin luările de poziţie ale lui Vitalie Vovc şi "Gazetei Basarabiei". Dar suntem intoleranţi, încetăm să mai fim creştini

Discutarea largă a acestei legi cred că este foarte binevenită. Spre deosebire de găunoasele discuţii despre identitate şi despre trecutul istoric, care nu ajung la niciun liman şi nu sunt în stare să schimbe nimic, discuţiile despre legea antidiscriminare ating o chestiune fundamentală: cine este şi cum este omul european modern, se va putea moldoveanul împăca cu tipul acesta sau se va lua la bătaie?

Este curios că moldovenii aflaţi în Europa Occidentală sunt prieteni cu omul occidental şi îi acceptă valorile, pe când moldovenii din patrie de cele mai multe ori îl demonizează pe occidental, se tem de ideile lui şi consideră Europa un loc de desfrâu şi pierzanie. Răsună în cadrul acestei discuţii urâte înjurături la adresa diasporei - e o premieră pentru Moldova! - şi grele învinuiri la adresa Europei, sunt pronunţate prostii răsunătoare, enormităţi ce te lasă fără cuvinte. Dar e bine aşa. Şi mai ales e bine că marii dispreţuiţi ai moldovenilor, homosexualii, - a căror existenţă era tot atât de plauzibilă ca şi viaţa pe planeta Marte! – intră cu curaj în discuţiile de pe forumuri, îşi împărtăşesc ideile şi revendică  să fie trataţi ca orice altă persoană. Atunci când un duşman teoretic se incarnează într-o persoană concretă, e inevitabil ca ura să slăbească.

Est şi Vest

Observ că discuţia cu privire la legea antidiscriminare contrapune în mod spectaculos nu două ideologii diferite, nu două religii diferite, nu două culturi diferite, ci două etape de evoluţie ale aceleiaşi ideologii democratice, ale aceleiaşi religii creştine, ale aceleiaşi culturi europene. Estul şi Vestul au evoluat cu viteze diferite. În Vestul mai bogat şi mai dinamic au căzut una după alta un şir de bariere care creau discriminare şi lipsă de drepturi. Au fost eliberaţi din sclavie negrii şi au devenit treptat cetăţeni cu drepturi depline. A fost eliminat cenzul de avere din dreptul de vot. Au fost egalizate în drepturi femeile. Iar acolo unde religia impusese norme constituţionale care contraziceau morala nouă a timpurilor moderne, detaşamentele de avangardă ale societăţii civile au pornit la atac şi au provocat căderea acelor norme.

Aşa s-a întâmplat de exemplu în Italia, unde în anii 60-70 au căzut, sub presiunea mai ales a radicalilor, legile care interziceau divorţul şi avortul. În timp ce Estul stagna sub cizma totalitarismului comunist, în Occident aveau loc furtunoase procese de evoluţie, drepturile deveneau mai numeroase, libertatea mai multă. Societăţile europene au micşorat din an în an numărul oamenilor săraci şi fără drepturi. Au fost astfel reduse tensiunile sociale şi a fost afânat terenul pentru cultivarea unui umanism transversal care uneşte toate clasele societăţii, chiar dacă luptele sociale sunt mereu aprinse.

Da, au existat în Occident întotdeauna enorme diferenţe de avere între oameni, dar evoluţia în sens umanist este evidentă. Bogatul de azi nu-l mai consideră pe muncitorul sărac unealtă vorbitoare, aşa cum era considerat sclavul în antichitate. Chiar pe perioade scurte, progresul e evident, diferenţele sunt vizibile cu uşurinţă. Pasagerii de clasa a treia de pe "Titanic" astăzi ar fi trataţi mai bine. Imigranţii sunt trataţi mult mai bine. Sunt trataţi în genere mai bine decât în trecut cei care au constituit obiectul dispreţului public pentru secole de-a rândul: evrei, ţigani, handicapaţi, homosexuali.  Acest umanism, rod al unei educaţii sociale specifice şi al bunăstării, lipseşte în Est. Şi anume această lipsă creează diferenţa şi conflictul.

Premise filosofice

Dar să ne întrebăm care sunt premisele filosofice, ideologice ale acestui umanism, din ce seminţe răsare. Fără îndoială, Grecia antică şi filosofia ei, dreptul roman, raţionalismul şi iluminismul european. Dar nu în ultimul rând creştinismul, această ideologie morală care i-a egalizat pe toţi – greci şi evrei, bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci - punându-i în faţa unui etalon moral sclipitor. În concertul acesta al ideilor şi ideologiilor europene niciun instrument nu are însă o valoare absolută, totul capătă sens numai în relaţie cu altceva, nu există voci care să fie considerate mai importante decât altele.

Raţiunea şi roadele ei sunt minunate, dar ştim că e slabă şi poate fi pusă oricând la îndoială. Religia creştină este de multe ori contrară raţiunii ştiinţifice, dar vocea ei în societate poate crea pace şi armonie. Libertatea individuală este un bun preţios, dar o vom îngrădi acolo unde ea creează pericole pentru comunitate. Vom pedepsi criminalii, dar nu le vom închide gura, îi vom lăsa să se exprime, aşa cum au făcut-o norvegienii cu Breivik, lăsat să vorbească în sala de judecată pentru 75 de minute... Exemplele pot fi continuate la nesfârşit. Iar esenţa lor ar fi cuvântul relativ. Totul trebuie considerat relativ. Nimic nu are valoare absolută. Europa modernă e zidită pe relativism.

Relativism      

Desigur, relativismul este primul duşman al oricărei religii. Pentru că religiile pretind  de a fi fundamentate pe adevăruri absolute revelate de divinităţi. Papa Benedictus al XVI-lea a atacat în repetate rânduri relativismul moral al Europei. Dar anume  relativismul este vaccinul perfect contra tuturor totalitarismelor şi fundamentalismelor. Iar discutarea proiectului legii antidiscriminare la noi în ţară arată că foarte multă lume dă preferinţă anume valorilor absolute ale creştinismului ortodox. Suntem împotriva legalizării islamului pentru că Moldova este o ţară creştină. Suntem împotriva homosexualilor pentru că Biblia îi condamnă pe homosexuali. E adevărat. Dar dacă mergem pe calea intoleranţei, încetăm să mai fim creştini. Iar dacă respingem relativismul şi umanismul care îl însoţeşte, riscăm să creăm o inedită ţară a izolării absolute unde va domni prostia absolută.

Victor Druţă

31 de asociaţii ale moldovenilor din Italia au trimis o scrisoare conducerii Republicii Moldova, în care de declară de acord cu legea anti-discriminare, în dezbatere în acest moment la Chişinău. Promotorul acestei iniţiative este asociaţia "Baştina" din Padova.

Excelenţei sale Nicolae Timofti, Preşedinte al Republicii Moldova

Excelenţei sale Vlad Filat, Prim-ministrul al Republicii Moldova

Excelenţei sale Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

Excelenţei sale Mihai Ghimpu, ex Preşedinte interimar al Republicii Moldova

Padova, Italia 24.04.2012

Apelul Asociaţiilor cetăţenilor moldoveni din Italia

Urmărind cu atenţie evoluţiile în legătură cu proiectul legii Republicii Moldova privind anti-discriminarea, Asociaţiile cetăţenilor moldoveni din Italia consideră necesar să vină cu acest apel către factorii de decizie, actorii politici şi către întreaga societate moldovenească din ţară şi de peste hotare.

Discursurile şi polemica incitate împotriva proiectului de lege urmăresc în mod evident scopuri contrare parcursului european al Republicii Moldova.

Iniţiativa legislativă în domeniul anti-discriminării se află în conformitate perfectă cu principiul egalităţii proclamat de articolul 16 al Constituţiei Republicii Moldova, care stabileşte îndatorirea primordială a statuluide a garanta „respectarea şi ocrotirea persoanei”. Acelaşi articol specifică, totodată, că „toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”.

Rolul viitoarei legi nu poate fi altul decât asigurarea ordinii constituţionale la capitolul egalitate, fără de care nu este posibilă o dezvoltare democratică a oricărui stat şi a oricărei societăţi.

Cu toţii cunoaştem şi simţim în viaţa noastră de fiecare zi, în ţară şi peste hotarele ei, că Republica Moldova are mari restanţe în ceea ce priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Mai mult, adoptarea legii anti-discriminare a fost un angajament asumat de către ţara noastră în faţa Uniunii Europene în procesul de integrare europeană. Îndeplinirea acestui angajament presupune lucruri absolut reale şi vitale pentru cetăţenii Republicii Moldova la capitolul libertăţilor de care se bucură cetăţenii statelor membre ale UE, cel mai actual dintre ele, în cazul nostru, fiind libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Uniunii.

Continuarea parcursului european este critică pentru Republica Moldova – este o garanţie pentru trecerea ţării într-un spaţiu în care statele există pentru cetăţeni şi nu invers, în care cetăţenii sunt liberi, drepturile lor sunt apărate şi ei cu adevărat au un cuvânt de spus atunci când vine vorba despre calea de dezvoltarepe care să o urmeze statul.

În condiţiile în care cele menţionate, evident, sunt realităţi obiective, căror trebuie să li se facă faţă, tentativele de a invoca „valorile şi moralitatea” împotriva proiectului legii, reducerea absurdă a esenţei viitorului act normativ la chestiunile de orientare sexuală, ce în realitate nu sunt de actualitate pentru Republica Moldova, isterizarea societăţii prin anunţarea colapsului inevitabil al instituţiei familiei şi al credinţei ortodoxe, vădit sunt răuvoitoare şi viclene. Regretabil este şi faptul atragerii bisericii ortodoxe din Moldova în polemicile respective. Abordarea mult mai profundă, sobră, responsabilă şi lipsită de spontaneitate la subiectul anti-discriminare, pe care o împărtăşesc bisericile ortodoxe surori din spaţiul UE şi cel general occidental, este o dovadă în plus la acest capitol.

Argumentele aşa zişilor „combatanţi moralişti” din Moldova nu rezistă nici o clipă în condiţiile unei democraţii veritabile: A dispărut oare credinţa în ţările Uniunii Europene?! A fost demolată sau s-a ruinat oare instituţia căsătoriei în occident?! Oare au dispărut tradiţiile şi valorile în acest spaţiu, în care sute de mii, sau poate chiar milioane de moldoveni îşi câştigă existenţa, întreţinându-i şi pe cei mici şi bătrâni de acasă?! Deci, este limpede că argumentele „moraliştilor” Moldoveni îşi pot găsi solul fertil doar pentru un anumit scurt răstimp şi doar în condiţiile unor societăţi izolate, ce nu-şi doresc dezvoltare.

Republica Moldova deja demult nu mai este izolată. Noi – cetăţenii Republicii Moldova - trebuie să ne continuăm calea spre o societate dezvoltată în rând cu celelalte popoare europene libere!

Acest apel al nostru vine în susţinerea proiectului legii anti-discriminare, precum şi în susţinerea unei dezbateri civilizate în sânul societăţii moldovene cu eliminarea influenţelor din exterior, a speculaţiilor şi a exagerărilor primejdioase şi duşmănoase viitorului european al Republicii Moldova.

Prezentul Apel îl semnează următoarele asociaţii:

1.      Asociaţia de integrare social-culturală „Baştina- comunitatea cetăţenilor moldoveni din Italia”, Padova, preşedinte Alexandru Marcinschi;

2.      Asociaţia culturală moldavă „Basarabia”, Torino, preşedinte Larisa Olărescu;

3.      Asociaţia social-culturală „Dacia”, Mestre/Veneţia, preşedinte Eugenia Belibov;

4.      Asociaţia Moldo-Italiană pentru colaborare si integrare A.M.I.C.I., Mestre/Veneţia, preşedinte Iurie Bojonca;

5.      Asociaţia „Olimpia – asociaţia de sport si de timp liber al comunităţii moldoveneşti”, Mestre/Veneţia, preşedinte Victoria Pistol;

6.      Asociaţia „Moldova Doina”, Como, preşedinte Parascovia Rusu;

7.      Asociaţia AUSER „Insieme-comunitatea moldovenilor din or. Treviso”, preşedinte Daniela Anghel;

8.      Asociaţia culturală „Maluri de Prut”, Padova, preşedinte Ştefan Maimescu, ex deputat, membru consiliului asociaţiei „Parlamentul 90”;

9.      Asociaţia de promovare culturală „Dacia”, Roma, preşedinte Vitalie Ciobanu;

10.  Asociaţia „Moldova Datina”, Bologna, preşedinte Mihai Ciolacu;

11.  Asociaţia „Moldbixia”, Brescia, preşedinte Lilia Bicec;

12.  Asociaţia „Moldova”, Trento, preşedinte Vitalie Rotaru;

13.  Asociaţia „Italia-Moldova ONLUS”, Besozzo (VA), preşedinte Gian Luca del Marco;

14.  Asociaţia „Moldova- sapori di casa”, Verona, preşedinte Chiril Croitoru;

15.  Asociaţia „Moldleal ONLUS”, Florenţa, preşedinte Mihai Ciobanu;

16.  ONG „Moldova nel Mondo”, Roma, Eduard Gherciu;

17.  Asociaţia „Amici della Moldavia”, Padova, preşedinte Andrei Munteanu;

18.  Asociaţia „MoldovainItalia”, Grosetto, preşedinte Angela Bojinov;

19.  Asociaţia „Unison”, Padova, preşedinte Maria Bric;

20.  Asociaţia „Moldova Europea ONLUS”, Roma, preşedinte Andrei Galeisa;

21.  Asociaţia „Sostegno ai cittadini moldavi”, Verona, preşedinte Nicolae Berescu;

22.  Asociaţia „Moldavi nelle Marche”, Fabriano (AN), preşedinte Tatiana Perciun;

23.  Asociaţia culturală „Mihai Eminescu”, Reggio Emilia, reprezentanta Rodica Rusu;

24.  Asociaţia „Ritrovo”, Veneţia, preşedinte Ghenadie Batcu;

25.  Asociaţia „Moldova din Bologna”, preşedinte Pavel Ţurcan;

26.  Asociaţia „Steaua Moldovei”, Severino (SA), preşedinte Stela Iarmolovici;

27.  Asociaţia „Prietenia”, Bologna, preşedinte Aliona Bordeianu;

28.  Asociaţia „InMoldova ONLUS”, Panchia, preşedinte Domenico Amato;

29.  Asociaţia „Integrazione in Italia”, Milano, preşedinte Ludmila Chivriga;

30.  Asociaţia culturală italo-moldavă „Plai”, preşedinte Natalia Petica.

31.  Asociaţia „A.I.M.- associazione Immigrati del Mondo”, Perugia, responsabil - Aurel Rîbac.

Victor Druţă

Pe prietenii noştri italieni i-am invitat de Paşte la noi. Tocmai venise în vacanţă din Spania şi fiica noastră mai mică, studentă la arte. Am fi petrecut cu vin iberic si ne-am fi distrat cu ceea ce ar fi povestit fata mea despre spaniolii din Galiţia. Dar italienii ne-au refuzat. „Nu putem, mergem la mama, veniţi voi la noi.” „Va bene”, am zis eu.

Fiică-mea însă mi-a declarat că nu merge în ospeţie pentru că îi curge nasul. „Lasă că-ţi trece până mâine”. „Nu-mi mai trece!” „Ba îţi trece şi-ai să mergi, pentru că tu, cu Spania ta ai să fii în centrul atenţiei, şi-ai să aperi onoarea familiei făcând conversaţie!..” Nu vroia nici în ruptul capului, dar am insistat, că mă miram eu însumi de cât de rău pot fi cu biata fată răcită şi cu mamă-sa care o apăra. Până la urmă a fost pe-a mea. şi ne-am dus.

Am luat un coş cu flori şi vinul iberic, cum e tradiţia pe aici, să nu te duci în ospeţie cu mâna goală. Am intrat în casă, ne-am felicitat reciproc, auguri, auguri. Prietenul meu e jurnalist, soţia sa – profesoară universitară, mama ei, stăpâna casei, fostă profesoară de latină. Au două fete şcolăriţe. Ne-am aşezat la masă. Era cu noi şi îngrijitoarea bătrânei profesoare, o moldoveancă de la Ţaul.

A fost servit un antipasto din felii de pâine cu unt, presurate cu icre roşii, şi somon de Norvegia.  Soţia amicului meu primise cadou cutia de icre de la un profesor rus, la o conferinţă internaţională. Nu ştia ce-s şi nici cum se mănâncă. I-am spus eu, pâine cu unt pe care se întinde un strat de icre; şi vodcă. Dar  vodca desigur lipsea. Era în schimb o şampanie foarte bună.

„Pe la noi, cum vine Paştele, orice formulă de salut este înlocuită cu „Hristos a înviat!”, am dat eu cep conversaţiei. „Zici deci „Hristos a înviat” pentru 40 de zile în şir, de dimineaţă până seara. E un pic cam obositor. Mai bine în Italia. Dar am fost consternat la începutul experienţelor mele italiene când vedeam că aici, în familii, se serbează Învierea fără să fie măcar pomenit numele lui Hristos.”

Prietenul meu mi-a replicat că aici în Occident lucrurile se mai schimbă, din foarte reacţionari catolicii devin doar reacţionari, iar paştele s-a transformat într-o sărbătoare civilă, atât pentru credincioşi, cât şi pentru necredincioşi. „Pe când ortodoxia voastră se pare că a rămas neschimbată de la începuturi”.  A trebuit să fiu de acord, căci nu-mi aminteam exemple de mari schimbări în cadrul bisericii noastre. „Dar, a zis soţia mea, cât de frumos e Paştele nostru când preotul sfinţeşte cu agheasmă bucatele mirenilor, în zorii zilei, cât de frumos e să ciocneşti ouă roşii! Dacă ar fi să fie pe-a voastră, ateilor şi laicilor şi emancipaţilor, viaţa ar fi foarte tristă şi nu am avea nicio sărbătoare!..”

Nu aveam nimic contra sărbătorilor. Cu atât mai mult că tocmai fusese scoasă de la cuptor o imensă tavă cu lasagna. Şi, în timp ce lasagna era tăiată şi distribuită în farfurii, eu povesteam despre mesele pascale de la noi, unde nu trebuia să lipsească rachiul, vinul, peştele afumat si marinat, vinegretul, mielul, pasca. „Hristos a înviat!”, am zis şi am ridicat cupa de şampanie. „Cu adevărat a înviat!”, au răspuns voioşi moldovenii mei, după care au repetat formula noastră pascală şi italienii.

După care eu m-am înfipt în cele opt straturi de lasagna cu carne, sos de roşii şi mozzarella, iar prietenul meu a început s-o descoase pe fiică-mea despre Spania. Fusese cândva în pelerinaj la Sant-Jago de Compostella, ştia ceva spaniolă. şi fiică-mea a povestit de cât de încântată este de bursa ei Erasmus, de orăşelul de pe ţărmul oceanului unde se află, de colegii ei veniţi din toată lumea, de carnavalul la care a participat. Vorbea într-un ciudat amestec de italiană, spaniolă şi engleză, dar se făcea înţeleasă. Mucii nu-i mai curgeau, din fericire.

Profesoara de latină, mama soţiei prietenului meu, nu prea vorbise cu noi mai înainte. şi acum s-a interesat mai ales de limba noastră, il moldavo, ce limbă e. O, atât mi-a trebuit ca să mă dezlănţui! „Nu există, signora, il moldavo, există numai il rumeno”. Şi imediat au apărut cu noi la masă Traian şi Decebal, ca martori ai istoriei noastre. Şi eu am fost imediat cuprins de frenezia mea etimologică, căci nu pot să vorbesc altfel decât cu multă pasiune despre cuvintele româneşti ca mărturii fundamentale ale trecutului nostru istoric.

„Fiţi atentă, doamnă, ziceam, noi românii, cu toate că ne-am îndepărtat cel mai tare de Roma, am conservat caracterul limbii latine poate mai bine decât voi, italienii!” Doamna m-a privit neîncrezător, ca pe unul care bate câmpii. Dar eu am urmat cu hotărâre. „Ce-aţi făcut voi cu cazurile limbii latine, le-aţi pierdut, nu-i aşa? Ei bine, aflaţi că noi avem cinci cazuri şi azi!” şi am declinat substantivul omul la singular şi plural.

Apoi m-am oprit asupra epocii colonizării Daciei. „Uitaţi-vă, cuvântul vecchio în română este bătrân. Care provine de la veteranus! înseamnă că iniţial bătrânii noştri erau veterani ai legiunilor romane. Cuvântul turmă, greggio în italiană, vine de la latinescul turma care era un detaşament de cavalerie. Cuvântul sat, paese, vine de la fossatum, şanţul de apărare în jurul castrului sau în jurul localităţii. Dar cât e de grăitor mire! Mirele român, lo sposo, era iniţial un miles romanus, adică un soldat! Ceea ce mă fascinează însă în mod deosebit este „ţărănizarea” în Dacia a unor cuvinte latine strict orăşeneşti. Pavimentum, strada orăşenească pavată, devine la noi pământ. Paniere, coşul cu care se duceau gospodinele să cumpere pâine la piaţă, devine la noi coşcogea paner, pentru culesul strugurilor!.. şi anima, sufletul, devine la noi inimă!

„Tată, grăieşte mai încet!”, mi-a şoptit fiica. „Vorbesc tare ca să mă audă şi cei din fundul clasei, ştii c-am fost învăţător.” „O să te audă mătincă şi morţii din morminte!”

A trebuit să mă relaxez puţin şi să-mi temperez entuziasmul. Astfel, i-am dat voie să  vorbească şi prietenului meu care a mărturisit că provine din aristocraţia Romei antice, ceea ce m-a impresionat. „Iar noi, moldovenii, provenim din toate colţurile pământului”, a intrat în vorbă şi îngrijitoarea bătrânei profesoare. „Printre strămoşii mei, din câte ştiu, au fost şi ruşi, şi ucraineni. Şi nu m-aş mira ca, la o atentă analiză, să se descopere că îmi curge prin vine mai mult sânge slav ori tătăresc decât roman sau dac”. Am râs, am fost de acord.

În continuare am mai discutat problema Transnistriei şi am hotărât cu generozitate să-i recunoaştem independenţa. Apoi am luat în dezbatere problema Unirii. „Unirea Republicii Moldova cu România ar simplifica harta Europei şi ar reduce substanţial problemele voastre”, a zis prietenul meu, mai adăugându-mi şampanie în pahar. Am fost de acord, şi cu şampania, şi cu unirea.

Era vremea să plecăm. Sorbindu-mi cafeaua, i-am cuprins cu privirea pe toţi şi m-am  gândit: Cât de multe sunt lucrurile care ne leagă pe noi, europenii! Cât de frumos este mozaicul de culturi şi popoare europene! Cât de dragă îmi e Europa!