in

”Decenala de limbă, cultură și civilizație românească”: un deceniu de activitate neîntreruptă în cadrul Proiectului LCCR

31 martie 2017, Aula Magna a Scuola Secondaria I° Grado A. Manzoni din Udine Italia (Piazza Garibaldi 2) a găzduit simpozionul internațional ”Decenala de limbă, cultură și civilizație românească”.

Evenimentul, menit să marcheze un deceniu de activitate neîntreruptă în cadrul Proiectului Limbă, Cultura şi Civilizaţie Românească (LCCR), și-a propus, printre altele, să contribuie la formarea continuă a personalului didactic implicat în predarea lecţiilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească sau la îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între toţi factorii implicaţi în formarea şi dezvoltarea tinerei generaţii.

Senatul României salută prezența participanților si invitaților la acest eveniment care menține spiritul românesc viu şi în afara granițelor țării noastre!

În calitatea mea de reprezentant al senatorului român Viorel Badea, am ținut în mod deosebit să sprijin desfăsurarea acestui simpozion.
Ca om politic şi emigrat român în Italia, ştiu din proprie experiență cât de important este să sprijini identitatea, tradițiile româneşti, limba, cultura şi chiar educația copiilor talentați, pentru păstrarea intactă a spiritului şi rădăcinilor noastre, oriunde ne-am afla în lume!

Doresc copiilor prezenți mult succes în viața lor de elevi şi urez profesorilor şi docentilor inimoşi implicați în acest demers multă putere de muncă şi să le călauzească paşii spre succes!

RADU LUPU,

consilier personal senator Viorel BADEA

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prins după 13 ani datorită contului Facebook. Bucătar român acuzat că ar fi ucis doi bătrâni și a violat un bărbat în Italia

Alegeri locale la Verona, prima propunere de candidatură a PNL Italia: Adrian Peter Kovacs. ”Vrem consulat onorific la Verona”