in

Italia, tragedie pe autostradă, o furgonetă cu muncitori români s-a răsturnat, un mort și trei răniți

Tragedie pe autostrada A26, în nordul Italiei, zona Alessandria, în apropiere de ieșirea spre Ovadia. Sâmbătă 28 iulie seara, furgoneta care ducea acasă un grup de muncitori români ai firmei de construcții Gi. & Gi din Valle d’Aosta, a avut un accident. Mașina s-a ciocnit de parapetul din dreapta și s-a răsturnat, ajungând pe spațiul verde de la marginea carosabilului.

Din impactul violent, unul dintre ei, un român de 44 de ani, Ilie Ciurmitan, aflat pe bancheta din spate, a fost proiectat afară și a murit la impactul cu solul. Colegii săi au suferit leziuni grave: B.B., 39 de ani, este în stare foarte gravă, internat cu cod roșu la spitalul din Alessandria. Fratele său T.B, de 45 de ani, se află în San Giacomo di Novi Ligure, în condiții mai puțin alarmante. Î

n același spital, în cod galben, a fost adus și G.C., italian, rudă cu proprietarii companiei de construcții, care a condus vehiculul. Toți cei patru rezută rezidenți la Saint-Vincent.

Furgonul transporta și o cantitate mare de montanți pentru schele, care s-au împrăștiat pe autostradă.

Accidentul a avut repercusiuni asupra traficului: două din cele trei benzi au fost închise pentru o lungă perioadă de timp pentru a se recupera montanții împrăștiați pe asfalt.


Tânăr român de 18 ani moare în accident, organe donate la patru persoane. «Un înger mi-a donat viaţa»

Accident de muncă la Ravenna, român de 34 de ani, căzut de la șapte metri

Accident de muncă la Cingoli, român strivit de trei baloți uriași de paie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii care se întorc pe la Vama Nădlac, atacați de tâlhari: ”Evitaţi să opriţi acolo pentru rovinietă! Se fură tot!”

Răspunsul ambasadei în cazul taberelor de romi evacuate la Roma: ”Măsurile nu au avut caracter rasist sau discriminatoriu”