|
Dintre cele peste 100 de asociaţii româneşti din
Italia, una singură a luat poziţie publică în cazul filmului
românesc interzis la Venezia. Alina Harja,
preşedinta asociaţiei Amici della Romania, i-a scris
Alessandrei Mussolini o scrisoare deschisă.
Stimată Dnă. dep. Mussolini,
Am urmărit polemica din
aceste zile legate de filmul
românesc "Francesca" şi declaraţ
iile dvs. ce au urmat, în
care spuneţi: "Când am vorbit
despre violenţa unor români în
Italia, am făcut-o citând statistici
şi cifre. Înseamnă că am lovit la
fix, acest film demonstrează că ei
sunt violenţi şi în limbaj. Sunt
uimită că se poate prezenta un
astfel de film cu o astfel de
insultă".
Nu ştiu ce statistici aveţi dvs.,
dar vă invit să le verificaţi... pentru
că în închisorile italiene sunt
numai 1.092 de români condamnaţ
i (şi nu toţi pentru viol),
potrivit datelor Oficiului pentru
Dezvoltare şi Gestiune SIA.
Aceştia dintr-un milion de persoane
care trăiesc în Italia.
Aşadar, pentru un procent de
0,1% infractori, dvs. v-aţi permis
să spuneţi că suntem o naţiune de
violatori. Acest lucru nu este
ofensator? Dvs. ştiţi că 90% dintre
violuri au loc în familiile italiene?
Dintre care numai un mic
procent sunt denunţate? şi din
acel foarte mic procent de violuri
denunţate, potrivit datelor
Ministerului de Interne, autorii
violurilor sunt în 60,9% dintre
cazuri de naţionalitate italiană.
Numai 7,8% dintre violatori, în
schimb, sunt români, iar 6,3%
sunt marocani. Informaţi-vă, vă
rog, înainte de a jigni o naţiune
întreagă.
Vi se pare jignitor limbajul
nostru? Pe al dvs. cum îl numiţi?
Dar eu sper, chiar aş vrea să
invit toţi românii care s-au simţit
jigniţi de declaraţiile dvs. să vă
denunţe. Da, aşa cum faceţi dvs.
{i sper ca şi guvernul de la
Bucureşti să reacţioneze. {tim că
dvs. credeţi că vă puteţi permite
să jigniţi pe oricine, ascunzânduvă
în spatele imunităţii parlamentare.
Dar când dvs. defăimaţi o
întreagă naţiune, nu numai că
prejudiciaţi convieţuirea civilizată
dintre diferitele etnii, ci
distrugeţi imaginea Italiei în
străinătate, făcând-o să pară o
ţară rasistă.
Lucru care nici măcar nu este
adevărat în totalitate, având în
vedere că eu personal am foarte
mulţi prieteni italieni care ţin la
mine şi mă tratează egal. {tiţi
dvs. că chiar şi unii dintre
conaţionalii dvs. se simt afectaţi
de declaraţiile dvs. şi că replicile
lor la acestea sunt aproape similare
celor din filmul "Francesca"
dacă nu mai rău?
Există ceva în neregulă când
un film prezintă efectele
declaraţiilor dvs.? Sentimentul
comun al majorităţii românilor
care trăiesc în Italia în urma
defăimărilor? Iată, denunţaţi-ne
pe toţi, pentru că e ceea ce am
gândit cu toţii.
"Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i
face" spune un proverb şi eu aş
adăuga în această circumstanţă:
"Nu-ţi insulta aproapele dacă nu
vrei să fii insultată".
Iată, de exemplu există italieni
care convieţuiesc foarte bine
cu românii (chiar au făcut un partid
împreună cu românii) şi care
vă invitaseră să rămâneţi la cinematografie,
având în vedere
dezastrele pe care le faceţi prin
declaraţiile dvs.
Uitaţi, dvs. spuneţi că faptul
că ne-am simţit jigniţi "înseamnă
că am lovit la fix". Dar cum noi
avem un mod diferit de gândire,
nu afirmăm acelaşi lucru privitor
la faptul că dvs. v-aţi simţit jignită.
Nu spunem, chiar dacă am
putea să o facem, "înseamnă că
am lovit la fix".
Pentru că, vedeţi, în fond noi
suntem cu adevărat un popor tolerant.
Ar fi de ajuns să vedeţi că
am avut eleganţa să oferim
comunităţii italiene până şi un loc
în Parlament.
Aşa cum dacă un politician
român ar fi gândit ca dvs., ar fi
declarat o frază de tipul:
"Italienii au omorul în ADN".
Este de ajuns să cităm cazul
Erba şi diferitele focuri de armă
(cel puţin unul pe zi) care au loc
la Napoli pentru a putea demonstra
o asemenea teză. Dar se
vede, că în ciudata acestora, suntem
dotaţi cu un anumit bun-simţ
absolut indispensabil într-o
naţiune civilizată.
Eu aş vrea de la dvs. acea
analiză a ADN-ului care ne arată
gena violului. Iată sunt prima
care se supune acestei analize. şi
sunt sigură că la fel ca mine, toţi
concetăţenii mei. Aceea ar fi
unica probă care ar demonstra
teza dvs.
Dar închei prin a vă mulţumi
pentru publicitatea făcută filmului
"Francesca" care altfel ar fi
putut trece neobservat. Vă
mulţumesc pentru contribuţia
dată promovării cinematografiei
româneşti în lume.
Cu profund respect,
Alina Harja
Preşedinte Asociaţia "Amici
della Romania"
|