”Badante” în Italia, s-a întors acasă pentru totdeauna: «A fost o experiență pozitivă, dar în România sunt fericită»

“De la aproape o copilă ieri, la o femeie plină de curaj și determinare azi”, așa aș putea să o descriu pe Adriana Ioana Bejenariu, o româncă originară din Baia Mare care ne-a descris experiența ei ca îngrijitoare în Italia. Cu mult curaj, după mulți ani de ședere, reîntoarsă definitiv în România, a acceptat să ne povestească perioada petrecută în afara țării.

«Am venit în Italia cu mulți ani în urmă, mai precis în regiunea Marche inițial, dar treptat am ajuns lângă Roma, unde am locuit până nu demult. Am pornit ca toți românii  plecați, cu o valiză plină de speranțe pentru a-mi construi un viitor mai bun, deoarece în România nu aveam prea multe perspective. Azi m-am reîntors acasă, sperând să găsesc o schimbare pozitivă, să pot arăta copilei mele o altă imagine a țării și nu ceea ce am cunoscut eu.»



Viața de ”badante” a fost o experiență pozitivă sau negativă?

«E o întrebare grea, viața de badante o trăiește fiecare diferit, pentru că e o experiență directă, pentru că știi că ai de-a face cu oameni și răspunzi pentru acele persoane pe care le îngrijești. Pentru mine a fost o experiență pozitivă, chiar dacă inițial nu ușoară, atât din punct de vedere al limbii, al documentelor (atunci era permisul de soggiorno), cât și în a-ți câștiga încrederea în fața familiilor.

Am învățat multe lucruri utile, am cunoscut persoane minunate care au rămas importante pentru mine am cunoscut respectul, ceea ce la unii încă lipsește azi.»

Cum a decurs această experiență?

«Tânără fiind, am avut norocul să lucrez pentru o familie deosebită, care m-a privit ca pe un membru de-al casei și care m-a ajutat să mă integrez ușor și să nu îmi fie teamă să înfrunt responsabilitatea ce mă aștepta în experiența de badante.

Uneori noi, cele care muncim ca badante, o vedem ca pe o experiență negativă pentru faptul că îți limitează libertatea, iar când ajungi aici, nu ești pregătit moral pentru asta. Dar te obișnuiești treptat. Însă e nevoie de o mare doză de voință și răbdare. Am cunoscut și badante mai puțin norocoase, care nu erau respectate și îmi pare rău, deoarece suntem cu toții oameni, iar familiile bătrânilor uită că și noi avem dreptul la “viață”, iar prin mâinile noastre, bătrânii lor sunt îngrijiți.

E o muncă grea, atât fizic, cât și psihic și ar trebui să fie cotată așa cum se cuvine, însă rar se întâmplă să ai noroc. Celor care se angajează ca badante azi le sugerez să se gândească mult și la ele, deoarece banul nu cumpără sănătatea, iar dacă într-o familie nu merge, chiar dacă pare greu, sunt alte locuri de muncă mai potrivite, e o experiență ce diferă de la o persoană la alta.»

De la ”badante” la o carieră profesională de succes în curs de devenire, o schimbare importantă. Care a fost baza acestei schimbări?

«În România am studiat cu totul altceva, spre deosebire de ceea ce fac azi. În timp ce lucram ca menajeră, într-o seară, mă gândeam că lipsește ceva, nu eram pe deplin eu, nu făceam cu adevărat ceea ce îmi doream și mă gândeam la viitor. Nu reușeam să mă văd o viață în acel domeniu, așa că am decis să mă înscriu la o scoală de coafură și încet, încet am alternat munca în paralel cu școala.

Timp de doi ani am urmat cursurile și acum m-am întors acasă cu ceva, fac ceea ce îmi place și a devenit mai mult pasiune decât meserie. Aici, în România, am continuat și continui diferite cursuri și seminarii, culeg toate ocaziile de unde pot învăța și mai mult, mă formez tot mai mult profesional și am ajuns să lucrez pe cont propriu. A fost o schimbare importantă, dar care îmi aduce multe satisfacții și posibilitatea de a-mi planifica timpul.»

A fost ușor, greu?

«Nu e ușor, deoarece aici am început viața tot de la zero, pentru că iar te lovești de reintegrare, după atâția ani devii un străin și trebuie să îți reiei cunoștințele, să te informezi, să te educi profesional, te întorci cu o mentalitate diferită, chiar dacă unii credem că am rămas aceiași, viața dincolo de frontiere te schimbă inevitabil, te maturizează mult și cred că formarea propriului statut, autostima, aceasta este adevărata cheie a succesului.»

A fost o decizie grea?

«Să fiu sinceră, NU, evident te gândești pentru că e o decizie importantă, dar inima mea a rămas mereu acasă, îmi vedeam viitorul acolo și acolo voiam să îmi cresc copila, să urmeze școlile noastre în care eu încă mai cred, în educația care mi-a fost transmisă mie, acesta este principiul meu, ca mamă și cetățean român.»

Cum ai regăsit România, cunoscând problemele cu care se confruntă țara noastră?

«Din punct de vedere economic, viața e scumpă raportată la venituri, spre deosebire de Italia, alimentele de bază de care nu te poți lipsi, în raport cu un salariu românesc, sunt scumpe și sincer chiar nu îmi imaginez cum reușesc să se descurce familiile fără venituri, bătrânii, familiile numeroase. Pe lângă mâncare, sunt o sumedenie de alte necesități, pe lângă facturile lunare, în România dacă nu ai un ajutor extern, nu trăiești, ci supraviețuiești de pe azi pe mâine, sperând, amăgindu-te într-o schimbare pozitivă.

După cum observ, clasa politică nu își dă nici un interes să intervină în sprijinul cetățenilor, e indiferență totală din partea lor și deși suntem membri UE, e departe realitatea de a ne integra și pe plan financiar în standardele europene. Locuri de muncă se găsesc, însă trebuie schimbat sistemul radical, dar și mentalitatea celor ramași, acasă deoarece încă mai funcționează sistemul “nu sunt prost să lucrez, că oricum mă plătesc puțin, așa că e mai bine să stau acasă si să aștept”.

Dar cine voia să lucreze a cam plecat din țară. La nivel de schimbări generale am regăsit orașul natal renovat, un mic pas pozitiv, s-a dezvoltat în bine, avem spitalul modernizat, clinici private dovada că dacă se vrea, se poate, dar cum spuneam anterior, trebuie să ai o bază financiară pe măsură ca să faci față costurilor. »

Ce ar trebui să se schimbe în România pentru a avea curajul de a ne întoarce acasă?

«În România ar trebui să se schimbe multe, începând cu clasa politică, sistemul mai puțin egoist pentru că încă se mizează pe ideea “ce e al meu e doar al meu”, dar și mentalitatea oamenilor, încă predomină invidia, o armă potentă și dăunătoare unei societăți ce vrea să devină respectată, indiferența față de cel de lângă tine. Se merge pe sistemul “nu ajutăm pe nimeni, că rămânem noi fără… de ce să fac eu, când poate să facă altul”»

Ce ai transmite politicienilor români?

«România în ultimii ani a rămas o țară goală, seacă, orfană, aproape abandonată, iar noi constrânși atât bătrâni, cât și tineri, să o privim din urmă, trecând frontierele, nu plecăm că nu ne pasă, deoarece doar noi știm cât gol și suferință lăsăm în urma noastră. De multe ori aveam impresia că nu doriți “o țară ca afară”, dimpotrivă, doriți să lăsați spațiu doar vouă și intereselor personale.»

Un mesaj adresat românilor din Diaspora!

«Fiți uniți, fiți puternici, fiți modești și mai înțelegători unii cu alții! Sărbători fericite, la un an cât mai bun!»


Adriana Maria Weissenbacher, Ancona