|
O româncă din Trento şi-a deschis un birou care oferă consultanţă în
materie administrativă, contabilă şi fiscală. Pentru a ajunge însă să
practice această meserie, a trebuit să studieze foarte mult şi să facă multe
sacrificii. Satisfacţiile însă sunt pe măsură.
Alina Raluca Raureanu, 34 ani, s-a născut la Drobeta Tr. Severin, în jud.
Mehedinţi. A terminat liceul de matematică-fizică, a urmat un curs de
economie la Oxford şi în final a absolvit facultatea la Timişoara. «Eram
decisă sa fac relaţii internatţionale. Îmi plăcea matematica şi frecventam
olimpiadele care se ţineau pe atunci pe judeţ si pe ţară. În ultimul an de
liceu am avut ocazia să merg pentru un schimb de experienţă în Anglia,
la Oxford, unde am acumulat primele noţiuni de economie şi mi-am
perfecţionat limba engleza. Apoi am facut "Tranzacţii Economice
Internaţionale" la Universitatea din Timişoara, pe care am absolvit-o în
1998.»
În urma obţinerii unei burse de merit, Alina a a juns în Italia unde s-a şi
stabilit definitiv. «În facultate se făceau selecţionări de personal si aşa m-
au angajat la Mobil Rom, acum Orange, unde am avut o minunată
experientă de munca într-o mare firmă multinaţională. În timp ce lucram,
am participat la o bursa de studiu propusă de Universitatea Timişoara cu
proiectul "Leonardo da Vinci" pe care am câştigat-o şi cu care am venit la
Trento în anul 2000. Aşa a început un nou capitol din viaţa mea. Bursa
prevedea un "stage" la o firmă italian şi am ajuns la Castiglione delle
Stiviere, într-o firmă în care mă ocupam la început de partea comercială,
pe probleme de import-export pentru că vorbeam engleza şi franceza.
Ulterior am trecut şi în administratie.»
Un loc minunat
Au început însa şi problemele de toate felurile. "Deţi aveam carnet de
conducere românesc, era recunoscut numai un an şi a trebuit saă refac
şcoala de şoferi cu examen cu tot. Problema cea mai grea era însă faptul
că diploma de la facutatea din România nu era recunoscută şi a trebuit să
fac cerere de echivalare la Universitate din Trento. Am refăcut însă cam
70% din examene, în trei ani de studii, ca să termin cu "laurea
quadriennale". Între timp m-am căsătorit si m-am mutat la Arco
(provincia di Trento), loc minunat, unde ai mereu senzaţia că eşti în
vacanţă. Patru ani, până în 2007, am lucrat într-o firmaă din Arco, ca
responsabil adminstrativ. Pentru examene însă, mă trezeam la 4
dimineaţa sa studiez. Am terminat "Economia Firmei" la Universitatea
din Trento în 2005, cu o teza în drept penal, pe tema fraudelor cu cărţile
de credit.»
Expert fiscal
Alina a trebuit să studieze suplimentar, în afara studiilor de facultate
pentru a putea deveni un bun profesionist. "Studiind economia şi
contabilitatea şi lucrând în domeniu, îmi dădeam seama că îmi lipseau
cunoştinţele, foarte articulate, în materie de fiscalitate. Aşa că, în 2007
am decis să fac cei trei ani obligatorii de practica ca să pot face
echivalentul românesc al expertului contabil şi revizorului de conturi.
Din 2008 mi-am deschis propria activitate ca tributaristă, expert în
materie de administrate, contabilitate şi fiscalitate şi m-am înscris în 2010
la Institutul National al Tributariştilor. Până în aprilie 2010 am participat
la un scurt master cu Gruppo "Il Sole 24 Ore". Vreau să precizez pentru
cei care nu ştiu, că pentru a putea fi "dottore commercialista, revisore dei
conti şi tributarista" trebuie să ai o licenţa într-o universitate recunoscutaă
de statul italian, 3 ani minim de practica şi un examen de abilitare.»
Care sunt obiectele de activitate ale firmei? «Activitatea principală a
biroului meu, asociat CAF CGN, este consultanţa în materie
administrativă, contabilă şi fiscală a firmelor. Se împarte în mai multe
sectoare de specializare şi se referă la consultanţa pentru alegerea formei
societare atunci când se decide sa se facă o activitate ca întreprinzători
sau ca liberi profesionisti, organizarea şi ţinerea contabilităţii firmelor,
consultanţa pe probleme de comerţ şi fiscalitate internatională pentru
firmele care au legaturi comerciale în alte state, inclusiv România,
consultanţa pentru diferitele scutiri de taxe, naţionale şi regionale, atât
pentru firme cât şi pentru persoanele fizice, evaluări de firme, gestionea
contractelor comerciale, gestionarea raportului cu birourile administraţiei
statului. Mă ocup şi de
întocmirea şi trimiterea declaraţiilor de venit
modelul 730 sau Unico, avantajoase întrucât se recuperează o parte din
anumite cheltuieli, precum şi întocmirea modelului ISEE pentru reduceri
la servicii locale cum ar fi transportul copiilor, tabere de vară, taxe
şcolare sau pentru factura de gaze şi apă.»
E nevoie de o asociaţie
Activitatea în cadrul unei asociaţii româneşti este una din dorinţele ei. Ca
exemplu de integrare perfectă, a fost solicitată pentru un interviu, iar
povestea ei a fost publicată într-o carte. "Sper ca într-o zi să pot face un
grup, o asociaţie sau o filială de o asociaţie, aici în Arco. Românii trebuie
să se unească şi să promoveze acea imagine a românilor "per bene" sau
"in gamba". Pentru că sunt mulţi dar nu este uşor să venim în contact unii
cu alţii. Acum un an, o asociaţie din zona Mnemoteca del Basso Sarca, a
publicat în cadrul seriei "Vivere altrove" o carticică, cu un interviu al
meu, în care mi-au cerut să povestesc cum a fost integrarea mea. Seria
cuprindea mai multe interviuri cu străini dar a avut priza doar la puţini
italieni interesati şi curioşi de viata "stranierilor".»
Alina are şi un hobby, pentru care pune mult suflet: fotografia. «Sunt în
consiliul director al unei asociaţii de fotografi, care se numeste "Gruppo
Il Fotogramma" cu sediul la Nago (TN). În 2007 am avut şi expoziţia
mea personală de fotografie, cu titlul "Parte di me". Dacă există români
cu pasiunea fotografiei îi asteptăm. Activitatea este foarte densă şi în
fiecare an avem cursuri de fotografie, contactăm fotografi profesionişti şi
organizăm o expoziţie colectivă. (www.ilfotogramma.net).»
Andi Rădiu
Dott.ssa Alina Raureanu in Rigo
Studio Tributarista - Associato CAF CGN
Via Cima Tofino, n.2/C - 38062 Arco (TN)
tel/fax: 0464 512928
cell: 333 346 3471
This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it
|