Advertisement

Maestrul Daniel Robu din Torino, succes de proporții în Taipei la cel mai important eveniment dedicat maeștrilor croitori

În premieră, România a participat ca membru oficial la cel mai important eveniment internațional dedicat maeștrilor croitori, organizat de către World Federation of Master Tailors, la Taipei. Evenimentul are cadență bianuală iar onoarea organizării celei de-a 37-a ediții a revenit Taiwanului, după ce în 2015 țara gazdă a fost Finlanda. Țara gazdă a următoarei ediții, în 2019, va fi Italia.

A fost primul an în care țara noastră s-a prezentat în calitate de membru cu drepturi depline, datorită inițiativei maestrului croitor Daniel Robu, membru al Academiei Naționale a Croitorilor din Italia. Robu a reprezentat Italia în cadrul ediției din 2015 și a decis să facă toate eforturile pentru a introduce și România în Federația Mondială a Maeștrilor Croitori, cu scopul de a oferi profesioniștilor noștri aceleași drepturi și aceeași vizibilitate în acest sector deosebit de dinamic și important al economiei globale.

Prezentare de modă, Daniel Robu, primul rând, al doilea din stânga, împreună cu organizatorii Congresului

La evenimentul, desfășurat între 31 iulie și 5 august, s-au prezentat specialiști din 26 de țări, numărul acestora depășind cifra de 500. Au fost discutate strategiile de sector pentru următorii doi ani, s-au organizat ateliere de lucru pentru a favoriza schimbul de experiență și, mai ales, au fost stabilite relații și contacte profesionale. Aflat sub patronajul capitalei taiwaneze, importanța evenimentului a fost confirmată de prezența primarului Taipeiului și a vice-președintelui republicii.

Daniel Robu s-a prezentat cu o serie de creații proprii și a oferit un moment inedit  prin defilarea în costum național, însoțit de fiica sa, îmbrăcată de asemenea în haine tradiționale, specifice zonei de proveniență, Săbăoani, Neamț.

Daniel Robu, stânga, împreună cu delegațiile Dubaiului și a Italiei

Prezența lor în eveniment a fost aplaudată la scenă deschisă, reprezentând o pată de culoare plăcută în mijlocul creațiilor sobre și studiate în cele mai mici detalii, ale celorlalți profesioniști de clasă internațională.

De asemenea, Robu s-a prezentat cu un smoking, un costum din două piese și un costum uniform ornamentat, de asemenea, cu discrete motive populare românești. Elementele de detaliu și asortarea acestora a fost sugerată de către expertul în modă Cezar Ionașcu (Domni de România – Image Academy). Toate creațiile au fost realizate complet artizanal în atelierul maestrului croitor român din Torino, Italia, respectând liniile elegante ale croitoriei la comandă italiene, și utilizând stofe de calitate superioară.

Înscrierea în WFMT, cu posibilitatea de a participa la evenimente internaționale de nivelul celui de la Taipei, reprezintă un prilej deosebit de care profesioniștii români ar trebui să profite. În țara noastră, tradiția costumului la comandă renaște iar, în mod firesc, piața ar trebui să fie dominată de producătorii autohtoni, care au nevoie de sprijin tehnic, profesional, import de know-how și lobby din partea tuturor celor interesați în creșterea acesteia.

Daniel Robu, stânga, împreună cu reprezentantul Statelor Unite


Cine este Daniel Robu?

Sartoria Robu este singurul atelier de croitorie la comandă românesc din Torino. Nucleul este format din profesioniști cu vastă experiență și specializați după canoanele croitoriei italiene, sosiți în Peninsulă cu primele valuri ale emigrației românești post-revoluționare. Daniel Robu, sufletul atelierului, deține si el un primat: este singurul maestru croitor român din Academia Națională a Croitorilor din Italia. În plus, datorită profesionalismului și calității creațiilor sale, a fost acceptat in consiliul Academiei și este reprezentantul acesteia în regiunea Piemont, una dintre cele mai importante zone economice si culturale ale Italiei.

Costumele la comandă create de catre Sartoria Robu respectă cu strictețe două seturi de reguli: cele ale croitoriei tradiționale italiene și cele impuse de noile tendițe dictate de școlile moderne de la Milano, Roma și Napoli. Fiecare costum este construit de la zero, pe măsura, particularitățile și în funcție de exigențele clientului. Fiecare linie marcată pe stofă în momentul tăierii corespunde în mod unic, clientului căruia îi este dedicat costumul. Iar dacă luăm în considerare faptul că în timp coporatura evoluează, că fiecare cusătură manuală este irepetabilă, rezultă o creație efectiv unică, personalizată și perfect adaptată clientului. Fazele creării unui costum sunt cele clasice, specifice oricărui bespoke: stabilirea tipului de țesut, detaliile și accesoriile, prima probă, a doua probă și aplicarea ultimelor retușuri, în măsura în care ele sunt necesare. Despre cum se alege tipul de stofă, detaliile care fac diferența, despre experiențele probelor și „închiderea” costumului ar trebui să dedicăm un spațiu special. Este un univers de creație complex iar cunoscătorii știu exact de ce odată îmbrăcat un costum la comandă nu mai există cale de întoarcere către costumele industriale sau pre-confecționate.

de la stânga la dreapta: Liang-hung Ho, președintele WFMT, Ko Wen-je, primarul orasului Taipei, Daniel Robu, reprezentantul României, Daniela Robu, Chih-Feng Chen, secretarul general al WFMT

Evoluția profesională a maestrului croitor Daniel Robu ar putea fi rezumată în trei cuvinte: pasiune, sacrificiu, perfecționare.

A sosit în Italia, țara modei și a croitoriei, pentru a se împlini profesional, iar actualmente și-a cucerit o poziție pe care niciun român, de la înființarea Academiei Naționale a Croitorilor în 1575, nu a deținut-o.  În plus, datorită modului în care a reprezentat Italia la Congresul Mondial al Maeștrilor Croitori organizat la Tampere, Finlanda, în 2015, Daniel Robu a fost ales consilier al Federației Mondiale a Maeștrilor Croitori (WFMT) și membru al boardului director pentru ediția acestui an, care se desfășoară la începutul lunii august la Taipei.

Un aspect inedit este cel legat de faptul că Daniel Robu a înscris și România în WFMT și o reprezintă în cadrul Congresului din 2017, atât oficial cât mai ales în contextul demonstrațiilor de măiestrie. Costumul creat pentru eveniment îmbină calitatea și eleganța italiană cu motive tradiționale românești. De asemenea, maestrul Robu și-a propus să iasă pe scenă îmbrăcat și în straiele populare ale zonei sale de origine, consolidând bazele tradiției puse în cadrul evenimentului din Finlanda.

În paralel cu reprezentarea țării de origine la evenimentele Federației Mondiale a Maeștrilor Croitori, Daniel Robu a înființat Asociația Națională a Croitorilor Profesioniști din România (ANCPR), după modelul Academiei Italiene și cu scopul de a ajuta colegii de breaslă să se perfecționeze, să acceseze noi piețe și să își consolideze afacerile din punct de vedere economic. Este de specificat faptul că atât înscrierea țării noastre în WFMT cât și înfiintarea ANCPR reprezintă inițiative exclusiv private, în care statul român nu s-a implicat în niciun mod.  Actualmente Asociația este în stadiu de lansare iar în cursul acestui an va deschide procedurile de înscriere a noilor membri.

Sartoria Robu, prin excelenta calitate a creațiilor sale, are clienți din medii profesionale diverse, de la avocați sau demnitari, până la actori, fotbaliști sau vedete de la Hollywood.

Daniel Robu, desăvârșit profesional în Italia, rămâne însă un patriot adevărat și face tot ce-i stă în putință pentru a promova sau susține croitoria românească, sub toate aspectele ei.

articol scris de Cristian Gaiță, Torino

Daniel Robu, stânga, împreună cu reprezentantul Marii Britanii