Observator - Gazeta Românească - ştiri pentru românii din Italia

Eveniment de excepţie vineri 9 octombrie, la Accademia di Romania de la Roma. Laureatul premiului Nobel pentru literatură, Dario Fo, şi Florina Cazacu au prezentat cartea “Un uomo bruciato vivo”/ „Un om ars de viu”, în care este vorba despre tatăl Florinei, Ion Cazacu, ars de viu de angajatorul său italian în anul 2000.

Pentru omor a fost condamnat Cosimo Iannece, fostul angajator al lui Ion, acum în libertate după zece ani de închisoare.

La eveniment au participat personalităţi ale vieţii publice din Italia, cum sunt Michele Santoro, Corrado Formigli, Vauro Senese sau Enrico Brignano. Actorul Marius Bizău a fost invitat să citească fragmente din carte. Moderator a fost jurnalista Miruna Căjvăneanu.

Dario Fo, 89 de ani, este un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor şi regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică şi socială, cât şi pentru implicarea în viaţa politică.

foto: Accademia di Romania


 

Florina Cazacu, 33 de ani, a venit în Italia în 2000, urmare a tragediei tatălui său, cu speranţa de a obţine dreptate şi de a se întoarce imediat în ţară. Dar nu a fost aşa. Acum locuieşte la Gallarate, în acelaşi oraş unde tatăl ei a fost omorât.

"Suntem toţi responsabili, pentru neatenţie. O neatenţie îngrijorătoare, periculoasă, golul absolut al conştientizării. Partea activă, civilă a naţiunii era blocată, aşa cum este acum, şi dezinformarea este partea portantă a puterii", a spus Dario Fo.

Inginerul român Ion Cazacu, imigrat în Italia fără permis de şedere, lucra "la negru" pentru Cosimo Iannece, un întreprinzător din Gallarate (Varese). În 14 martie 2000, Ion s-a revoltat şi i-a cerut "patronului" să-i facă un contract de muncă. Cearta s-a încheiat tragic: patronul l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc.

Ion, cu arsuri pe 90% din corp, a murit după o lună de agonie atroce. A lăsat în urmă o soţie şi o fiică.

Au trecut 15 ani, patronul a fost condamnat, dar de justiţie nu poate fi vorba. Iannece a fost condamnat în prima şi a doua instanţă la 30 de ani de închisoare, apoi Curtea de Casaţie i-a redus pedeapsa la 16 ani, fiind respinse circumstanţele agravante de premeditare şi motivele abjecte, şi după zece ani a ieşit din închisoare. Florina îl întâlneşte acum pe stradă la Gallarate.

"Am descoperit că exista un fundal şi mai profund a ceea ce s-a întâmplat, care a redeschis rana. Unica şi adevărata înfrângere era justiţia", a comentat Florina cu amărăciune. Ea a explicat că a decis să scrie această carte pentru a se elibera de povara care continuă să o facă să retrăiască acele momente.

"Este necesară o reformă a justiţiei, o lege care să-i facă să putrezească în puşcărie pe asasinii nebuni – a spus Florina -, dar să ne amintim că responsabilitatea este întotdeauna individuală şi personală: aveam 17 ani când s-a întâmplat, nu l-am confundat niciodată pe Iannece cu toată familia sa sau cu italienii în general. Violenţa nu are naţionalitate, culoare a pielii sau religie".

"În această poveste există o injustiţie profundă – a comentat şi Michele Santoro -, a fost ştearsă complet contribuţia pozitivă pe care au adus-o aceste persoane ţării noastre. Credem că exploatarea derivă din condiţii de înapoiere, şi uităm că noul Târg de la Milano, şi Expo au fost construite cu superexploatarea lucrătorilor străini. Aceleaşi persoane care agresează românii acuzându-i de orice infamie fac avere. Trebuie să regăsim aceşti termeni şi să ducem o luptă pentru drepturi pentru ca acest lucru să nu se mai repete".

"Nimeni nu e inocent – a adăugat caricaturistul Vauro -, vina noastră este indiferenţa, chiar şi în faţa evidenţei flăcărilor. Şi este o vină veche, Holocaustul a fost posibil nu numai din cauza nebuniei criminale a lui Hitler, ci fiindcă o întreagă populaţie a fost indiferentă. Mai întâi românii, apoi extracomunitarii, acum alţi inamici, de frica de a nu vedea că suntem complici şi vinovaţi în faţa unor persoane egale nouă care trebuie să călătorească. La fiecare străin care intră în Italia, sunt patru italieni care merg în străinătate: astăzi migranţii suntem noi".

«Deseori, în ultima vreme, m-am trezit spunând, unor persoane bine cunoscute ale lumii culturale, câteva detalii ale unui fapt întâmplat acum 15 ani; o întâmplare de o violenţă nemaiauzită, care a răvăşit întreaga Italia. Ei bine, de necrezut, nimeni sau aproape nimeni nu-şi amintea de acel fapt oribil. E adevărat: nu suntem numai un popor dezinformat ci şi lipsit de memorie istorică. E ca şi cum creierele noastre, în vremuri diferite, ar fi fost introduse în maşina de spălat şi suspuse unui program de spălare totală.

Voltaire spunea că un popor care pierde conştienţa şi cunoaşterea propriului trecut, în special dacă este recent, este în mod clar un popor rătăcit, care nu mai ştie în ce direcţie să se îndrepte pentru a ieşi din inerţia în care continuă să alunece. Şi astfel simţim ca datorie civică obligaţia de a povesti aceste evenimente, de a face cronica diferitelor procese care au urmat şi a scoate în evidenţă diferitele etape pentru a ajunge la sentinţa finală care a răscolit în mod brutal dreptatea şi adevărul.», a scris Dario Fo în introducerea cărţii.


 Eveniment la Accademia di Romania: Dario Fo, premiul Nobel pentru literatură, prezintă cartea ”Un om ars de viu”

 Dario Fo, laureat al premiului Nobel, a scris o carte despre Ion Cazacu, muncitorul român ars de viu de angajator

 Cântec despre Ion Cazacu, românul ars de viu de patronul lui italian în anul 2000

 

Un român a dăruit un pian refugiaților de la Roma. Nu se întâmplă în fiecare zi. Povestea lui Alin Costache, fotograf român, este impresionantă. Il Messaggero a rezumat povestea cu titlul «La storia di Alin il fotografo dal cuore d'oro».

Totul a început la gara Tiburtina, transformată peste noapte în centru de primire pentru imigranți. Protagoniști sunt un băiat eritreean, pasionat de muzică, care a sosit în Italia cu o barcă și un tânăr român de 22 de ani care de opt trăiește în Italia și spune povești prin intermediul fotografiei. Au aproximativ aceeași vârstă. Vorbesc o engleză aproximativă, dar se înțeleg. Poveștile lor se întrepătrund datorită unui autobuz întârziat și a unui pian lăsat la dispoziția călătorilor în tranzit.

Alin Costache nu își mai amintește acum numele băiatului din Eritrea. ”Nu am fost niciodată bun la nume”, povestește. Și poate acest lucru adaugă și mai multă frumusețe poveștii întâlnirii lor și lucrurilor derivate din aceasta. Fiindcă băiatul eritreean devine simbolul mulților refugiați care, pe timpul verii calde care tocmai s-a încheiat, s-au oprit la Tiburtina și au găsit – și încă găsesc – găzduire în taberele amenajate și la Centrul Baobab de pe via Cupa.

Ca mulți alții a sosit de pe un meleag îndepărtat, traversând deșertul, așteptând pe coastele libiene o barcă care să-l ducă în Europa. Pe acele plaje i-a fost luat totul. Chiar și textele cântecelor pe care le-a scris. ”Dar nu face nimic – i-a explicat lui Alin – pentru că le am pe toate în minte. Și de acolo nimeni nu mi le poate fura”.

Poveștile persoanelor obișnuite

Alin l-a fotografiat, fiindcă aceasta este meseria sa dar și modul său de a povesti lumea și pe el însuși. ”Merg prin Italia fotografiind familii. Îmi place să spun poveștile persoanelor obișnuite, a acelora care nu apar niciodată, dar care în schimb au multe de spus. Trebuia să merg să fac fotografii în Abruzzo. Însă apoi muzica care provenea de la acel pian din stația Tiburtina m-a făcut să mă opresc”.

Și Alin ajunge să asculte și să spună povestea tânărului de aceeași vârstă cu a sa, cu pielea neagră și cu inima rănită de violențele de pe meleagurile sale de origine. Pentru acel tânăr Italia este poarta Europei. La fel ca mulți alții nu vrea să se oprească ci să se ducă în Germania. Nu numai pentru că este mai mult de lucru, ci pentru că e visul său. Și odată ajuns în Germania vrea să cumpere un pian – ”foarte frumos”, spune – să învețe să cânte la el și să devină un artist. ”Dar tu ești deja un artist”, răspunde Alin, în timp ce ceilalți tineri se apropie de pian pentru a-l auzi cântând și a încerca și ei să o facă.

Un pian pentru refugiați

În timp ce noul său amic se improvizează în profesor de pian pentru toți acei tineri în așteptarea unui nou tren, a unei noi localități în care să locuiască, a unui viitor diferit, lui Alin îi vine o idee: să cumpere un pian și să-l pună la dispoziția acelor refugiați în așteptare în jurul stației Tiburtina.

Un pian pentru refugiați! Acesta este proiectul său. Strânge câțiva euro de la amici și trecători. Însă majoritatea banilor îi pune el. Și pianul ajunge la destinație. ”Partea cea mai dificilă – povestește tânărul fotograf – a fost transportul”.

Dar și în această privință, în final, găsește amici și persoane care îi dau o mână de ajutor, ”pentru că – după cum subliniază el însuși – lumea vrea să ajute, însă uneori nu știe cum să o facă în mod concret. Iată poate, acesta este mesajul acestei povești, toți pot participa, își pot aduce contribuția. Și să o facă în manieră întru totul personală”.

Muzica este viață

Acum pianul este la Centrul de primire Baobab. Încă de la început bărbați, femei și copii s-au așezat la rând pentru a încerca să cânte la el, atrași de noutate și de frumusețea sunetului.

”Muzica este viață – povestește Alin - și în acele locuri există multă dorință de viață. Să te așezi la pian, să-i privești pe alții cântând, înseamnă să nu petreci ore la rând așezat pe trotuar, ci să folosești timpul pentru a învăța ceva, pentru a începe să descoperi ceva diferit de durerea și foamea de care fugi”. Și poate și pentru a fi perceput în manieră diferită de persoanele care trăiesc și se deplasează în jurul zonelor în care sunt găzduiți imigranții.

Alin nu s-a limitat să ducă pianul la ”refugiații săi”. A ajutat la servirea mesei. S-a jucat cu copiii. A văzut o realitate diferită de cea descrisă de mass-media sau de discursul public. Aceeași realitate pe care el încearcă să o povestească pe site-ul său amalatuastoria.com, unde își publică fotografiile și invită pe toată lumea să împărtășească o bucățică din propria viață. ”Fiindcă fiecare viață e importantă. Nu numai cele ale personajelor faimoase”, ne spune.

Povești colorate

Alin este un narator ”fotografic” care merge prin Italia pentru a strânge povești și a le povesti. ”Fac fotografie pentru a trăi – spune Alin – însă când fac poze precum acestea, în care surprind familii sau persoane pe care le întâlnesc, ele sunt cele care decid dacă, cât și cum să mă plătească. Este un schimb între noi”. Și banii câștigați pot da viață unei alte povești, pot folosi la povestirea a ceea ce se întâmplă cu adevărat unui băiat eritreean care traversează marea pentru a urmări un vis în Germania, se pot tranforma într-un pian pentru refugiați.

”Acum – spune – mi-ar plăcea să găsesc pe cineva care să poată în mod voluntar să se ducă să-i învețe muzică pe oaspeții din centrul Baobab. Chiar dacă refugiații nu se opresc îndelung, câteva ore de exersare pot fi o activitate plăcută și diferită pentru a se regăsi pe ei înșiși chiar și la mulți kilometri de casă”. Așa cum face el cu ale sale ”povești colorate”.

«La început a vorbit românește. Așa a început legenda Raliului din Sanremo» (E all'inizio parlò rumeno. Così iniziò la leggenda del Rally di Sanremo). Este titlul unui material din sanremonews.it, despre primul raliu, în 1928 și 1929.

Italienii își amintesc deci. "Numele lui era Urdareanu și era un ofițer român. Acesta este pilotul care, la volanul unui Fiat 520, în 1928, și a unui Fiat 521, în 1929, a repurtat victoria în primele două ediții istorice ale manifestației automobilistice sanremese.”, scrie sanremonews.

De fapt Urdăreanu era mult mai mult decât un ofițer cu pasiunea pilotajului. Ernest Urdăreanu era șeful camarilei regale a lui Carol al II-lea.

Era un excelent pilot de curse, iar pasiunea pentru mașinile cu motor o avea și prietenul său Regele. În 1928 și 1929 a obținut, la volanul unor mașini Fiat, locul I la Raliul de la San Remo și abia în 1931, Ernest Urdareanu a intrat oficial în serviciul direct al Regelui Carol al II-lea.

Cel care l-a recomandat pe tânărul ofițer Urdăreanu la Rege a fost unul dintre verișorii săi, marele diplomat roman Nicolae Titulescu, pe atunci reprezentant al României la Londra. Aptitudinile lui Ernest Urdăreanu în domeniul automobilistic au fost rapid remarcate de către Regele Carol al II-lea, care l-a numit pe fostul pilot de curse drept șef al garajului regal. Astfel, el a devenit șoferul preferat al metresei lui Carol al II-lea, Elena Lupescu.

Acest lucru i-a favorizat ascensiunea. În anul 1933, Ernest Urdăreanu a devenit secretar privat al regelui. Relațiile dintre ei au devenit tot mai strânse, iar încrederea lui Carol al II-lea în Urdăreanu a crescut treptat. În anul 1936, Ernest Urdăreanu a devenit vicemareșal, apoi mareșal al Palatului Regal, adica șeful administrației regale, scrie romanialibera.ro.

Ascensiunea sa a continuat, iar după instaurarea dictaturii regale, în anul 1938, Ernest Urdăreanu a primit postul de ministru al Curţii, calitate în care a devenit reprezentantul Regelui în Guvern. Astfel că Ernest Urdăreanu i-a însoţit, în noua sa calitate oficială, pe regele Carol al II-lea şi pe Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai I, în turneul lor internaţional, care i-a purtat prin Marea Britanie, Franţa şi Germania, în încercarea regelui Carol al II-lea de a preveni izolarea internaţională a României, în contextul în care situaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est se deteriora tot mai mult, pe măsură ce Germania nazistă se îndrepta cu paşi rapizi spre cel de-al doilea război mondial.

Un amănunt notabil al acestui turneu a fost acela că Adolf Hitler a refuzat să-l primească pe Ernest Urdăreanu, care era considerat drept creierul camarilei regale, care includea oameni de afaceri precum Nicolae Malaxa, Max Auschnitt ori Aristide Blank, mulţi cu certe origini evreieşti.

Anii 1939 şi 1940 i-au adus lui Ernest Urdăreanu misiuni imposibile, precum aceea de reconciliere dintre regele Carol al II-lea şi organizaţia extremistă Garda de Fier, care promova un antisemitism violent şi care practica terorismul politic, organizaţie responsabilă pentru asasinarea premierilor I.G. Duca şi Armand Călinescu.

Apropierea dintre Regele Carol al II-lea şi ministrul Curţii Regale l-a determinat pe Ernest Urdăreanu să-şi urmeze suveranul în exilul care a urmat abdicării regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940. Dacă ar fi rămas în ţară, Ernest Urdăreanu ar fi riscat să fie executat, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale. De altfel, legionarii au tras cu mitraliera asupra trenului în care se aflau regele Carol al II-lea, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu. Totuşi, ei au ajuns cu bine în Italia, via Iugoslavia, apoi s-au mutat în Elveţia.

Exilaţii au pornit mai departe, spre Spania, prin Franţa controlată de reprezentanţii regimului de la Vichy, controlat de mareşalul Petain. Ajunşi în Spania, s-au trezit confruntaţi cu o situaţie imposibilă, creată de presiunile Guvernului român şi ale celui german, care vizau extrădarea Elenei Lupescu şi a lui Ernest Urdăreanu, spre a fi judecaţi în România pentru numeroase acte de corupţie.

În acest context, Ernest Urdăreanu a apelat la o reţea de contrabandişti spanioli, care a organizat fuga regelui Carol al II-lea în Portugalia. Însă ei nu au rămas acolo decât puţin. De teama extinderii războiului, regele Carol al II-lea şi Curtea sa s-au refugiat în Cuba, apoi în Mexic şi în Brazilia.

În anul 1944, Ernest Urdăreanu s-a însurat, în Ciudad de Mexico, cu o tânără de 18 ani, Monique Cook. Mai târziu, în anul 1947, el a organizat nunta regelui Carol al II-lea cu Elena Lupescu, ceremonie care a avut loc în Brazilia. În anul 1949, ei s-au întors cu toţii în Portugalia. Ernest Urdăreanu a devenit cancelarul regelui Carol al II-lea. În această calitate, el a organizat ceremonia funerară ocazionată de moartea neaşteptată a regelui, în 1953.

După moartea regelui Carol al II-lea, Ernest Urdăreanu a rămas în serviciul Elenei Lupescu până la moartea ei, survenită în anul 1977. El a murit în Portugalia în anul 1985, la 88 de ani. Ernest Urdăreanu nu a reuşit să se mai întoarcă niciodată în România, după septembrie 1940.

sursa: romanialibera.ro

A fost suspendată activitatea a două societăți care aveau culegători de struguri neregulari. Sancțiuni totale de peste 100.000 de euro. Controale la culesul strugurilor în viile din zona Asti, în special la Canelli, acolo unde se produce vinul spumant celebru în toată lumea, de multe ori prin exploatarea lucrătorilor migranți.

Carabinierii din Asti și Milano au fost angajați în luna septembrie într-o serie de controale extraordinare – se explică într-un comunicat – pentru combaterea fenomenului ”caporalatului”, intermedierii, exploatării muncii la negru și neregulare în sectorul vitivinicol, cu atenție deosebită la persoanele cu contract sezonier și la societățile agricole. La operațiune au participat circa 50 de militari.

Verificările, care au durat circa douăzeci de zile și au fost efectuate dimineața devreme și după-amiaza târziu, în locurile unde se adună lucrătorii sezonieri (păduri, vii și în piețele din Canelli și Nizza). Au fost verificate 33 de societăți, descoperindu-se diverse nereguli și muncitori la negru, ceea ce a dus la suspendarea activității pentru două societăți.

În total au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de circa 110.000 de euro. În săptămânile trecute, mai multe investigații jurnalistice au vorbit despre firme din Canelli care plătesc lucrătorilor compensații de 3-5 euro pe oră. În plus, sezonierii deseori dorm în case dărăpănate, plătind sume disproporționate.

Citește și:  Exploatarea zilierilor - Strugurii pentru vestitul spumos Asti, culeși de străini cu 3 euro pe oră

Sindicatele Cgil, Cisl și Uil spun nu caporalatului din viile din Asti, care au ajuns sub reflectoarele întregii Italii ca urmare a investigației privind caporalatul la culesul strugurilor. Români, bulgari, macedoneni și albanezi plătiți cu 3-5 euro pe oră pentru culegerea strugurilor din viile DOC și DOCG cele mai faimoase și nobile ale regiunii. Persoane care după ce au muncit 10 ore în vie sunt constrânse să doarmă în barăci improvizate, la ferme abandonate sau în case unde plătesc 5 euro pe noapte pentru a împărți podeaua cu alte 30 de persoane.

Prefectul din Asti, Paola Ponta a declarat, la o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și ai asociațiilor din 12 septembrie: „Nu suntem în fața unor fenomene endemice, dar nu ascundem praful sub covor și forțele de ordine au ieșit pe teren pentru a opri toate acestea. Pentru a opri nedreptatea”.

„Trebuie să ștergem această pagină neagră” – a explicat la deschiderea lucrărilor Paolo Capra de la Flai Cgil din Asti. Alături de el se afla Giovanni Minnini, secretarul general al Flai național, ramura de la Cgil care protejează muncitorii agricoli.

Într-o lume globalizată, într-o Europă fără vămi, problema venitului în agricultură nu este numai a celor care lucrează, este și a celor care produc. ”Ce facem cu concurența neloială? – se întreabă Antonio Ciotta, director al Coldiretti. Să ne gândim câte camioane cu vin, fructe și legume sosesc în Italia, ucigând piața și remunerația justă”.

Giorgio Ferrero, consilier regional pentru Agricultură a vorbit despre calitate și respectarea regulilor: «Nu putem accepta exploatarea, munca la negru, ca parte integrantă a competitivității agriculturii noastre.»

Agricultură care astăzi mai mult ca niciodată are nevoie de forță de muncă ”străină care trebuie formată, găzduită și protejată – adaugă Monica Cerruti, care în regiune se ocupă de imigranți. Integrare trebuie să fie cuvântul de ordine pentru cei care s-au născut într-o altă țară, dar își caută norocul pe câmpurile noastre și generează venit”.

”Există întreprinderi mafiote – comentează Ciotta de la Coldiretti. Noi studiem fenomenul de 3 ani și știm foarte bine că generează un volum de afaceri de 350 de miliarde de euro”. În sală erau și reprezentanții Libera, asociația care denunță infiltrațiile mafiote în fiecare sector al economiei și care a amintit celor din Asti și Piemonte ”că nu există colț în Italia care să fie imun intereselor economice ale celor care trăiesc din criminalitate”.

Pavel Croitoru, 41 de ani, originar din Iași, a fost ales în funcția de vicepreședinte al PNȚCD, fiind unul dintre puținii români din diaspora care au ajuns într-o funcție atât de înaltă într-un partid politic din România.

Cu o bogată experiență politică, atât în țară cât și în Italia, acolo unde locuiește în prezent, Croitoru ne-a declarat că nu s-a înscris în partid considerând acest lucru ca o trambulină către Parlament sau vreo funcție publică, ci pentru că în trecut a mai activat în cadrul PNȚCD iar speranțele pe care le-a dat Klaus Iohannis, în opinia sa, au dispărut. ”Am pornit un proiect de identificare a unor persoane reprezentative și dorite de comunitatea noastră aici în Italia...” ne-a spus el.

A fost membru PNȚCD începând cu anul 1992, apoi, în Peninsulă a activat la UDRI (Uniunea Democrată a Românilor din Italia), în funcția de secretar general și în prezent la AR (Alianța Românilor), formațiuni politice ale românilor din Italia.

Când ai venit în Italia și care au fost motivele pentru care te-ai decis să pleci din țară?

«Pentru prima oară am ajuns în Italia în 2000 cu dorința de a ajunge în Elveția, dar destinul a decis să rămân aproape de Elveția la 30 km, într-o zonă deosebit de frumoasă pe Lago Maggiore, motivul principal fiind dorința de a realiza ceva mai mult, decât ar fi oferit la aceea vreme România.»

Ai întâmpinat probleme de când trăiești și muncești în Peninsulă?

«Românii au capacități deosebite care reușesc să le demonstreze în "vremuri de criză". știu doar că am muncit enorm de mult pentru a învăța două meserii care să-mi permită un trai decent. totul se bazează pe voința, seriozitate și cinste.»

Când ai început activitatea în cadrul partidului și care a fost momentul în care ai reluat legăturile?

«Sunt membru PNȚCD din martie 1992 și imediat după ce președintele Iohannis și-a anunțat echipa prezidențială am reluat legătura cu partidul. În acel moment am simțit că ultima speranță a românilor din țară și străinătate nu este absolut deloc pe făgașul cel bun. Cu tărie afirm că am avut intuiție bună, lucrurile decurg deosebit de rău ...»

«PNȚCD este cel mai semnificativ partid creștin democrat din România, care militează pentru unitate națională, morala creștină, democrație și nu în ultimul rând dreptate socială. Sunt cu adevărat valori care lipsesc altor partide din România, ca să nu mai vorbim de faptul că suntem un partid în care corupția nu există»

Crezi ca PNȚCD poate fi o alternativă pentru România și cetățenii ei din afara țării? De ce?

«PNȚCD este o alternativă pentru toți românii din țară și din afară granițelor! Din păcate lucrurile merg rău de tot și asta o demonstrează faptul că avem în afară granițelor 4-5 milioane de români și în fiecare an pleacă cel puțin 200.000 de români. Avem sate întregi părăsite, pământ nelucrat și copii lăsați acasă în grija rudelor sau a prietenilor, pe când avem tot ce ne trebuie acasă, acasă în România.»

Ce planuri are partidul în afara țării?

«PNȚCD propune românilor un program politic care poate fi găsit pe www.pntcd.ro și curând vom avea și un program destinat românilor din străinătate cu o serie de măsuri legislative, care să încurajeze repatrierea acestora. PNȚCD prin reprezentanții săi din afară granițelor și-a propus să aducă ACASĂ în PNȚCD toată suflarea țărănistă, bineînțeles acordând maximă atenție tuturor celor care doresc să vină alături de noi.»

Vei candida pentru Parlamentul României?

«Am pornit un proiect de identificare a unor persoane reprezentative și dorite de comunitatea noastră aici în Italia. Acest proiect este în curs de desfășurare, necesită câteva întâlniri mai particulare și apoi vom face un sondaj de opinie cu speranța că redacția Gazeta Românească ne va da o mână de ajutor, cum mereu a făcut acest lucru în străinătate. Cum am mai declarat sunt persoane cel puțin la fel de bine cotate ca mine, ce merită să ajungă în Parlamentul României pentru a reprezenta interesele românilor din străinătate.»

Se vor organiza întâlniri în diaspora cu liderii partidului? E ceva deja programat?

«Întâlniri vor exista cu siguranță pe viitor cu asociațiile românești din străinătate și imediat ce vom stabili un program al întâlnirilor vom anunța în timp util.»

Se vorbește despre posibile alianțe pentru alegerile de anul viitor?

«Pragul electoral de 5% forțează PNTCD să se gândească la o alianță electorală pentru alegerile parlamentare din 2016. în afară de PSD și PNL nimeni nu poate avea garanția că va atinge acest prag electoral. Așadar cu siguranță va exista o alianță electorală pentru anul viitor.»

Alianța Românilor va avea o colaborarea cu PNȚCD?

«În momentul în care am decis să revin activ în PNTCD am supus atenției membrilor fondatori o eventuală retragere din asociație. Scopul Alianței Românilor este bine definit, ceea ce nu a împiedicat încă de la început formarea noastră, indiferent de doctrina politică, mai ales ca membrii fondatori sunt liberali, social democrați și creștin democrați. Așadar "ALIANȚA ROMÂNILOR" merge mai departe cu tot grupul fondator și nu va fi sub influența niciunui partid politic din România sau Italia.»

Românii care doresc să ți se alăture, unde ar putea să te contacteze?

«Cei care doresc să se alăture PNTCD o pot face pe site-ul www.pntcd.ro completând cererea de adeziune iar de acolo secretariatul general va distribui fiecare cerere în funcție de județul sau țara de rezidență a solicitantului.»

Andi Rădiu

Un adolescent de 16 ani de la o școală catolică din Monza a fost ”pedepsit” pentru că a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu conținut scandalos cu un băiat de aceeași vârstă. Dat afară din clasă pentru că e homosexual. Victimă a discriminării, un băiat de 16 ani, de origine română, elev la o școală catolică din Monza.

Părinții au denunțat carabinierilor că joi 24 septembrie tânărul a fost constrâns de directorul școlii să urmărească lecțiile din coridor, din cauza homosexualității sale. La baza acestei măsuri a fost descoperirea unei fotografii cu conținut scandalos făcută de român împreună cu un băiat de aceeași vârstă cu el și apoi publicată pe Instagram. Se vede Marian la mare, în costum de baie, cu fostul iubit. Mimează un raport sexual. O glumă postată pe internet.

«Unii colegi l-au insultat, alții i-au fost aproape. Dar nu mă așteptam la un astfel de comportament din partea directorului: speram să fi vorbit cu mine, să-mi fi dat un sfat. Și de ce l-a scos în coridor? Pentru că e gay? Pentru că nu se roagă cu ceilalți?».

Directorul școlii, Adriano Corioni, a spus că totul e «un fals absolut». «Fotografia în chestiune avea caracter pornografic – a explicat directorul. Tânărul, care în plus este minor, simula un act sexual. Pentru a evita ca în clasă să se genereze confuzie, am decis să-l așez într-un loc separat împreună cu un educator. Apoi am anunțat serviciile sociale de la Primărie și părinții, însă nimeni nu s-a făcut auzit. Aici cu siguranță nu se fac discriminări, acum băiatul urmărește în mod normal lecțiile».

Discriminare

Potrivit mamei însă, care denunță discriminarea la Giornale di Monza și apoi la carabinieri, povestea a luat naștere în trecut. «Acest director mereu i-a adus neplăceri fiului meu. O dată, ca pedeapsă, l-a pus să scrie cinci pagini privind semnificația ”genului” și ”homosexualității”. A amenințat că îl va da afară când a refuzat să participe la o excursie fiindcă era slujbă, iar noi suntem ortodocși. Acum zece zile l-a suspendat fiindcă a aflat că Marian a întârziat la o festivitate. Și când l-am însoțit înapoi, la ședința cu părinții, mi-a spus despre faptul grav. Despre fotografie».

Grav? «Pare un act sexual. Nu este. Însă nu se face așa ceva. L-am mustrat pe fiul meu. A șters-o de pe Instagram».

Cu toate acestea, băiatul a fost pus în capătul coridorului. Au urmat convocări și apeluri telefonice între școală, familia băiatului și asistenții sociali care îl asistă de ceva vreme.

A doua zi băiatul a venit la școală cu mama, carabinierii și servicile sociale. S-a întors în clasă, este tulburat.

Directorul declară: «Nu e chestiune de discriminare: creștinii nu discriminează, nu e în ADN-ul nostru. Noi îi acceptăm pe toți, avem elevi de toate religiile. Prin decizia noastră voiam să protejăm băiatul și colegii săi».

Carabinierii, care pe moment nu au primit niciun denunț oficial din partea părinților, efectuează verificări.

Reacții politice

Coruri unanime de indignare de la Pd la Forza Italia, de la Sel la Cinque Stelle. «Fără cuvinte – exclamă Vincenzo Spadafora, garant pentru copii – cum se poate obliga un adolescent să stea în afara propriei clase jignindu-l, discriminându-l și marcându-i caracterul și demnitatea, doar fiindcă e gay? Voi cere Ministerului Educației să intervină împotriva celor care au greșit».

«Dacă povestea se va confirma în tonurile extrem de grave și dramatice relatate de mama tânărului, vom fi în anul zero al intoleranței rasismului homofob – comentează Rosaria Iardino, consilier local Pd la Milano. Voi cere explicații omologului meu din Brianza și voi solicita în mod oficial o inspecție la școala incriminată».

Tonuri și mai grave pentru Flavio Romani, președintele Arcigay. «Este un fapt deosebit de grav, de neconceput, pentru care cerem intervenția fermă și severă a Ministerului Educației. Ministerul are responsabilitatea să trimită cu rapiditate propriii inspectori. În cazul în care circumstanțele se vor confirma, și modul în care directorul școlar își revendică măsurile pare să lase puține dubii, ar fi obligatorie întreruperea imediată a oricărei forme de acreditare publică și aplicarea tuturor instrumentelor pentru sancționarea unei practici discriminatorii grave, fiindcă este violentă în mesaj și extrem de dăunătoare. Nu există niciun catehism care să valoreze în Italia mai mult decât Carta noastră constituțională».

Elena Centemero, deputată de la Forza Italia, preanunță o interpelare. «Dacă discriminările sunt întotdeauna odioase – cele care au loc la școală sunt deosebit de grave. Din acest motiv, voi prezenta mai întâi o interpelare parlamentară pentru ca Ministerul Educației să clarifice lucrurile și pentru ca instituția de învățământ să poată lămuri ceea ce s-a întâmplat cu adevărat».

Dacă va fi confirmat cazul de discriminare «ar fi un fapt de o gravitate nemaiauzită, pentru care școala va trebui să răspundă», a comentat primarul din Monza, Roberto Scagnatti. De ”gravitate nemaiauzită” vorbește și deputatul Pd Alessandro Zan, deoarece un asemenea episod «ar suspune minorul unui tratament dregradant și discriminator, încălcând dreptul său la educație și mai ales libertatea și demnitatea sa».


 

Robert Araveicei (ULRI): «Am făcut denunț la UNAR»

Robert Araveicei, președinte al asociației Uniunea Liberală a Românilor din Italia (ULRI) a înaintat un denunț către UNAR.

”Astăzi (29 septembrie, n.r.), în calitate de președinte al ULRI - Uniunea Liberală a Romanilor din Italia am denunțat la Biroul de Antiscriminare Italian - UNAR, directorul unei școli din Monza care a avut nesimțirea să dea afară din clasă, pe coridor, îndepărtându-l de restul colegilor, un elev român de 16 ani pe motiv ca era gay! Episodul s-a petrecut miercurea trecută si nimeni nu a aflat nimic până când elevul a fost găsit de mama acestuia într-un colț pe coridorul școlii! Aceasta a denunțat fapta forțelor de ordine și a avertizat și presa de cele întâmplate!” a scris Araveicei pe pagina sa de Facebook, chiar în ziua când a făcut denunțul.

Contactat telefonic, Araveicei ne-a declarat că denunțul a fost făcut imediat după ce a fost descris cazul în presa locală, ca un impuls la o gravă nedreptate făcută în primul rând unei persoane și apoi unui conațional.

”Nedreptăți de acest fel se mai întâmplă în Italia dar acum mi-a atras atenția că este vorba despre un român și am simțit nevoia să îi sărim în ajutor. Am trimis denunțul și am cerut să mi se răspundă. Am primit repede confirmarea că denunțul a fost înregistrat și că în curând voi primi detalii despre evoluția cazului. Mi s-a mai precizat că au fost și alte persoane care au denunțat cazul. Mă îndoiesc însă că e vorba despre un român sau o asociație românească.” ne-a spus Robert Araveicei.

De câteva zile s-a deschis la San Martino in Pensilis prima parohie românească din provincia Campobasso. Este vorba de un loc care va permite familiilor din Basso Molise (peste o mie de rezidenți români) să își profeseze propria credință și să participe la diferite inițiative pastorale, scrie publicația primonumero.it.

Parohia Sfântul Apostol Timotei (San Timoteo Apostolo) a fost încredințată unui preot foarte tânăr, părintele Petru Bogdan Voicu, datorită amiciției și disponibilității parohului don Nicola Mattina de la parohia San Pietro in San Martino in Pensilis și a Fundației Ancelle della Misericordia. «Suntem foarte fericiți, acest loc va deveni un punct de referință sub semnul dialogului, respectului și colaborării», a explicat preotul român.

Sâmbătă 19 septembrie, la ora 16.00 a fost programată inaugurarea centrului pastoral, în prezența episcopului diocezan Mons. Gianfranco de Luca și a Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Noua parohie va funcționa în palatul familiei Fusco, in via Pendio, 9 la San Martino in Pensilis.

Părintele Voicu Petru Bogdan, de 32 de ani, se va ocupa de îngrijirea pastorală a ortodocșilor români din toată provincia Campobasso. În Basso Molise trăiesc peste o mie de români. Cel puțin cinci sute la Termoli și ceilalți rezidenți în localitățile limitrofe: Guglionesi, Montenero di Bisaccia, Campomarino. Mulți alții în localitățile din zonele interioare, până la Campobasso unde există o comunitate consistentă. În multe cazuri este vorba de familii și, deseori, există fii născuți în Italia care încă nu au cunoscut țara de origine a părinților. În Molise au găsit de lucru și și-au construit o viață în mod demn lăsând deoparte barierele și prejudecățile, scrie primonumero.it.

Însă viața în Italia nu este făcută numai din muncă sau distracție și pentru multe familii a crescut în timp necesitatea unui loc de întâlnire cu caracter religios. Religia principală a românilor este cea creștin-ortodoxă și pe întreg teritoriul lipsea un punct de referință de acest tip. De câteva zile această necesitate devine realitate și va oferi familiilor o oportunitate semnificativă pentru rugăciune, slujbă, împărtășanii și întâlnire cu alte culturi sub semnul celei mai autentice integrări într-o perioadă în care primirea ”adevărată” riscă să ia alte forme.

Nota oficială a fost transmisă de Dieceza din Termoli-Larino care «a salutat această experiență și este bucuroasă să primească această prezență, semn de comuniune și fraternitate».

Astfel a început activitatea pastorală a Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Apostol Timotei.

«Sunt foarte mulțumit – a afirmat din Nicola Mattia – privim cu entuziasm această inițiativă într-o țară dintotdeauna deschisă primirii. Va fi o schimbare și ne pregătim cu bucurie să primim această nouă experiență».

Preotul ortodox, părintele Petru, deja este stabilit la San Martino, unde trăiește cu familia sa, „întrucât în religia ortodoxă sunt și preoți căsătoriți”, precizează primonumero.it.

I-a mulțumit imediat părintelui Nicola și tuturor celor care au permis această oportunitate în localitate. «Suntem foarte fericiți pentru toate acestea – a afirmat părintele Petru, anterior preot la Messina. Acest loc va fi punctul de referință pentru toți românii din provincie care doresc să-și profeseze credința și să împărtășească momentele de rugăciune și reflectare».

Un spațiu deschis dialogului, întâlnirii, în care va fi spațiu și pentru lecții de geografie «pentru acei copii care s-au născut aici și nu își cunosc țara de origine». Potrivit preotului român, integrarea este foarte importantă, «înseamnă respectarea legilor și respectarea italienilor dar și să conviețuim, să mergem la școală, să împărtășim spații pentru socializare, și să propunem schimburi culturale».

În concluzie, o experiență care de la San Martino – ieșind din orice închidere și depășind obstacolele inițiale – poate deveni un model de conviețuire socială.


500 de români în insula Malta. Preotul slujește într-o biserică construită în 1592