Gazeta Romaneasca

You are here:

FOTO / Protest la Ambasada României de la Roma: "Noi te-am ales, noi te dăm jos"

Email Imprimare PDF

Circa 250 de persoane au participat la manifestaţia organizată duminică, 22 ianuarie, începând cu ora 12, în faţa Ambasadei României la Roma, în semn de solidaritate cu protestatarii din pieţele României.

Români din Roma, dar şi din alte oraşe, cum ar fi Padova, Milano, Pistoia, Ancona, au venit la protest înarmaţi cu steaguri şi pancarte cu sloganuri contra puterii de la Bucureşti. Iată câteva dintre mesajele afişate la manifestaţie: "Nu putem trimite cât furaţi", "Traiane, diaspora te-a ales, diaspora te dă jos", "Avem locuri pe şantier în Italia pentru Boc şi Băsescu", "Vino afară, javră ordinară". Manifestanţii au afişat un fotomontaj cu o scenă celebră de la procesul lui Ceauşescu, cu feţele lui Traian Băsescu şi Elena Udrea, sub care scria: "A venit şi vremea voastră".

Manifestanţii au ocupat strada din faţa Ambasadei, via Nicolo Tartaglia, supravegheaţi de trei blindate ale carabinierilor şi circa 20 de agenţi. Pentru această manifestaţie, în numele participanţilor, autorizaţia a fost solicitată şi obţinută de la Chestura din Roma de Asociaţia Românilor din Italia. Nu s-au înregistrat incidente în cele două ore de protest.

Manifestanţii, coordonaţi cu un megafon de preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, Eugen Terteleac, au strigat sloganuri dintre cele auzite în România, dar şi inedite: "A venit vaporul ca să plece chiorul", "Udrea, nu uita, ţara nu e poşeta ta", "Vrem guvern tehnocrat", "Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta", "Vrem acasă", "William Brînză, nu uita, ai distrus diaspora". Un moment foarte aplaudat a fost cel în care un participant la miting şi-a dat foc demonstrativ la carnetul de membru PDL.

Din clădirea Ambasadei nu a ieşit nimeni, singurul semn de viaţă au fost câteva capete iţite la un balcon la etajul doi, apariţii care declanşau un cor de huiduieli din stradă.

Nu au fost afişate sigle ale vreunui partid, iar manifestanţii erau în general muncitori veniţi la muncă în Italia, nemulţumiţi de situaţia de acasă.

"Sunt de 16 ani în Italia. M-aş întoarce acasă, dar nu am la ce. Ne-am săturat de mincinoşi. S-au făcut numai nişte găşti care şi-au împărţit tot. Vrem un guvern care să nu mai fie politic", spune Sorin, 40 de ani, din Iaşi.

"Am venit pentru că în ţară nu se mai poate trăi", ne-a spus Mihăieş Dumitru, din Iaşi, de 10 ani în Italia, care a confecţionat o cruce pe care scria Traian Băsescu pe o parte şi Emil Boc pe cealaltă. "Am făcut această cruce special pentru Traian Băsescu şi Emil Boc. Aş vrea să mă întorc acasă. Să plece mai repede de la putere, să lase locul la alţii mai capabili"

"Am venit să demonstrăm ca să cadă guvernul Boc", spune o femeie aflată de 10 ani în Italia. "Vrem să ne întoarcem în ţara noastră, ne iubim ţara şi vrem să ne întoarcem acasă".

Elena, de 9 ani în Italia "Vreau să mă întorc la familia mea, la copiii mei, numai eu ştiu câte lacrimi am vărsat aici în Italia. Şi mulţumesc ţării italiene că ne-a primit şi ne-am putut câştiga pâinea. Nu puetm să ne întoacem din cauza guvernanţilor, care de 22 de ani au dfistrus ţara. În 1989 nu aveam un leu datorie, acum avem 100 de miliarde. Au furat, au furat au furat, acuma împrumută de la FMI şi fură din ce împrumută".

Mai mulţi manifestanţi au venit însoţiţi de copii. Imaginea simbol a manifestaţiei poate fi cea a unei fetiţe de vîrstă preşcolară care ţinea cu mîinile o pancartă pe care scria: "Români, uniţi-vă".

La sfârşit, manifestanţii au cântat imnul României, apoi scandat: "Grazie, Roma" şi şi-au dat întâlnire duminica viitoare, în faţa consulatului general de la Roma, din cartierul Laurentina.

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
PDL si USL, aceeasi mafie!
Remus T (212.39.23.xxx) 2012-01-22 20:20:47

PDL si USL, fura prin rotatie!
Anonim (87.5.239.xxx) 2012-01-23 09:22:59

dragi romani stati linistiti in banca voastra,a mai cazut unul pana acum si unde s-a ajuns?Se statea mai bine cand era mai rau. In romania trebuie sa se schimbe mentalitatea oamenilor,ca toti sa plateasca taxe,iar cand cumpara ceva sa ceara scontrino,numai asa romania se poate schimba.Nu e guvernul de vina criza e peste tot si peste tot s-au luat masuri

Fara USL!!!
Zombi (86.35.242.xxx) 2012-01-23 10:58:31

USL, nu face altceva decat sa incite poporul la violenta si sa strice imaginea Romaniei in strainatate, oare asta inseamna politica sau "bal mascat"?!
Delia (92.84.239.xxx) 2012-01-23 14:14:45

E corect,20 de ani s-a furat ,si lumea nu mai poate,insa v-ati trezit prea tarziu,si acum sacul e cam gol de cand a venit la putere Base,acum se sparg toate in capul lui,si pe vreme de criza!
DEMONSTRATIE LA PADOVA
ing.Die Nicolae Alexandru (2.44.129.xxx) 2012-01-23 15:22:24

ASOCIATIA “ROMENI DI PADOVA”
Dumineca ,in paralel cu demonstratia de la Roma,un grup de romani din zona Padova(IT), s-au reunit an fata Prefecturii pentru a solidariza cu manifestantii din tara .
Revendicari : DEMISIA PT.BASESCU
GUVERN TEHNIC
Lozinca : “Va rugam sa ne scuzati,nu trimitem cat furati “
De la Padova
Ing. Die Nicolae Alexandru-Presedintele Asociatiei “Romeni di Padova”

gresit
isabela89 (213.233.103.xxx) 2012-01-23 16:42:54

faptul ca avem credite la banca pentru masina, casa, excursii..sunt propriile noastre alegeri..nu a facut guvernul credite pentru noi!
Cristi (80.239.243.xxx) 2012-01-23 18:28:18

Oare cum a ajuns USL să manipuleze opinia publică a diasporei române din Italia? Răspunsul pare să fie Eugen Terteleac , preşedintele Asociaţiei românilor din Italia, aşazisă "apolitică", dar cunoscută pentru relaţia strânsă cu PSD, mai ales că Ion Iliescu este membru de onoare al acesteia !
uku (93.144.162.xxx) 2012-01-23 18:43:51

Am iesit in strada impotriva tuturor partidelor ce ne-au condus tara pana astazi. Noi nu vrem nici PDL nici USL nici UDMR etc nu mai vrem sa auzim de nici un partid din nomenclatura comunista. VREM SCHIMBARE VREM O CLASA POLITICA TANARA SI ONESTA NESUPUSA ACTUALULUI SISTEM CORUPT.

Dragi romani
Bancu (89.42.213.xxx) 2012-01-23 18:56:28

Dragi romani din diaspora, am vazut mesaje la unitate. Sper ca sunteti bine informati despre ce se intampla in Romania, acolo unde sunteti. Sper sa fiti uniti in idei si sa nu va uneasca USL-ul!!
re: Fara USL!!!
Joane Ultras (151.25.211.xxx) 2012-01-23 22:32:26

VA RUGAM SA NE IERTATI NU PRODUCEM CAT FURATI ! HOTIILOR basescu si ai lui mafiotii targului! va rog sam ziceti la ce h este protestu de duminik si unde ?Va multumesc

sssssss (151.25.193.xxx) 2012-01-24 12:56:05

Sa iau in pla: USL PSD PDL etcc. De asta suntem aici in mizeria asta dac nu ar fi fost astea numite de mai sus nu ar fi fost 1 roman plecat in It Esp etcc. Ptc astia u furat absolut tt ce se putea fura de pe fata pamantului asa ca ROMANIA este si va fi intodeauna o Romanie bogata si num rupeti voi ca ati ajuns in It si vat ridicat palate ca nu este asa am venit aici pt un trai mai bun dar din pacate traiul ala bun treb sa fie acasa langa pariinti nostri nu aici la departare cand scrieti va rug sa scrieti cu cap astia contra poporului. +lor Base&Boc+num de bne sa dea Dumnezeu sa vina alti dar sinceri si corecti cea ce nu prea vad.Va multumesc.
S. (151.37.76.xxx) 2012-01-24 07:34:40

Mai baieti... eu as avea mai multa grija in a folosi anumite simboluri.. Ala cu crucea... macabru! Se poate interpreta in multe moduri si toate negative! Fetita cu pancarta! Penibil... Se poate cere orice si manifesta pentru sau contra orice, dar pastrati demnitatea, decenta si bunul simt... Mo, toti ati varsat lacrimi in Italia si vreti acasa.. ca sa vezi... dati-i drumul, nu sunteti aici pentru ca v-a obligat cineva! Ati incercat sa traiti mai bine si nu uitati ca totul se face cu sacrificii!!! Eu personal sunt aici din ianuarie 90 (e un raspuns pentru cine isi pune intrebari) si din umbra m-am informat din cand in cand cum merg treburile in Romania, iar in zilele astea as face
o reflexiune:nu stiu daca sunteti la curent cu faptul ca intreaga Europa e in genunchi...
NO USL
ciprian (89.115.133.xxx) 2012-01-24 10:06:04

USL se foloseste de copii, batrani pentru a-si atinge scopurile marsave.
NU va lasati prostiti de acesti comunisti incompetenti.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.