You are here:

Victor Ponta: “Românii din străinătate trebuie eliminaţi de pe listele electorale”

Autorităţile româneşti trebuie să ofere Curţii Constituţionale, până pe 31 august, date exacte privind numărul de alegători cu drept de vot, înscrişi pe listele electorale permanente, după ce joi, judecătorii Curţii au decis să amâne o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului de pe 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

În acest sens, premierul Victor Ponta, după o video-conferinţă cu prefecţii din toată ţara, a explicat cum se va face numărătoarea alegătorilor.

Potrivit “Gândul”, care a transmis live declaraţiile premierului, Victor Ponta a explicat că, în verificarea listelor electorale trebuie avute în vedere patru categorii de persoane: 1. cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, care trebuie eliminaţi de pe listele electorale; 2. persoane decedate (care au decedat în altă localitatate sau în altă ţară şi datele nu au fost transmise); 3. persoanele care nu mai au drept de vot (condamnări penale sau afecţiuni medicale); 4. cetăţenii români care au renunţat la cetăţenia română.

Potrivit lui Ponta, românii stabiliţi peste hotare: "nu mai trebuie sa figureze, conform legii, pe listele electorale din România". "Desigur, ei nu îşi pierd dreptul de vot", a adăugat premierul, fără însă a preciza pe ce liste vor fi incluşi electorii din diaspora, deşi a fost solicitat de jurnalişti să aducă explicaţii şi detalii.

 

Ponta a arătat că, potrivit datelor actuale, numărul românilor cu domiciliul în străinătate este de 549.000 persoane. "Conform legii, cei care au domiciliu în străinătate nu mai sunt pe lista de aici. Primarii au ridicat problema celor care sunt pe lista de aici deși locuiesc în străinătate. Nu există liste electorale permanente în străinătate, dar ei votează în străinătate", a spus Ponta.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, i-ar fi explicat premierului Victor Ponta că sunt dificultăţi în ceea ce priveşte numărarea românilor care au plecat în străinătate: “s-au stabilit acolo, cu acte, apoi au fost urmaţi de familie, dar fără acte legale.

"Acolo stau, acolo şi-au făcut rostul"

"O persoană a plecat prima, a reuşit să-şi facă acte, ceilalţi au plecat după el, dar nu au domiciliu legal în Italia sau Spania. Dar acolo stau, acolo şi-au făcut rostul", a spus Adomniţei.

Ponta i-a replicat că aceşti români au şi ei drept de vot în România, chiar dacă nu mai stau în ţară. "Da, dar nu mai sunt pe lista mea electorală. Sunt pe listă la Valencia", i-a răspuns Adomniţei.

O altă categorie de cetăţeni români care apar nejustificat pe listele electorale permanente sunt cei veniţi din Republica Moldova, care au obţinut cetăţenia română. Ei au declarat un domiciliu fictiv în România, pentru a fi în regulă cu actele, dar locuiesc în alte ţări, a mai explicat Adomniţei.

"Conform legii, cei care au domiciliu în străinătate nu mai sunt pe lista de aici. Primarii au ridicat problema celor care sunt pe lista de aici deși locuiesc în străinătate. Nu există liste electorale permanente în străinătate, dar ei votează în străinătate", a spus Ponta.



Abonează-te la ştirile Gazetei Româneşti




Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
Comments
Comentariu nou Cautare
incredibil
Foxcrawl (80.101.86.xxx) 2012-08-03 15:56:04

astia sunt de neinteles. pana la urma te scot afara din Romania cu pasaport cu tot.
n (151.24.177.xxx) 2012-08-03 21:38:47

Intr-un fel are dreptate! daca ai emigrat si te-ai stabilit prin alte tari de ce mai votezi? esti rupt de realitate, nu mai platesti taxe in tara, nu mai esti activ ca cetatean. Ar trebui sa votezi pt tara in care te-ai stabilit (asta daca ti se permite de catre lege). La urma urmei are dreptate Ponta cu toate ca nu-mi place de el...
teo (86.124.16.xxx) 2012-08-04 05:55:24

Uite pe cine ati votat ! O minte seaca,comunista,care vrea doar banii nostrii a celor plecati ! In rest,nu contam !
Bravo, bine le face Ponta
Stranieru (188.216.183.xxx) 2012-08-04 09:24:35

...Unde esti Mocane, unde esti Terteleacule, unde esti Rizea????????
Pupatii in bot fraierilor din diaspora Italia, pe usl ca ati navalit pe sectiile de vot si leati pus stampila pe uslasi!
De trei ani va ameninta Ponta si Crin si Corlateanu ca va zvarle afara definitiv din Romania pe cei care ati plecat!
Si voi vati dus si leati lins mana in sectiile de votare si ati votat sa fie dat basescu afara ! neam de lingai si tradatori !
Sa ramana uslul la putere 20 de ani ca sa va tranteasca usa in nas !
iar cand vreti sa va intoarceti in Romania sa cereti de la usl de viza de intrare si sa va dea domiciliu doar in Siberia!


nicu (94.39.21.xxx) 2012-08-04 09:32:07


"Oricărui cetătean roman care lucrează in străinătate nu i se poate lua dreptul de domiciliu permanent din Romania si, implicit, dreptul de a figura pe listele electorale permanente in localitatea de domiciliu permanent."
"Nu exită nici un text de lege care să prevadă stergerea de pe listele electorale permanente a cetătenilor romani cărora le-au expirat actele de identitate."
"De asemenea, nu există nici un text de lege care să ridice dreptul la domiciliu permanent in Romania al cetătenilor care muncesc in străinatate si astfel să ai pretextul să-i radiezi de pe listele electorale permanente."...mi se pare de bun simt!
gc (151.49.165.xxx) 2012-08-04 10:22:49

intelegem totul, nu reprezentam nimic pentru ei, important e sa-l demita pe Basescu de frica ca-i baga la puscarie...politicieni de tot rah...ul, ar trebui sa ne intoarcem in tara sa ne cerem dreptul la munca si demnitate nu sa stam fugari...
daca el a spus asa ceva, inseamna ca nu este juris
iulian (86.166.180.xxx) 2012-08-04 15:07:45

Daca omul asta a facut o asemenea declaratie, inseamna ca este juristul lui peste si ca nici nu stie principii simple de drept! Cum sa spui asa ceva. Atata timp cat ai cetatenia romana, si ai drept de vot, nu poti ingradi unor oameni sa isi aleaga conducatorul !!! Este extraordinar ce se intampla in tara! Locuiesc de ceva vreme in UK ... dar va spun sincer ca nicaieri nu am auzit asa ceva! Este rusinos ce face USL !!! Rusine USL !!! O sleahta de banditi si de hoti care ati distrus poporul roman!!!!!
Q.E.D !
Hugovictor (Registered) 2012-08-04 17:51:41

V-am avertizat ! Intrebati adresa Ambasadei lui Putin , ca veti avea curind nevoie de vize, sa va vedeti rudele ! Prazolea de Tartasesti si Brejnev- Marga sa tina si lectii de rusa, ca sa stim cum cerem viza !
ion (188.153.102.xxx) 2012-08-04 19:05:20

se spune ca ne intoarcem cu 20 de ani din cauza astora eu zic ca ne intorc astia cu 67 de ani.iliescu trebuie judecat pentru ca la omorat pe ceausescu ca sa-i inchida gura si sa nu-i dea in gat pe toti milionarii de azi ,securistii si secretarii de partid de atunci.

Maxim Octavian (86.221.182.xxx) 2012-08-05 08:42:29

De fapt titlul articolului suna cam asa: Romanii din strainatate: "Victor Ponta trebuie eliminat din viata politica
Victor Ponta trebuie eliminat din viata politica
corneliu (2.38.89.xxx) 2012-08-06 11:18:29

o elimini pe mata de pe listele eletorale
PROTEST !
ing.Die Nicolae Alexandru (109.115.229.xxx) 2012-08-08 19:45:07

ASOCIATIA "ROMENI DI PADOVA"
Dreptul sacru la vot ,prevazut de Constitutia Romaniei ,nu poate fi interpretat functie de necesitatile pasagere ale nomenclaturii politice aflata la putere!
Umilinta la care este supusa si de aceasta data diaspora (JUMATATE DIN ROMANIA :10-13 milioane de romani aflati an pribegie ),de catre cei aflati actualmente la putere este
INACEPTABILA !
Domnilor din "turnul de fildes",va reamintim ca sunteti ,direct sau indirect ,beneficiarii trudei noatre an occident ! Suntem ,pentru balanta financiara a tarii ,sursa principala de valuta!
Cu INDIGNARE !
De la Padova
ing. Die Nicolae Alexandru-Presedintele Asociatiei
"Romeni di Padova"
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.