Maria a plecat din ţară din cauza datoriilor la bănci. “În România am fost croitoreasă şi bucătăreasă, iar în ultimii ani, când nu mai găseam de lucru lucram cu ziua. Am un copil la liceu şi nu mai făceam faţă cu banii. Aveam împrumuturi la bănci pentru bunuri de uz casnic şi nu mai ieşeam la ca păt, dobândă peste dobândă, era un coşmar. O maşină de spălat am plătit-o de zece ori cât făcea. Eu primeam salariul pe 24 ale lunii şi de la bancă mă sunau punctual în 18 să-mi achit rata, degeaba repetam că doar în 24 puteam plăti. Eram stresată şi când o vecină mia spus să mă duc în Italia să lucrez câteva luni pe an, m-am hotărât să plec. Părinţii mei mi-au promis că mă ajută cu copilul şi se îngrijesc ei. Am împrumutat alţi bani pentru plecare şi am ajuns la Veneţia în iulie 2009.”
A ajuns la Veneţia, unde a fost aşteptată de o italiancă şi condusă în casa unde urma să lucreze: cea a unui conte. Înlocuia o româncă care plecase în Elveţia să lucreze tot pentru o familie italiană.
“Nu ştiam italiană aproape deloc, înţelegeam instinctiv ce se vorbea, eram foarte atentă la expresia feţelor. Am fost prezentată contelui, mi s-a arătat camera unde urma să locuiesc şi mai multe liste scrise în limba română cu ceea ce trebuia să fac săptămânal.”
Săptămâna contelui
Maria îşi aminteşte şi acum tot ce făcea în fiecare zi a săptămânii: totul era programat ca un ceasornic, de luni până duminică:
“În ziua de luni se făceau cumpărăturile săptămânale, însoţită de şoferul indian, apoi se pregătea prânzul cu bază de peşte. De asemenea, se punea la maşina de spălat lucrurile murdare din săptămâna trecută. Seara era consacrată jocului de cărţi a contelui cu amicii săi, deci la cină erau programate patru persoane".
În ziua de marţi se pregătea micul dejun, se călcau rufele spălate, se dădea cu aspiratorul, se ştergea praful. Casa avea şapte camere. După-amiaza o dată pe lună se ştergea argintăria cu soluţie specială. Prânzul era compus din carne, orez şi salată. Contele mânca foarte puţin, întotdeauna singur.
În ziua de miercuri se îngrijeau plantele de dimineaţă, se pregătea prânzul compus doar din legume şi fructe. După-amiaza contele pleca în vizită la fiica lui, pentru a petrece o după-amiază cu nepoţii lui. Eu eram liberă.
În ziua de joi aveam obligaţia de a prepara peşte proaspăt şi fructe de mare. Mărturisesc că mi-era greaţă de fructele de mare şi aş fi dat orice să nu fac asta. Pe urmă m-am obişnuit să le pregătesc, dar nu mănânc. După-amiază contele citea în biroul său şi nu dorea să fie deranjat. Eu trebuia să merg la poştă să plătesc facturile sau să trimit scrisori.
Vinerea făceam din nou mici cumpărături pentru week-end, dacă avea musafiri. Pentru fiecare reţetă aveam scrise cantităţile, iar când nu mă descurcam ceream ajutor indianului.
Sâmbăta şi duminica pregăteam prânzul şi cina şi trebăluiam prin casă. Duminica în principiu eram liberă, dar dacă lucram eram plătită dublu.”
O altă planetă
“Am lucrat un an şi două luni, până contele a murit şi cred că în acest timp mi-a adresat cel mult 200 de cuvinte. Era mulţumit de mine deşi eram stângace în treburile casei la început: îmi era frică să nu-i scap vreun cristal pe jos sau să-i stric vreun candelabru. Totul în casă era foarte ordonat, soţia lui, Dumnezeu să o odihnească, fiind o gospodină desăvârşită. Asta mi-a spus indianul care lucra pentru ei de 20 de ani.”
Maria spune că în primele luni a avut senzaţia că trăieşte pe altă planetă. “Veneam de la ţară cu o toaletă în curte, trăisem la oraş, văzusem şi case elegante când eram croitoreasă, dar aici era altă lume: tablouri de la 1700, statui, mobilă stil - nu mă întrebaţi ce stil că nu ştiu -, covoare alese, porţelanuri şi argintărie. Erau multe lucruri care nu ştiam la ce folosesc. Apoi m-a uimit că nimeni nu era arogant cu mine, mă tratau cu respect. E adevărat că tată lumea era rece, că mi-era dor de casă, dar ce puteam să spun? De ce să mă plâng? Mâncarea mea mi-o pregăteam cum îmi plăcea: mămăligă cu brânză şi câte un borş. După ce a murit contele, a fost înmormântat a doua zi, au chemat o agenţie de pompe funebre, l-au pregătit, îmbracat şi aşezat în sicriu, au venit prietenii, cunoştinţele şi familia şi gata. Nu s-a făcut pomană ca la noi, dar eu i-am dat, că mă bate Dumnezeu. Fiica lui mi-a mulţumit pentru contribuţia mea şi mi-a plătit pe încă trei luni salariul, aşa că am plecat acasă.”
Maria s-a întors în România dar nu pentru mult timp: nu găsea de lucru, aşa că s-a gândit să-şi încerce dinnou norocul în Italia. Cu recomandarea de la fiica contelui, a reuşit să obţină un loc de muncă la Palermo: ca menajeră în casa unei baronese. (Continuă)
Crina Suceveanu
| Comments |
|
|
|
|
