in

Aurelia Pop, o misiune de educaţie în Italia

ROMA, 13-08-2008 – Aurelia Pop era o tânără învăţătoare de 33 de ani, când a decis să vină în Italia pentru o excursie de doar două săptămâni. De atunci, din 1998 Aurelia nu s-a mai întors acasă, la Oradea, decât pentru a-şi petrece vacanţa. Timp de bilanţ- august 2008, exact zece ani, care i-au schimbat viaţa. În Italia şi-a urmărit pasiunea, a trăit în clandestinitate, dar la urmă şi-a întemeiat o familie şi se ocupă tot de învăţământ. În prezent este secretar organizatoric pentru Italia al Universităţii „Spiru Haret”.

Experienţă spirituală
„Am venit la Roma în vara lui ’98, pentru a studia activitatea misionarilor în cadrul unui curs la Universitatea Urbaniana, în calitate de creştină ortodoxă. Era în preajma Jubileului din 2000, când Roma a devenit destinaţia multor pelerini. Eu am avut o experienţă spirituală religioasă care mi-a influenţat mereu viaţă. Mereu m-am lăsat condusă de sentimentul religios.” Astfel Aurelia a cunoscut viaţa asociativă şi misionară a catolicilor. A văzut în voluntariat un exemplu de urmat şi pentru mulţi credincioşi din România. De aceea a decis să rămână în Italia pentru a-şi aprofunda studiile în domeniul comunicării religioase. „Am cunoscut o lume nouă, deschisă. Preoţi şi maici misionare stând alături de familiile care aveau nevoie de ajutor. Am decis să dăruiesc ceva din experienţa mea pentru România”.

Studentă în clandestinitate
S-a înscris la Universitatea Gregoriană din Roma, la secţia „Comunicare socială”. Pentru a se putea întreţine, a lucrat ca baby sitter sau ca „badante”. Nu mai era o învăţătoare în excursie la Roma, ci o imigrată clandestină fără slujbă şi fără acte. Doar înscrirerea la facultate era legală, pentru că Universitatea Gregoriană depinde de Statul Vatican. O viaţă nouă, prieteni noi, orizonturi noi. Aurelia a încercat să găsească locuri unde să-şi regăsească cultura şi limba: „În prima perioadă am mers deseori la Accademia di Romania. Dar aici, de cele mai multe ori, nu a fost posibil să particip la evenimentele culturale organizate pentru români. Nu eram anunţaţi când erau programate şi nu puteam participa”.

Asociaţia „Lumea Copiilor”
Apoi Aurelia l-a întâlnit pe părintele George Picu din Civitavecchia. Împreună au fondat în, 2001, asociaţia „Lumea Copiilor”. „O asociaţie fondată de un grup de italieni şi români, cu scopul de a promova activităţi culturale şi de binefacere”, ne spune Aurelia. „Am început prin a organiza concerte de muzică bizantină şi colinde de Crăciun, în locaţii de excepţie: Basilica San Lorenzo fuori le mura şi Santa Maria in Aracoeli la Roma şi la Basilica San Marco din Veneţia. Fiind concerte de binefacere, am reuşit să adunăm şi mici sume de bani, pe care le-am folosit în susţtinerea proiectelor noastre. Unul din proiecte a fost ajutarea două orfelinate din Oradea şi Constanţa, cel de-al doilea găzduind copii cu dizabilităţi”. Cea mai mare satisfacţie a Aureliei a fost faptul că publicul care a asistat la concerte a rămas impresionat de colindele româneşti.

Candidată la primărie
În 2004 Aurelia devenit mediator cultural şi a urmat o şcoala de studii politice „Praxis” acceptând o altă provocare: să participe la alegerile pentru un post de consilier adjunct la Primăria Romei. „Am primit propunerea de a candida pentru a-i reprezenta pe românii din Roma. Am acceptat, pentru că depunerea candidaturii m-a făcut să fiu mult mai prezentă în teritoriu. La fel am salutat şi iniţiativa de a fonda un Partid al românilor – PIR. Mi-am dat seama că numai intrând în contact cu lumea politică am putea avea un cuvânt de spus. Aşa am reuşit să promovez şi o idee a mea mai veche, aceea a unui concurs literar adresat imigranţilor, unde România a obţinut locul trei.” În prezent Aurelia profesează şi ca traducător/ interpret pe lângă Tribunalul Minorilor din Roma. A contribuit efectiv la deschiderea primului centru universitar „Spiru Haret” la Roma, unde în prezent, este secretar organizatoric pentru Italia.

Mai uniţi
Totuşi, ea nu este prea mulţumită de conaţionalii săi din Peninsulă: „Aş vrea să fim mai uniţi, mai activi prin intermediul Bisericii Ortodoxe. Sunt preoţi care sunt foarte dăruiţi la Roma, cum ar fi părintele Bogdan Petre, care e şi preotul penitenciarelor din capitala Italiei. Aşa ar trebui să fim toţi românii de aici, activi şi mai uniţi. Religia ajută mult oamenii să facă lucruri importante împreună. De exemplu, ar fi foarte utilă organizarea mai multor centre de consiliere pe lângă biserici, inclusiv pentru a ajuta românii să se cunoască între ei şi să-şi găsească de lucru. Dacă vom reuşi să ne schimbăm noi, cei din diasporă, vom reuşi să ducem experienţă noastră pozitivă şi în ţară. Mai ales pe lângă Bihor este o vorbă care arată o mentalitate ce trebuie schimbată: «nu-mi spune tu mie ce să fac, pentru că eu ştiu mai bine». Chiar dacă noi, românii, avem inima deschisă, ne ajutăm destul de puţin între noi. Iar în străinătate ne ajutăm şi mai puţin Aurelia nu se găndeşte să se întoarcă în ţară. La Roma, în cei zece ani, l-a cunoscut şi pe soţul ei italian, Walter, pe care îl duce deseori în ţară pentru a- i arăta cultura şi frumuseţile noastre: „Încerc să-i pun în suflet puţin din România”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poetul muncitor Viorel Boldiş: „Sunt un fiu de ţăran, pierdut prin lume”

Infirmieri jecmăniţi de intermediari