gazeta_13_august.jpg



1weekly_31_iulie.jpg

EDITORIAL
de Sorin Cehan
 
Vasile Bob, candidat Pdl la Mestre PDF Print E-mail
Vasile Bob este unul dintre candidaţii pentru funcţia de consilier municipal în localitatea Mestre, aflat pe listele partidului Popolo della Liberta, membru totodată al Partidului Democrat-Liberal din România, filiala Veneţia.

 

Vasile Bob, spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră. «Chiar dacă numele meu este originar din Ardeal, m-am născut pe meleagurile Murgeniului, pe malul Prutului, loc încărcat de istorie. Cei care au citit Neamul Şoimăreştilor, al lui Sadoveanu, îşi pot reaminti de descrierea făcută frumuseţilor locurilor Murgenilor, de asprimea şi tăria celor care-şi duceau traiul cu o mână pe coarnele plugului şi cu cealaltă pe mânerul sabiei lasată mostenire din tată-n fiu. Am 56 de ani şi suficientă experienţă de viaţă, dar consider că mai am de învăţat câte ceva de la oricare persoană cu care stau de vorbă. În România am muncit 29 de ani la fabrica de rulmenţi din Bârlad.»

Munca de jos

De când sunteţi în Italia şi care au fost împrejurările care v-au determinat să rămâneţi în peninsulă? «În Italia am venit în 2005, unde am lucrat, ca majoritatea nou veniţilor, câte ceva la negru, pe unde găseam. Clima blândă care m-a întâmpinat aici, civilizaţia, frumuseţea arhitectonică si istoria, amabilitatea afişată peste tot, chiar dacă nu fusesem întâmpinat cu pâine şi sare, au fost printre argumentele care m-au legat de aceste locuri.»

Cu ce greutăţi v-aţi întâlnit de când aţi venit în Italia? Cu ce vă ocupaţi în prezent? «Nu am venit din disperare. Înainte de a ajunge în Italia m-am informat cât am putut de mult despre imigraţie, documente necesare, condiţii sociale, lingvistice şi mai ales despre experienţele pozitive sau negative ale celor care erau deja stabiliti aici în Italia. Nu am venit doar cu 5 euro în buzunar, cum se laudă multi alţii, nu-mi puteam permite acest risc. Aveam la mine o sumă suficientă pentru a închiria măcar o cameră într-un apartament civilizat şi a mă întreţine o perioadă. în plus, soacra mea era deja în Italia de ceva timp. Am beneficiat uneori şi de mesele oferite cu generozitate de Caritasul local, dar eram si un abonat al internetului pentru a-mi căuta de lucru. De mulţi ani însă lucrez într-o unitate turistică unde, sincer, am învăţat şi lucruri pe care nu credeam ca le voi mai putea învăţa vreodata !»

Comunitatea românească

Cunoaşteţi bine comunitatea din zonă? V-aţi implicat în acţiuni asociaţionistice sau de voluntariat? «Daca vă referiţi la comunitatea românească din zonă pot zice, cu mâna pe inimă, că este definită cel mai bine de sintagma "unitate în diversitate". O diversitate de locuri muncă, de la badante la mecanici, de la asistente sanitare la informaticieni, muncitori sau patroni. Nu suntem concentraţi într- o anumită zonă, ci răspândiţi destul de proporţional în toate localităţile din provincie şi regiune. Există însă un lucru comun, spiritual, care ne uneşte şi acesta este Biserica, iar preotul Avram a reuşit să adune bună parte din comunitate. Am lucrat un timp ca voluntar pentru o asociaţie de protecţie a animalelor, alcătuită doar din cetăţeni italieni şi pot spune că a fost o colaborare reuşită.»

Politică în România şi Italia

De când sunteţi implicat activ în politică? Cum a început colaborarea cu PD-L? «Sunt implicat activ în politică din ianuarie 1990, când în Bucureştiul încă plin de armată, revoluţionari şi fantome de terorişti, am fondat împreună cu un grup de entuziaşti, Miscarea Ecologistă din România, transformată o lună mai tarziu în partid politic. Aici, în Italia, am fost un entuziast al înfiinţării Partidului Românilor, PIR, am fost alături de el cu inima şi cu sufletul, văzând în acesta o structură de sprijin a întregii comunităţi românesti. Dar n- a fost să fie. Când Dumitru Ilinca, preşedintele PD-L Italia mi-a cerut sprijinul, am ales să-l susţin pe actualul presedintele al Romaniei. Şi astfel am rămas membru în cadrul PD-L Italia.»

De ce credeţi că un partid românesc poate fi eficient în diasporă şi cum poate ajuta comunitatea? «Capacitatea celor care au constituit aici PD-L Italia, chiar împotriva unor voci care nu vedeau oportună această organizare, a fost probată prin fapte. Şi tot prin fapte vom proba capacitatea noastră de organizare şi aici, la Veneţia. Comunitatea poate fi ajutată doar cu măsuri reale, pe plan economic şi social. Dar pentru aceasta îţi trebuiesc pârghii politice şi administrative puternice, eficiente, iar acestea le are doar partidul de guvernământ, Pdl.»

Candidatura pentru postul de consilier este depusă cu gândul de a ajuta doar comunitatea romanească ? «Prin definiţie, postura de consilier implică obligaţia de a trata toţi locuitorii municipiului cu aceeaşi atenţie, cu aceeaşi promptitudine şi eficienţă. Depunerea candidaturii pentru postul de consilier de către un român este în măsură de a da semnalul cuvenit autorităţilor şi locuitorilor municipiului că noi existăm alături de ei. Şi după cum aţi specificat în numărul trecut al Gazetei, mai există şi alţi români care vor candida la Veneţia. Sper să facem o figură frumoasă.»

 

Andi Rădiu

SCRIE COMENTARIU - Dorim ca site-ul gazetaromaneasca.com să fie un spatiu al al discutiilor civilizate. Îi invităm pe cei care postează comentarii la articole:
1. Sa folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile obscene, ofensive, defăimătoare, ameninţătoare, xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abtină de la atacuri off topic la adresa autorilor sau redactiei.
Nu vor fi publicate comentariile care nu respecta aceste reguli.


NUME:
E-mail
SITE WEB
TITLU
BBCode:Web AddressEmail AddressBold TextItalic TextUnderlined TextQuoteCodeOpen ListList ItemClose List
COMENTARIU:



Code:* Code




Comments (1)
RSS comments
1. 14-03-2010 18:27
 
Felicitari!
Va felicit Domnule Vasile Bob pentru activitatea Dvs.care, iata are inclinatii si spre comunitatea romaneasca. Faptul ca aveti aceste calitati, de a va pune serviciile in slujba comunitatii, imi da incredere ca putem colabora si pune astfel inca "o caramida" la acest edificiu al comunitatii romanesti din Italia. Va rog sa-mi scrieti cateva randuri daca ati receptionat mesajul meu si sa incercam sa "acordam viorile" Cu stima, Benoni Ionescu
Guest
 
This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it