in

PLATĂ DE MIZERIE în Basilicata: UN EURO pentru fiecare ladă de mandarine. Denunțați o româncă și doi italieni

Exploatarea muncii pe câmp în Basilicata. Proprietarii unei ferme din Policoro și a unei întreprinderi din Scanzano Jonica au fost denunțați autorităților judiciare, împreună cu o femeie de naționalitate română, pentru intermedierea ilegală a muncii și exploatarea muncii agricole.

Garda de Finanțe din Montegiordano (Cosenza) a constatat că au angajat în mod neregulat zece lucrători din afara UE plătindu-se un euro pe fiecare ladă de mandarine culese, scrie la Gazzetta di Mezzogiorno.

În total, șapte persoane au fost denunțate, dintre care una a fost arestată, la sfârșitul unei operațiuni de control în zonă. S-a descoperit o dubă care transporta un cetățean italian și numeroși imigranți, dintre care mulți fără documente de identificare, care se pregăteau să ajungă pe câmpuri la muncă.

Toți muncitorii din autovehicul, împreună cu proprietarii fermei italiene unde mergeau, au fost duși la cazarmă pentru identificare și audieri, pentru a verifica regularitatea relațiilor de muncă. Au fost identificate 10 persoane complet „la negru“,exploatate de către proprietarii de ferme. Plata era de mizerie, un euro pentru fiecare ladă de mandarine culese. O sumă semnificativ mai mică decât ce prevede contractul colectiv negociat conform legii.

Prin urmare, cei doi fermieri italieni și românca au fost denunțați. Toți riscă închisoare de la unu la șase ani și de la 500 la 1.000 de euro amendă pentru fiecare lucrător recrutat și închisoare de la unu la cinci ani și o amendă de 15.000 de euro pentru sprijinirea imigrației ilegale. Trei cetățeni din afara UE au fost denunțați la procurorul public din Castrovillari (Cosenza), deoarece nu dețin un permis de ședere: riscă o amendă de la 5.000 la 10.000 de euro fiecare.

Un alt imigrant, de cetățenie algeriană, care a furnizat informații false militarilor, căutat încă de anul trecut pentru infracțiuni legate de imigrația ilegală și infracțiuni împotriva persoanei și a patrimoniului, a fost arestat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Enna, iată banda de români care jefuia vilele bătrânilor, cu cagule și pistoale de jucărie

Terracina, bătrânul moare, îngrijitoarea română îi închiriază ilegal casa, lasă în drum o familie de români