gazeta_13_august.jpg



1weekly_31_iulie.jpg

EDITORIAL
de Sorin Cehan
 
Preotul Pavel din Sicilia: "Nu vă duceţi la concertul lui Guţă PDF Print E-mail
"Nu vă duceţi la concertul lui Guţă", i-a sfătuit pe enoriași preotul ortodox din Canicatti, Sicilia.
"Nu vă duceţi la concertul lui Nicolae Guţă", este, potrivit site-ului Agrigentonotizie.it, poziţia părintelui Iulian Pavel Matyas. 28 de ani, născut la Braşov, studii teologice la Sibiu, părintele Pavel este parohul parohiei ortodoxe româneşti din Canicattì. Am încercat să aflăm de la el de ce a adoptat această poziţie publică împotriva manelistului Guţă.

Apel anti-Guţă

"Nu participaţi la acel concert". O frază seacă care nu lasă spaţiu altor intepretări. Aceasta este pronunţată de părintele Iulian Pavel, preot ortodox care trăieşte şi lucrează la Canicattì care în numele său, a episcopului şi a mulţi dintre cei 6.000 de români care locuiesc în oraş, se opune spectacolului lui Nicolae Guţă de pe 19 iunie care se va ţine pe stadionul Carlotta Bordonaro. Motivul acestui apel este simplu pentru părintele Iulian. "Spectacolul lui Nicolae Guţă - spune preotul - va atrage în oraş mii dintre conaţionalii mei şi de aceea riscul să se întâmple la Canicattì dezordini nu trebuie subevaluat. Deja pe timpul spectacolelor altor artişti care provin România - adaugă preotul - au avut loc episoade similare, în apropiata localitate Gela, unde primarul a trebuit să fugă. Nu înţeleg cum provincia regională Agrigento şi primăria din Canicattì - încheie părintele Iulian - au putut să patroneze acest eveniment". Dar cine este Nicolae Guţă? Este vorba despre unul dintre cântăreţii cei mai cunoscuţi şi faimoşi în România. Cineva, măsurându-i popularitatea chiar l- a comparat cu Vasco Rossi. Dar este vorba de cu totul alt fenomen. Popularitatea lui Guţă se naşte de jos, din străfundurile Bucureştiului, din seratele în localele rău famate, în cartierele periferice când cânta prin localurile din Timişoara. Guţă a fost numit regele manelelor. Un gen muzical foarte apreciat în Europa de Est, atât de mult încât a dat viaţă unor adevărate manii, cum sunt cazurile de divinizare a unor interpreţi, idolatrizaţi în patrie ca starurile rock americane. Este vorba de cântece de protest şi de emancipare, muzică de denunţ, dar şi muzică pentru a exalta faptele de vitejie a oamenilor străzii; muzică de contrabandă care pe vremea lui Ceauşescu era interzisă. Vestea acestui "concert rom", Guţă însuşi aparţine acestei etnii, a înfuriat comunitatea română care, prin intermediul preotului, său a lansat un apel la neparticipare. (agrigentonotizie.it)

Părinte Pavel Matyas, este adevarat că sunteţi contrar organizării concertului cu Liviu Guţă la Canicatti şi aţi comunicat acest lucru enoriaşilor dumneavoastră şi unui ziarist italian? «Da, este adevărat că am comunicat enoriaşilor mei să nu meargă la concertul lui Nicolae Guţă; motivul este simplu: suntem în Postul Apostolilor Petru şi Pavel, mi-am făcut datoria ca preot mai întâi. În perioada posturilor ne rugăm, ne curăţim sufleteşte şi trupeşte. Ne pregătim să întâmpinam sărbătoarea aşa cum se cuvine. Nu am nimic cu Nicolae Guţă sau cu ce face el. Eu am atras atenţia asupra siguranţei publice din Canicattì, fiindcă dacă nu se iau măsuri vor exista incidente neplăcute. Ziaristul italian a interpretat vorbele mele, a venit la biserică să mă întrebe ce părere am de concertul lui Nicolae Guţă. Fiindcă la Canicattì acum cinci ani erau 6.000 de români, acum sunt doar două mii; şi dacă afişele cu acest spectacol s-au pus în Agrigento, în Palermo, in Catania, la Gela, afişe care au şi patronatul Provinciei Agrigento şi al Primăriei din Canicatti, sunt îngrozit; pe stadionul abia renovat încap 4.000 de persoane, organizatorii privaţi fiind motivaţi economic, un bilet costând între 20 şi 40 de euro. Omul prevenit este salvat! Noi românii din Canicattì rămânem după aceea cu pata. Am aflat de la credincioşi că s-au vândut în jur de 3.000 de bilete. Sunt mâhnit că anul trecut, când am solicitat sprijinul Primăriei pentru aducerea unor ansambluri folclorice, nu s-au găsit fonduri. Cum să promovăm cultura românească? Ce să arătăm italienilor?»

La Gela au avut loc evenimente nedorite anul trecut? «Am auzit de la credincioşii mei. E o aberaţie ce a scris ziaristul italian, că a fugit primarul. Dar am aflat că au existat măsuri de siguranţă luate. Vă imaginaţi cum este românul când consumă alcool mai mult decât trebuie. Am încercat să atrag atenţia că să nu se întâmple nimic rău. La Gela se ocupa un preot român greco-catolic de acel spectacol. În orice caz nu au venit manelişti, ci absolvenţi de Conservator!»

Cum este comunitatea românească din Canicatti pe care o păstoriţi de la începutul anului 2006? «O comunitate respectată de italieni, care a suferit schimbări de-a lungul anilor în privinţa numărului. Noi încercăm să ajutăm majoritatea romă, cu problemele ei speciale prin organizarea unor cursuri de limbă italiană şi printr-un birou de asistenţă medicală. Nu este uşor. Am avut probleme cu prostituţia şi mafia. Nu mă plâng. Autorităţile locale ne sprijină foarte mult. Şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş ne ajută, avem în biserica noastră veşmântul său. Sperăm să reuşim să facem noi spectacole de bună calitate, să fim mândri de tradiţiile şi cultura poporului român.»

Crina Suceveanu

 

 

Iulian Pavel Matyas - preot paroh la Canicatti (Agrigento), la Parohia

"Sfânta Muceniţa Filoteia de la Curtea de Argeş", cu hramul pe 7 decembrie.

Biserica : Piazza della Stazione Feroviaria di Canicatti

mobil: 320 158 04 97

mail : This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it

SCRIE COMENTARIU - Dorim ca site-ul gazetaromaneasca.com să fie un spatiu al al discutiilor civilizate. Îi invităm pe cei care postează comentarii la articole:
1. Sa folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile obscene, ofensive, defăimătoare, ameninţătoare, xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abtină de la atacuri off topic la adresa autorilor sau redactiei.
Nu vor fi publicate comentariile care nu respecta aceste reguli.


NUME:
E-mail
SITE WEB
TITLU
BBCode:Web AddressEmail AddressBold TextItalic TextUnderlined TextQuoteCodeOpen ListList ItemClose List
COMENTARIU:



Code:* Code




Comments (2)
RSS comments
1. 15-06-2009 14:52
 
anti guta
da este comparat ca vasco rossi numai de betivani si alcolisti dar nu de persoane cu materie in creier ca mai gandesc cat de cat ..... pentru mine guta este un cantaret de strada cum se zice sau cum zic eii.. sa moara mama ma
Guest
 
This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it
2. 14-06-2009 21:30
 
anti guta
concordez cu preotul Pavel a nu participa la un concert de muzica tziganeasca care nu ne apartine si e o ofesa poporului roman ca poporr de ginta latina si nu un popor de la usa cortului ..........manelisti sa se duca in palatele lui Guta ca sa-l asculte acolo nu e posibil ca imaginea poporului roman sa fie aruncata in gunoiul tziganilor ca italienii sa creada ca intradevar e muzica romanilor ......simt un dispretz pentru aceasta muzica ca e o ofesa si o batjocura la iteligentza umana
Guest
 
rumburak