O româncă rezidentă în Italia de 7 ani, aflată la vârsta pensionării, ne-a contactat la redacţie pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de numărul foarte mare de conaţionali care figurează pensionari pe caz de boală în România dar „muncesc binemersi” în Italia. E uimită de faptul că „aceştia se întorc în fiecare an acasă, dau ploconul şi nimeni nu îi depistează iar cei care au dreptul cinstit la pensie, suferă.”
Călinescu Vasilica, originară din Bucureşti, împlineşte anul acesta 60 de ani. Lucrează în Italia ca „badante” din 2005. A lucrat mai bine de 26 de ani în Bucureşti, la „Filatura”, iar când a rămas fără muncă s-a hotărât să plece. De când a plecat, din motive legate de locul de muncă, nu a reuşit să se întoarcă în ţară, nici măcar când i-a murit soţul.
„Când am decis să plec în Italia, am lăsat fata în ultimul an de liceu. Situaţia era destul de grea pentru familia mea. M-a ajutat o prietenă să-mi găsesc de lucru. Nu credeam însă că n-o să-mi mai văd soţul. După cinci luni de la plecarea mea a paralizat şi a rămas în grija fetei. Nu puteam să mă întorc pentru că era nevoie foarte mare de bani.
În spitale toţi trag de tine să le dai bani, trebuie să cumperi medicamente, pansamente şi să plăteşti tratamentele. A murit după doi ani şi jumătate dar nici de astă dată nu am putut pleca. Familia la care lucram nu se putea lipsi de mine, pentru că îngrijeam un bătrân care nu era autosuficient. Mi-au dat 3.000 de euro să trimit pentru înmormântare, numai să rămân în Italia.”
A schimbat locuri de muncă, unele plătite mai bine, altele mai rău, a dormit în camere mici, a stat trează nopţi la rândul la capătul unor bătrâni suferinzi, a mâncat ceea ce i se dădea, iar zile libere nu a prea avut. Din cei şapte ani în Italia, doar unul figurează cu taxe plătite în regulă, în rest a muncit doar la negru.
„Am muncit la asistenţă bătrâni şi nu am strâmbat niciodată din nas. Nopţi nedormite, fară zile libere, salariu mic. Au fost şi locuri mai bune, nimic de zis. Problema e însă că poate mă voi întoarce în ţară şi voi avea nevoie de o pensie. Am muncit 26 de ani la „Filatura” şi alţi 6 la un fast-food, dar cei 7 din Italia nu figurează nicăieri. Doar pentru unul mi s-au plătit „contributele” dar eu ştiu dacă îl pot recupera? Apoi, la mine nu mă prea gândesc, că o pensie până la urmă o iau, dar ce fac tinerii din ziua de azi, cum e cazul fiicei mele, care la 26 de ani nu are nicio vechime. Eu la vârsta ei aveam deja 8 ani pe cartea de muncă.”
„Din păcate, în ţară, toţi fură”
Problema pe care „o roade cel mai tare” e legată de faptul că în ţară pensiile s-au micşorat, principala motivaţie a guvernanţilor fiind lipsa de bani. Se întreabă însă de ce statul român nu încearcă să descopere pe cei care nu merită pensie pe caz de boală, multe cazuri de acestea ştiindu-le din comunitatea de românce din Termoli, Abruzzo, oraşul unde lucrează în momentul de faţă.
„Citesc în fiecare săptămână ziarul dumneavoastră şi mă îngrozesc despre veştile din ţară. Pensii mici pe motiv că nu sunt bani. Păi cum să fie bani dacă trebuie să împartă cu cei care nu merită pensii? Cred că sunt mii de români care figurează ca pensionaţi pe caz de boală, dar muncesc aici în Italia, de exemplu, binemersi.
Aceştia se întorc în fiecare an acasă, dau ploconul şi nimeni nu îi depistează iar cei care au dreptul cinstit la pensie, suferă. Cunosc multe cazuri de felul ăsta. Numai ce-i auzi că pleacă pentru o lună în ţară, cică să se interneze pentru dosarul de boală. îşi iau banii strânşi de un an din pensie şi se întorc din nou aici. Iar aici nu vin la odihnă, ci la muncă. Păi cum să mai aibă statul bani de pensii pentru cei care merită, dacă trebuie să le dea ăstora? E posibil să nu-i depisteze nimeni? Din păcate, în ţară, toţi fură.”
Românca s-ar întoarce acasă, dar nu întrevede niciun viitor. „Cine se mai uită la cei de vârsta mea? Am curajul să mă întorc fără să am posibilitate să câştig un ban? Fără să am o pensie decentă? Imposibil.”.
Am întrebat-o cu ce crede că ar putea-o ajuta statul român. „Păi nu cred că mă poate ajuta direct cu ceva. Dar ar trebui să fie atent cu cei care înşeală statul şi iau pensii nemeritate. Sunt atât de multe neajunsuri şi probleme în ţară, încât mă apucă groaza când mă gândesc la ce viitor ar putea avea copilul meu.”
Andi Rădiu
