You are here:

În Afghanistan, mai multe secţii de votare decât în Italia

Ministerul Afacerilor Externe a demarat pregătirile pentru organizarea referendumului în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României în străinătate, se arată într-un comunicat MAE.

Vor fi organizate 150 de secţii de votare pentru românii din străinătate. În Italia, cei peste un milion de români vor putea vota în următoarele localităţi: Roma (două secţii) Bologna, Catania, Milano, Torino şi Trieste. Ca termen de comparaţie, în Afganistan vor fi organizate 8 secţii, cu una în plus faţă de cele deschise în Peninsulă.

Doar 7 secţii de votare în Italia pentru referendum/ LISTA integrală a secţiilor din străinătate


Măsurile întreprinse de MAE pentru asigurarea bunei desfăşurări a Referendumului naţional au fost următoarele: a fost înfiinţat un grup tehnic auxiliar, care va acţiona pe durata organizării şi finalizării rezultatelor Referendumului, au fost transmise instrucţiuni misiunilor diplomatice ale României în străinătate, a fost stabilit cadrul de comunicare cu instituţiile implicate în procesul electoral. De asemenea, a fost stabilită lista secţiilor de votare din străinătate (150 de secţii de votare în întreaga lume). O precizare: în comunicatul oficial de pe site-ul MAE se vorbeşte iniţial de 300 de secţii, dar numărul lor indicat în lista anexată este de 150.



FOTO: Comunicatul MAE unde sunt indicate 300 de secţii de votare

Atribuţiile MAE în ceea ce priveşte organizarea referendumului sunt de ordin administrativ - organizatoric şi constau printre altele în: numerotarea şi organizarea secţiilor de votare din străinătate din punct de vedere logistic; distribuirea către birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate a buletinelor de vot, a ştampilelor şi a celorlalte materiale necesare pentru derularea procesului de vot.

LISTA INTEGRALĂ a secţiilor de votare din străinătate.

Totodată, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Biroul Electoral Central acreditează observatorii din partea unor organisme şi instituţii străine şi reprezentanţii mass-media străine. Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă asigură personalul auxiliar, pe bază de voluntariat, la Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării. De asemenea, MAE asigură sediul Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare organizate în afara ţării.

Ministerul Afacerilor Externe a inaugurat o secţiune destinată Referendumului naţional pe site-ul MAE. Secţiunea va fi actualizată permanent cu materiale informative legate de desfăşurarea Referendumului naţional în străinătate şi poate fi accesată deja pe pagina de internet a MAE la adresa: http://www.mae.ro/referendum2012.

În cadrul secţiunii se vor regăsi informaţii referitoare atât la atribuţiile MAE în cadrul Referendumului naţional, legislaţia aferentă, procedura de acreditare a mass-media şi a observatorilor externi, precum şi alte elemente utile pentru votantul din străinătate. Pagina va fi actualizată progresiv pe măsură ce vor fi disponibile informaţii noi, se mai arată în comunicat.

Reamintim că, la alegerile prezidenţiale din 2009, MAE a organizat 294 de secţii de votare în străinătate, dintre care 55 în Italia, 38 în Spania, 13 în Republica Moldova, nouă în Franţa, trei în Ungaria, cinci în Germania, trei în Rusia, patru în Canada şi 28 în SUA.

În 2009 au fost trimise în străinătate 600.000 de buletine de vot. La primul tur, din 22 noiembrie, au votat 94.000 de români în secţiile din străinătate, iar la turul al doilea, din 6 decembrie, au fost înregistraţi 147.600 de votanţi. Un număr de 115.831 au votat atunci pentru Traian Băsescu, scrie Gândul.



Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti




Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
jos base
Vasile (78.96.32.xxx) 2012-07-14 11:00:39

JOS BASESCU JOS PDL
Normal
alina (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:12:52

Base e varza, normal ca nu are habar cati militari avem in Afganistan...ce-l intereseaza pe el lucrul asta? de ce si-ar obosi creierasul lui drag cu un lucru atat de ieftin si atat de nefolositor ?
pa base!
cipri (86.106.63.xxx) 2012-07-14 11:18:31

indiferent de cate sectii de votare sunt in italia sau afganistan romanii tot vor vota impotriva lui base!
ipk (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:33:05

Pai la ca-ti romania a trimis romania in irak/iran in 2007 pt americani au construit romani de acolo un sat.


ipk (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:34:00

La ca-ti romani am trimis in irak/iran cu razboiul americanilor au facut sat in AFganistan romani!
viorel (78.96.32.xxx) 2012-07-14 11:44:16

indiferent cine si de unde voteaza acest individ care a sters pe jos cu tara asta trebuie inlaturat de la putere! jos basescu!!!
alexx (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:47:17

se vede ca se extinde romania :) am ajuns sa poluam si afghanistanu ...
Ion Lavinia (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:48:05

Avem nevoie de mult mai multe sectii de votare!Avem nevoie sa scapam de Basescu! Avem nevoie sa scapam de udrea!Avem nevoie sa scapam de cei care ne-am bagat in saracie!
Paul Cristescu (81.12.235.xxx) 2012-07-14 11:56:33

Ar trebui sa se faca in asa fel incat sa fie destule sectii de votare oriunde se afla romani, tuturor ar trebui sa li se acorde dreptul de a vota si de a li se face conditii pentru acest lucru. Toti cei care au deschis ochii si au realizat faptul ca basescu ar trebui sa dispara de la conducerea tarii si sa vina un om capabil precum Crin Antonescu !
S-a terminat povestea pentru base!
Sandra (81.12.235.xxx) 2012-07-14 12:00:50

E normal ca in Ahganistan sa avem sectii de votare. Acolo sunt militari care isi servesc tara, au dreptul sa voteze! Oricum, indiferent cate sectii de votare vor fi in diaspora, base va fi debarcat pe 29
jos base
Vasile (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:01:35

pe 29 jos basescu, haide-ti cu totii la vot
@!!
Jully (81.12.235.xxx) 2012-07-14 12:02:04

Oricum Basescu nu mai are nici o sansa. Toata lumea e satula de ce a facut sau mai degraba de ceea ce nu a facut!!
Anonim (81.12.235.xxx) 2012-07-14 12:16:51

Vor fi suficiente sectii de votare pt toti romanii din strainatate,este un referendum foarte important pt noi si pt viitorul tarii noastre,putem face ceva,putem sa oprim incompetentii sa ne mai conduca.
smileyx (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:28:36

Basescu nu mai tre sa isi bage coada.Va incerca din nou sa fure.Dar nu ii va iesi.Da demiterii lui base!!
ade (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:30:27

si ce ar mai conta? important este ca Basescu sa pice!
gabitza (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:34:30

orice roman din orice tara din orice continent va vota acelasi lucru: JOS BASESCU!
Virgil Iantu (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:37:35

la cati romani sunt in intalia 7 sectii de votare...
astia au innebunit. e prea putin.
exclusiv (78.96.32.xxx) 2012-07-14 12:47:12

Nu e un lucru rau ca s-au dus atat de multe urne in Afghanistan, dar parerea mea e ca se puteau duce mai putine urne acolo si mai multe in alte parti ale Eurpei cum ar fi in cazul de fata Italia.
NU mai furati!!!
Mihaitzaboss (86.106.63.xxx) 2012-07-14 13:31:45

Daca nu mai are populatia sub control Basescu incearca sa se foloseasca de ultimele resurse adica armata pentru a mai strange cateva amarate de voturi. Nu o sa ii ajunga numai atat pentru ca populatia s-a saturat de el.
...
gigi duru (5.12.139.xxx) 2012-07-14 13:36:16

important este sa nu mai fure Basescu voturile !!!
gogu (78.96.32.xxx) 2012-07-14 13:54:36

pai sunt asa de putine sectii de votare pt ca stie ca o sa si-o ia si de acolo...o sa si-o ia urat rau de tot de la toata lumea ca asa merita chiorul asta betiv
ionela (93.114.35.xxx) 2012-07-14 14:15:09

Nu conteaza cate sectii de votare sunt, important e ca sunt si daca vrem sa facem o schimbare cred ca se merita sa depunem putin efort si sa ne deplasam la cea mai apropiata sectie de votare.Macar atat pentru ca acum totul depinde de noi...
perfect !
aulina (93.114.33.xxx) 2012-07-14 14:29:29

asa trebuie sa se faca in toata diaspora !
sa scapam de sectiile de votare fantoma pe care se baseaza base
jos cu el !
Sper
Gica Marian (84.232.255.xxx) 2012-07-14 15:02:11

Sper ca nici de data aceasta Basescu nu va recurge la metodele lui sarlatane atat de bine cunoscute. Cu totii stim cum odinioara s-a folosit de romanii din diaspora pentru a castiga voturile. Jalnic.. :)
Haideti romani pentru o schimbare !
Avram Cosmin (84.232.255.xxx) 2012-07-14 17:31:31

Basescu nu are nici o solutie pentru redresarea Romaniei.Nu a avut niciodata de cand este presedinte al romaniei..si totusi trage cu dintii de scaunul presedentiei in loc sa isi dea demisia pentru raul pe care l-a facut romanilor prin incompetenta de care a dat dovada.
monica moni (84.232.255.xxx) 2012-07-14 17:45:09

Cu cat sunt mai multe sectii de votare cu atat vom avea mai multe voturi , conteaza sa il demitem pe Basescu ! Cu tot sufletul spunem JOS BASESCU !
Flavius (92.84.41.xxx) 2012-07-14 20:25:43

Basescu ? Un politician de cea mai joasa speta! Un politician ce s-a jucat cu soarta a milioane de Romani!!
JOS BASESCU
Marius (84.232.255.xxx) 2012-07-15 09:08:46

Ne-am saturat de umilintele la care am fost supusi in toti acesti ani !
Impreuna putem face ceva ! Impreuna putem schimba situatia ! JOS BASESCU !
Mana
Jana Livia (81.12.235.xxx) 2012-07-15 09:25:48

Mana oamenilor lui Basescu.e clar..pacat ca sunt folosite astfel de mijloace urate pentru dobandirea unui alt termen de conducere.Basescule,fi onest.
un DA hotarat
Daciana Grigore (84.232.255.xxx) 2012-07-15 09:29:22

29 iulie este ziua in care romanii au sansa de a scapa definitiv de Basescu! tot ce trebuie sa faci este sa pui stampila pe DA la referendum!
eugen (81.12.235.xxx) 2012-07-15 09:42:51

Sa ne aducem aminte de episodul de la ambasada Romaniei la Paris cu prilejul alegerilor prezidentiale .
flavius (81.12.235.xxx) 2012-07-15 09:50:25

basescu un om care nea tratat ca pe niste animale nu sa gandit si el la noi sau la familiile noastre sa gandit numai la el si la familia lui
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.