in

Daniela Movileanu, o româncă din Focşani în naţionala de şah a Italiei

Daniela Movileanu, 14 ani, originară din Focşani, stabilită de 7 ani la Frascati, lângă Roma, a câştigat campionatul naţional italian de şah, la categoria de vârstă sub 16 ani, feminin. Românca se pregăteşte acum pentru Campionatul Mondial din Brazilia, de la finalul lunii noiembrie, unde va reprezenta ţara sa de adopţie – Italia.

La turneul naţional de şah, care în acest an s-a desfăşurat în localitatea Porretta Terme din provincia Bologna, s-au prezentat peste 800 de participanţi din întreaga Peninsulă. La categoria sa, românca a intrat în competiţie cu alte 46 de fete. Cu doi ani în urmă adolescenta a câştigat acelaşi concurs la secţiunea de vârstă sub 14 ani.

„În şah sunt importante multe lucruri: eu învăţ mult şi reuşesc să mă concentrez bine şi când este gălăgie; nu cred că există un secret” mărturiseşte Daniela Movileanu, emoţionată de premiul obţinut zilele trecute.

Dacă alte fete de vârsta sa îşi doresc fel de fel de haine, care mai de care mai moderne sau visează deja la o maşină, Daniela mărturiseşte cu modestie că dorinţa ei este „să fiu o bună jucătoare de şah”.

Fata mărturiseşte însă că are de rezolvat mai întâi o serie de probleme: „Îmi dau seama că nu pot juca pentru România şi am nevoie de cetăţenie italiană.” Deşi trăieşte în Italia de şapte ani, Daniela nu are drept la cetăţenia italiană decât după ce devine majoră. Visul fetei era acela de a reprezenta ţara natală, dar îi datorează Italiei faptul că i-a dat posibilitatea să înveţe şi să exerseze acest joc aici.

„Eu sunt româncă şi cred că ar fi fost mai frumos să reprezint ţara mea, dar începând şi învăţând şah aici nu mai am cum să reprezint acum România”.

Danielei îi place acest joc „pentru că trebuie să găseşti mereu poziţii complicate şi în plus trebuie să studiezi cît mai mult. Nu am un program fix pentru a mă antrena. Când am timp iau cartea în mână şi învăţ. Când învăţ ceva nou încerc să probez şi joc şah pe internet”.

Integrare prin şah

Românca vine din Focşani şi de doar şase ani joacă şah, recunoscând că „înainte de vârsta de 9 ani nu-mi plăcea şahul, nici măcar nu vroiam să văd o tablă de şah.”

Cum a ajuns acum să câştige un campionat naţional în Italia? „Venind în Italia, nu prea vorbeam bine limba italiană şi am auzit că la şcoală era un curs gratuit de „scacchi„. Eu nu ştiam ce înseamnă scacchi (şah). Aşa că m-am înscris, ca să încerc, dacă tot era gratuit.

Când am descoperit ce este, nu vroiam să mă mai duc, dar fiind prea târziu să mai dau înapoi, mama m-a ajutat să învăţ şi astfel am continuat. Cu timpul a început să-mi placă”, ne povesteşte adolescenta, care pe de altă parte, potrivit mamei ei, Ionica Movileanu, are numai note de 10 şi de 9 la şcoală. La 12 ani, Daniela Movileanu, a câştigat Campionatul Italian de şah la categoria tinere sub 14 ani, desfăşurat la Courmayeur (regiunea Valle D’Aosta), în iunie 2009.

Carla Mircoli este instructor al Federaţiei italiene de şah din Peninsulă şi este foarte încântată de succesul tinerei românce: „Este foarte important acest rezultat al Danielei, deoarece şahul este un joc de reguli, dar şi un mod de a integra diverse naţionalităţi care există în Italia. E foarte important de a juca şah, deoarece doar mutând piesele de şah se reuşeşte a juca şi fără a cunoaşte limba, fără a cunoaşte anumite elemente de bază ale altei ţări. şi apoi mergându-se înainte se fac prietenii.

Consider că este semnificativ că o fetiţă româncă – rezidentă în Italia – învaţă într-o şcoală italiană, frecventează un centru de italieni şi chiar câştigă pentru şi între italieni. Este important atât pentru Italia, cât şi pentru România” subliniază Carla Mircoli.

Foto: Daniela, alături de mama şi fratele ei

Cristiana Tudor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bătrân cu Alzheimer ucis la Padova, al treilea asasin arestat

Duminică, 24 iulie, sărbătoarea comunităţii româneşti la Riano