Observator - Gazeta Românească - ştiri pentru românii din Italia

Maria Cristiana Tudose

Cine nu a întâlnit oameni falși? Cine nu s-a mânjit cu problemele altora pentru ca apoi să rămână singur în fața loviturilor primite de la viață? Cine nu a pierdut prietenii pe drum, cine nu s-a îndepărtat de oameni dragi, oameni care au ales alte drumuri și au uitat de unde plecat? Cine nu a simțit ce înseamnă să ajuți cu un sfat dar apoi să primești indiferență și reproșuri? Cine nu a savurat din invidie, răutate și falsitate? Cine nu s-a simțit părăsit pentru că la un moment dat nu avea ceva de oferit, deoarece trecea printr-o perioadă mai grea?

Să legi prietenii este greu. Se spune că există prietenii care pot dura o viață, o perioadă sau câteva luni. Există prietenii care se formează după ani lungi, prin care cei doi se cunosc, știu de unde au plecat, au întâmpinat împreună greutățile vieții, s-au sprijinit unul pe celălalt ca apoi să se îndepărteze fizic, nu sufletește. Am auzit despre aceste prietenii și le-am considerat basme minunate, pentru că acești oameni deși nu se mai văd, ei nu se pierd și atunci când se întâlnesc parcă nu-i mai poți desprinde. Sunt povești rare dar sunt incredibile.

Apoi există prieteniile care durează o simplă perioadă; noi oamenii simțim nevoia de a găsi un cuvânt pentru oricare sentiment, impresie sau legătură față de un om sau un obiect. Pe această persoană o numim cunoștință. Timpul unește sau desparte oameni; în momentele grele oamenii se leagă unul de celălalt pentru un interes comun, altfel fiecare ar continua pe propria stradă nepăsător, pentru că ceea ce nu ne lovește direct parcă nu ne mai interesează.

Oamenii care ne sunt alături în momentele grele sau pur și simplu ne cuceresc prin anumite comportamente, devin prieteni. Atunci demonstrăm prețuirea și respectul nostru prin întâlniri, povestiri și sfaturi. Există oameni care trec prin grădina noastră doar pentru a ne învăța mici secrete despre flori și pomi; oameni care intră în viața noastră pentru a ne arăta unde greșim și ce mai putem schimba. Apoi dispar. Ei nu fac gălăgie, nu pretind nimic.

Oamenii sunt un mister, de multe ori devin vulnerabili în fața altora, mai ales când au de a face cu sentimentele. Este ușor să spui că ești puternic, este ușor să ascunzi câteva lacrimi, este ușor să eviți privirile altora. Drag cititor, adevărul este că suntem mai fragili decât o floare, pentru că și aceasta rezistă sub ploaie și vânt. Când vine vorba de sentimente, parcă suntem o păpădie părăsită într-un câmp.

Câteodată greșim, oferim altora ocazia de a ne controla bunadispoziție, deși aceștia nu realizează sau altori o fac intenționat, pentru a ne face să suferim. Când iubim, punem în palmele persoanei iubite, al nostru destin. Suntem atât de orbiți încât parcă nu ne interesează ce vor face cu această iubire, deși realizăm că fericirea noastră depinde de un alt om.

Suntem fragili, de multe ori picăm și nu ne mai putem ridica. E ca și cum cineva te lovește de infinite ori iar tu trebuie să te ridici. Astăzi realizez că nu mai am răbdarea de altădată; nu mai mă aștept la nimic, nu mai vreau nimic din ceea ce n-am obținut prin munca mea, nu mai alerg după oameni, nu mă mai obosesc cu explicații, nu mai încerc să-i mulțumesc pe toți dar știu că orice s-ar întâmpla, nu mă voi schimba, nu voi renunța la principiile mele doar pentru că cineva, cândva, mi-a târât sufletul prin mocirlă. Nu mă voi schimba, voi continua să fiu un om bun și modest pentru că nimeni nu mă poate transforma în ceea ce nu sunt.

Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun. Fiecare pentru el, regula principală este să nu pretinzi, să te pregătești sufletește pentru orice, să ai curaj și să nu renunți la vise, să nu te schimbi și în oricare ocazie, nu uita: fii tu.

Eu decid, eu îmi cunosc mai bine viața

Noi doi şi dragostea

Dragostea nu înseamnă frică

„Câteodată cred că nu sunt făcută pentru dragoste.”

De același autor: blogul EU SUNT FEMEIE

Fotografie de arhivaCristina Stângă este o româncă de 32 de ani, originară din Calafat, judeţul Dolj, care a venit în Italia la începutul acestui an, cu speranţa că va putea câştiga ceva bani.

Şi-a lăsat copilul în ţară, cu mama ei şi a plecat la Milano, unde ar fi trebuit să înlocuiască o prietenă, ca "badante". După doar două zile, bătrânul pe care trebuia să-l îngrijească a murit şi de atunci Cristina a rămas pe drumuri. A plecat la Ferrara, crezând că a găsit un loc de muncă, printr-o agenţie, dar a nimerit la o casă de bătrâni, în care nu a reuşit să stea nici o săptămână. "Acolo era iadul de pe pământ", ne-a povestitea.

În prezent este singură, fără un ban sau un loc de muncă, fără a avea unde să doarmă. De câteva zile s-a şi îmbolnăvit. (foto arhivă)

"Stau toată ziua pe drumuri, mănânc când apuc, pe la Caritas. M-am îmbolnăvit şi de supărare"

Am contactat-o pe Cristina în urma unui apel făcut de Radu Nicolae, cunoscutul sindicalist român de la Piacenza.

Sunt multe româncele care trăiesc adevărate drame de când sunt în Italia. Persoane care nu au un loc de muncă, care au fost înşelate de diferite agenţii din România sau Italia, de români care sub pretextul că le ajută cu un loc de "badante", le iau bani pentru ca apoi să dispară, lăsându-le singure, în voia sorţii.

La Ferarra se povesteşte chiar de 12 românce care au fost aduse în Italia prin intermediul unei agenţii, pentru ca, mai apoi, să descopere că era o înşelătorie. Poveşti pe care le vom publica în următoarele zile.

Prima cu care am reuşit să stăm de vorbă este Cristina Stângă. Ea nu a venit în Italia prin intermediul unei agenţii, ci chemată de o prietenă.Iată ce a povestit ea:

"Am venit să înlocuiesc pe cineva, o amică. Dar bătrânul pe care trebuia să-l îngrijesc a murit după două zile. Nici nu am apucat să realizez că am ajuns în Italia."

"Am locuit pentru foarte puţin timp, la o familie de români, apoi am găsit un număr de telefon, din Ferrara, al unei agenţii de muncă.

Responsabilul agenţiei se numeşte Pasquale, care mi-a spus că ar avea ceva pentru mine, la o casă de bătrâni. M-am bucurat când mi-a spus că salariu e în jur de 900 de euro şi că se asigură cazare şi masă."

Când a ajuns la casa de bătrâni a întâlnit o fată, tot româncă, care tocmai pleca, plângând.

"Am înţeles că era româncă şi am vorbit cu ea. Am văzut-o plângând şi eram curioasă. Mi-a spus că acolo nu se mai putea sta, pentru că e infern şi că ea a fost ameninţată. N-am înţeles din ce cauză, dar eu începusem să intru în panică. Aveam încredere în vorbele lui Pasquale, de la agenţie şi am acceptat să rămân."

Nu a rezistat nici Cristina mai mult de 5 zile.

"La casa de bătrâni unde ajunsesem trebuia să munceşti de dimineaţă, de la 7, până la ora 22. Doar o oră de pauză la prânz, în rest muncă fără să te poţi opri o secundă.

Patroana era extrem de vioentă în limbaj. Se purta execrabil cu angajatele, mai ales cu străinele. Mai era o româncă cu mine şi parcă pusese ochii pe noi.

Ne urmărea mereu, ne punea să facem tot felul de munci grele, parcă să-şi bată joc de noi. Apoi limbajul, modul cum ni se adresa, sub orice critică.

Nu am putut sta acolo o săptămână întreagă, oricât de disperată eram. Mă gândeam mereu la copilul meu, pe care l-am lăsat acasă, cu mama mea."

După ce a plecat de la casa de bătrâni, Cristina a rămas pe drumuri.

"La agenţie, Pasquale mi-a spus că voi fi plătită pentru zilele muncite, dar cine ştie când şi dacă asta se va întâmpla. Dar nu acum ci abia luna următoare. Eu nu am niciun ban...

Am ieşit de la agenţie plângând, mergând pe stradă aiurea. M-a oprit o femeie, era româncă. În acea zi m-a luat la ea acasă, mi-a dat să mănânc şi mi-a spus să mă duc la Caritas.

Am plecat, am ajuns şi la Caritas, unde am primit mâncare, dar de dormit, habar nu aveam unde să merg. Am întâlnit nişte fete, care, contra cost, m-au cazat pentru două zile la ele… dar acum, în momentul ăsta, nu ştiu ce să fac, unde să mă duc…".

"Vă rog mult, scrieţi despre mine, poate se găseşte cineva să-mi dea o mână de ajutor", au fost ultimele cuvinte, disperate, pe care Cristina mi le-a spus prin telefon.

Andi Rădiu

Contact: Cristina Stângă 3299175766

Facebook: Cristina Nicoleta

(FOTOGRAFIE DE ARHIVĂ)

Un alt român a fost trimis în țară, datorită ”Fondului Bitonci” denumit "Fond pentru repatrierea străinilor", cont bancar creat de primarul leghist al Padovei, pentru plata biletelor de transport necesare emigranților dispuşi să părăsească imobilele publice sau private ocupate în mod abuziv.

Acel proiect a devenit realitate pe 31 decembrie, când primarul a arătat triumfător presei, două bilete de autocar spre România, primele plătite din resursele Fondului.

Primarul din Padova, bucuros că a repatriat doi români: "Le-am plătit bilet numai dus"

De această dată, Bitonci a plătit biletul de autocar pentru B.N., un român de 42 de ani, originar din Sebeș, jud. Alba, care venise în Italia în urmă cu câteva luni.

Românul a povestit presei locale că după o perioadă scurtă în care a lucrat, și-a pierdut locul de muncă iar pentru a se putea întreține a început să cerșească în zona bisericii Basilica del Santo. Apoi, împreună cu alți români, printre care și cei doi repatriați în ultima zi a anului trecut, a ocupat abuziv încăperi ale stabilimentului Foro Boario din Corso Australia.

”Sunt numeroși străini comunitari care se adresează oficiului de servicii sociale din primărie pentru a cere repatrierea. Toate cererile sunt examinate stabilindu-se gradul de risc. În cazul acesta, persoana care a fost repatriată trăia în condiții inumane. În România se va simti, cu siguranță, mai bine.” a declarat Bitonci.

 

Se zice că dacă e marți sunt trei ceasuri rele, iar dacă mai e și data de 13 se întâmplă ceva foarte rău. Dar pentru Maria Blaj din Bologna a fost o zi plină de bucurie și de mulțumire sufletească, pentru că a reușit să inaugureze cel de-al treilea Bistrot "Rapid", situat în via Emillia, nr. 43 - San Lazaro di Savena.

Venită în anul 2001 în Italia, domna Măria Blaj a lucrat ca mai toate femeile ca îngrijitoare la o familie de bătrâni, după care intrat în comerț, reușind să-și strângă un capital pentru a deschide propria patiserie.

Inaugurarea a avut loc în prezența Consulului General la Bologna, Eugen Șerbănescu și a soției dar și a multor prieteni și clienți fideli.


 

Și cum în zonă nu există niciun magazin deschis noaptea, așa cum suntem obișnuiți în România, Maria Blaja s-a gândit ca noul spațiu comercial să fie în apropierea unor instituții care sunt permanent pe punctul de a sări în ajutorul oamenilor: salvarea și pompierii. După orele de program sau în micile pauze pe care le au de la o urgență la alta, clienții pot servi o cafea sau mânca ceva aici, la Bistro Rapid.

De ce "Rapid"? Pentru că întreaga familie a domnei Maria Blaj este o înfocată admiratoare și susținătoare a celebrei echipe de fotbal Rapid București. Chiar fiul doamnei Maria Blaj, Iozu Toma, a fost un timp antrenor la formația de juniori a echipei.

În urmă cu 4 ani, pe 3 septemebrie 2011, întreaga echipă a formației Rapid, pe atunci antrenată de Răzvan Lucescu a avut un meci amical cu cea din Bologna, iar după partidă au fost invitați la Bistroul "Rapid" unde au fost întâmpinați de doamna Blaj, care i-a servit cu produse specifice bolognese, au ciocnit un pahar de șpriț și s-au fotografiat cu toată lumea.


 

Și pentru că dragostea și admirația față de această echipă de fotbal, cea mai veche din țară, este foarte mare, doamna Maria, împreună cu cei doi copii, Alexandra și Iozu, s-au gândit să pună sigla și culorile formației giuleștene ca emblemă a Bistroului. Și nu numai atât, emblema Rapidului este imprimată și pe pliculețele cu zahăr și pe ștampila firmei - "Rapid SAS".


 

Pe lângă români, mulți dintre italieni vin aici cu plăcere pentru că aici se lucrează 365 de zile pe an, iar atmosfera este foarte plăcută. Am aflat acest lucru de la câțiva dintre cei care vin după serviciu, noaptea, să servească masa sau să bea o cafea.

Prin atmosfera creată, familia Blaj  și-a propus să respecte și imnul echipei iubite:

"Suntem peste tot acasă
Porțile ni se deschid
Nu-i echipă mai frumoasă
Și iubită ca Rapid
Rapid, Rapid!"

Să-i urăm în continuare succes și multă putere de muncă domnei Maria Blaj, familiei și angajaților săi.

Roxana Dima


Invitații prezenți în platoul emisiunii Români pentru Români, difuzată de Dacia TV - televiziunea românilor din Italia - duminică 18 ianuarie 2015, au dezbătut un caz social cutremurător.

Despre ce este vorba? În 2002, doi cetăţeni români, Iuliana Petronela Divile şi Marin Marian Trandafir, se cunosc în Italia, iar un an mai târziu se căsătoresc. În 2003 se naşte primul copil, Lucio Daniele, iar în 2006 al doilea, Andrea Angelo. Imediat după naşterea fiecărui copil, cuplul Divile – Trandafir se prezintă la Consulatul României de la Roma, pentru a obţine certificatele de naştere. De drept, aceşti copii sunt cetăţeni români.

În acea perioadă familia Divile – Trandafir împreună cu copiii locuiau în localitatea Bassano Romano, într-un apartament cu chirie. Într-o zi, domnul Trandafir este oprit de forţele de ordine şi primeşte un decret de expulzare, neavând permis de şedere. Proprietarul casei le spune să plece, iar familia alege, ca soluţie provizorie de locuit, un imobil fără curent electric, gaze şi apa curentă. În 2007, doamna Divile Petronela s-a adresat serviciilor sociale ale sectorului 1 – Roma Capitale cerând sprijin pentru înscrierea copiilor la grădiniţă. În loc să ofere un ajutor concret, asistenţii sociali s-au prezentat însoţiţi de Carabinieri şi au preluat cei doi copii, Lucio Daniele şi Angelo Andrea. Operatorii sociali s-au adresat imediat instanţei, solicitând îndepărtarea minorilor de lângă părinţi şi integrarea acestora într-un institut de plasament. Tribunalul de minori a dispus decăderea din drepturile părinteşti ale cuplului. În timpul procedurilor, părinţii se plâng că au interogaţi fără traducător, ei neînţelegând limba italiană bine nici în ziua de azi. Doamna Divile spune că autorităţile au obligat-o pe aceasta să semneze tot felul de documente, repetându-i fraza "totul va fi bine, doamnă" ("va tutto bene signora") .

Ulterior, minorii au devenit adoptabili, prin două sentinţe judecătoreşti. Doamna Divile s-a adresat Ambasadei României de la Roma, cerând ajutor, dar răspunsul primit a fost: "Trebuie să vă puneţi un avocat". Din păcate nu a existat disponibilitate, cu atât mai puţin un ajutor concret din partea Statului Român.

Asta nu e totul. În 2013, cuplul Divile-Trandafir aduce pe lume un alt copil, o fetiţă pe nume Maria Antonia. Fiind în curs procesul de decădere din drepturile părinteşti pentru primii doi copii, autorităţile italiene LE-AU LUAT ŞI AL TREILEA COPIL. Din 2013, familia Divile are o locuinţă, domnul Trandafir a reuşit să îşi găsească un loc de muncă, cu contrat legal. Inutil. În prezent primii doi copii au fost daţi în adopţie, iar fetiţa este încă într-un institut de plasament şi se îndreaptă spre aceeaşi soartă. Mama merge în fiecare sâmbătă, asa cum i-a fost permis de judecător, să îşi viziteze fiica. Personalul centrului de plasament nu îi permite să stea cu fetiţa decât maxim o oră. Înainte de a-i permite să îşi vadă copilul, de fiecare dată doamna Divile este nevoită să suporte nenumărate jigniri din partea personalului, de fiecare dată atât doamna cât şi sotul sunt numiţi incompetenţi, părinti dezinteresaţi etc.

În emisiune a intervenit în direct şi senatorul Mircea Geoană, care a spus: „Este un caz social cutremurător, de-a dreptul șocant. Doresc să mă implic personal, de aceea voi încerca să obțin cât mai multe informații cu privire la acest caz.” La întrebarea moderatorului dacă pe parcursul experienței domniei sale în calitate de Ministrul al Afacerilor Externe, s-a mai întâlnit cu astfel de cazuri răspunsul a fost: „Da, au mai fost cazuri izolate, însă deseori cu o rezoluție favorabilă în favoarea cetățenilor români.”

Gabriel Pârjolea, Consilier la Primăria Rianoa spus: „Este strigător la cer ceea ce se întâmplă, cetățenii români care muncesc la negru în Italia și depun declarația de venit anuală, indicând venit 0 euro în momentul în care completează declarația de înscriere a copiilor la grădiniță, într-un fel sau altul riscă să ajungă în aceeași situație în care se află familia Divile-Trandafir. Aceasta se poate întâmpla deoarece administrația locală se poate sesiza și poate cere desfășurare unei anchete sociale, care practic ar putea conduce la o situație asemănătoare celei întâlnite în cazul familiei prezente astăzi în emisiunea noastră”.

Moderatorul emisiunii, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia (ARI) a ținut să precizeze următoarele: „conform datelor statistce comunitatea românilor în Italia numără peste 1,5 milioane de suflete, însă din păcate din informații neoficiale știm că doar 450.000 dintre aceștia sunt angajați cu acte în regulă în Italia, restul până la 1,5 milioane riscă să fie victimele anchetelor sociale, care se pot finaliza într-un mod dezastruos ca și în cazul familiei Divile-Trandafir.”

Domnul Ion Cherciu, membru ARI prin intervenția sa a dorit să scoată în evidență implicarea deficitară a Statului Român în cazul acestei familii: „Faptul că această familie s-a adresat Ambasadei în 2012, explicând clar gravitatea situației și cerând ajutor urgent, iar în schimb a primit un răspuns prin care au fost sfătuiți să caute un avocat evidențiază absența totală a implicării Statului Român în acest caz.”

Doamna avocat Valentina Brunstein, care a studiat actele proceselor, a subliniat că decretul de îndepărtare a copiilor s-a întemeiat exclusiv pe situația materială precară a familiei. Părinţilor le-au fost încălcate mai multe drepturi elementare, cum ar fi dreptul la un traducător autorizat, dreptul la aplicarea legii române în raporturile dintre părinți și fii, conform Art. 20 Codice Civile italiano; dreptul la aplicarea legii române în ceea ce privește tutela, conform Art. 21 Codice civile italiano; absența în proces al procurorului. Sunt şi foarte multe carenţe pe fond în judecata procesului, expuse în anexele la acest comunicat. Doamna avocat a enumerat mai multe cazuri similare din jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în care părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie au reuşit să îşi recapete copiii.

Moderatorul Eugen Terteleac a insistat asupra prezenței statului în viața românilor aflați înafara granițelor României, precizând faptul că „a avea pașaport românesc în ziua de astăzi nu reprezintă o garanție a protejării cetățeanului de către Stat. Să ne imaginăm pentru câteva momente următoarea situație: dacă în locul acestor doi parinți am fi vorbit de doi cetățeni italieni, aflați în orice altă țară din lume, probabil ar fi existat numeroase curse aeriene charter cu diverși miniștri, politicieni, ziariști care ar fi rezolvat cu siguranță problema în favoarea cetățenilor săi.”

Din informațiile pe care le deținem, chiar astăzi 20.01.2015, Consulul General al României la Torino, Dl. Tiberiu Mugurel Dinu participă la un proces în cadrul căruia Statul Italian judecă un caz asemănător celui dezbătut în emisiunea noastră, iar domnia sa s-a constituit tutore, fiind prezent personal în incinta tribunalului unde se judecă cazul cu ușile închise. Ne întrebăm oare dacă s-ar fi întâmplat acest lucru în cazul Divile-Trandafir finalitatea ar fi fost aceeași? Oare domnul Consul va reuși să salveze cazul judecat în prezent? Dacă domnul Consul va reuși să rezolve această situație, oare nu ar merita să fie numit în funcția de Ambasador al României în Italia?

Urmăriți aici Poze și video cu cei doi copii, Lucia Daniele și Angelo Andrea, îndepărtați autoritățile italiane de proprii părinți(https://www.youtube.com/watch?v=p4mnf3PFnmk&feature=youtu.be

"Români pentru români", Emisiune difuzată în direct pe postul Dacia Tv

Urmăriți aici emisiunea ”Români pentru români” difuzată duminică, 18 ianuarie 2015

(http://www.daciatv.com/archives/8/)

Invitați: Gabriel Pârjolea - Consilier Primăria Riano; Ion Cherciu - Membru ARI; Doina Ionel - Voluntar ONG italiană; Valentina Brunstein - Avocat; Iuliana Petronela Divile - Mama minorilor; Marin Marian Trandafir - Tatăl minorilor.

Moderator: Eugen Terteleac

 

Comunicat ARI

Doi cicliști români, Serghei Țvetkov și Eduard Grosu, s-ar putea afla printre cei ce vor lua startul pe 9 mai în Turul Italiei 2015, organizatorii, firma RCS, anunțând invitarea echipelor din care aceștia fac parte, Androni Giocatoli și Nippo Vini Fantini, astfel că prezența lor în marele tur depinde doar de selecția pentru cursă din partea staff-urilor tehnice, anunță Agerpres.

Dacă dintre echipele de divizie inferioară UCI ProTour, Androni Giocatoli este invitată constant la Giro, Nippo Vini Fantini reprezintă o surpriză, una dintre explicații fiind faptul că gruparea italo-japoneză l-a achiziționat în intersezon pe italianul Damiano Cunego, învingător al cursei în 2004.

În ce privește șansele celor doi rutieri români de a fi aleși de manageri pentru formațiile din Turul Italiei, ambii au certe posibilități să demonstreze până în luna mai de ce sunt în stare, chiar de luni, 19 ianuarie, când se dă startul în Argentina în Turul San Luis, unde sunt desemnați printre liderii echipelor lor, Țvetkov din postura de rutier complet, iar Grosu ca un sprinter de viitor.

Mulţi dintre românii care au venit în Italia înainte de intrarea României în Uniunea Europeană au trecut prin adevărate aventuri pentru a reuşi să îşi facă un rost în străinătate. Bariera creată de vize sau permise de muncă a provocat unora zile de coşmar. Dumitru Măierean a reuşit însă să treacă de acea perioadă, reuşind să se stabilească la Grosseto împreună cu familia. După 16 ani s-a reîntors în ţară.

A meritat efortul de atunci? Şi-ar mai risca viaţa pentru a o lua de la capăt în altă ţară? S-a schimbat ceva în România? Sunt doar câteva întrebări la care l-am rugat să ne raspundă.


 

"Povestea mea e asemănătoare cu cea a multor mii de români care au plecat în străinătate, pentru a găsi o viaţă mai bună, pentru a oferi familiilor tot ce trebuie. Din păcate, chinurile şi riscurile prin care am trecut nu contează azi pentru nimeni. Am rămas aceiaşi căpşunari, macaronari care sunt buni doar în preajma alegerilor."

Dumitru Măierean, "Mitruţ" cum îl strigă prietenii, este originar din Suceava, are 50 de ani, este căsătorit şi are 2 copii. A locuit la Grosseto unde şi-a deschis o societate având ca obiect de activitate instalaţii sanitare, prestând astfel meseria de "idraulico". Până să ajungă însă la o stabilitate financiară a trecut prin numeroase peripeţii şi a trebuit să facă mari eforturi, prin situaţii, din păcate, des întâlnite la mulţi români care au ales să emigreze în Italia.

4 din 18 au trecut

A plecat din România în octombrie 1998 împreună cu alţi 17 români, cu speranţa că vor ajunge în Italia. Din cei 18, au ajuns doar 4. "Din România am plecat la Belgrad iar de acolo cu diverse taxi am ajuns în Croaţia. Până acolo puteam merge fără vize. De acolo am pornit pe drumuri ocolitoare, prin păduri, peste munţi. Am făcut 14 zile până în Italia, pe jos. Mi-ar trebui o zi întreagă să povestesc prin câte am trecut. Epuizarea, foamea şi problemele de sănătate au făcut ca 14 din grup să renunţe. Am ajuns doar eu cu încă trei români. Gândindu-mă acum la acele zile nu cred că aş mai avea curajul s-o iau de la capăt."

Cu frica-n sân, flămânzi şi fără să ştie limba italiană, Mitruţ a reuşit să ajungă la Roma. "Ajunşi în Italia, la Trieste, după două săptămâni de groază, am realizat că dacă ne apropiam de gară sau de vreun loc mai circulat am fi fost arestaţi imediat de carabinieri. Am apelat tot la taximetrişti, dar eram refuzaţi. În final, spre surprinderea noastră, o femeie a acceptat să ne ducă la Veneţia. Ştia drumurile mai puţin controlate şi contra unei sume destul de mari a acceptat să ne ducă.

În Veneţia am hoinărit o zi întreagă, ne-am plimbat chiar şi cu gondola. Ne-am urcat într-un tren care pleca spre Roma, unde ne aşteptau nişte amici. În tren am avut parte de alte emoţii. Carabinierii urcaseră cu câni pentru a controla nişte suspecţi de trafic de droguri. Am fost şi noi controlaţi dar nu ne-au arestat."

Fără ajutor

Ajuns la Roma, Mitruţ s-a trezit fără nici un ajutor. A fost nevoit să doarmă pentru mai mult de două luni într-un cimitir de maşini. "Toţi cei pe care îi contactasem din ţară şi care promiseseră că mă ajută, nu mai răspundeau la nici un telefon. Habar nu aveam unde să mă duc şi ce să fac. Am fost nevoit să dorm pe ascuns în maşini din parcuri «sfasciacarrozze». Timp de aproape 3 luni nu am lucrat pe nicăieri. Noroc că aveam ceva bani de mâncare."

Primele locuri de muncă pe care le-a găsit au fost adevărate coşmaruri. "Prima săptămână de lucru în Italia a fost la umplut saci de nisip la un depozit de materiale de construcţii. Mi se plătea 200 de lire pe un sac. Trebuia să umplu cel putin 300 de saci pentru a câştiga 60.000 de lire, adică vreo 30 de euro azi. Oricât de rezistent eram, nu am putut lucra acolo mai mult de o săptămână. Aveam palmele line de bătături şi răni."

"Al doilea loc de muncă a fost ca şi cum am fi căzut din lac în puţ. Trebuia să construim schele pentru un bloc înalt şi ridicam circa 200 de grinzi pe zi. Eram plătit doar cu 40.000 de lire pe zi. Nici acolo nu am stat mai mult de 2 săptămâni."

Au urmat alte munci, la fel de grele şi prost plătite. Ba chiar a fost şi înşelat cu neplata pe aproape 2 luni şi în acel moment Mitruţ s-a decis să plece în Anglia. "Au urmat luni de muncă grea pe diferite şantiere. Am locuit câte 16 într-un apartament. Aveam însă de plătit rata la casa cumpărată în România şi nu puteam să mă întorc. Dar când, împreună cu alţi români de pe un şantier, am fost înşelat cu neplata salariului pe 2 luni am decis să plec în Anglia. Am plecat să mă îmbarc în containere dar am fost prinşi la Bruges şi spre mirarea mea nu ne-au arestat să ne trimită în ţară, ci ne-au dat doar foaie de expulzare. Am fost nevoit să mă reîntorc în Italia şi în ciuda problemelor financiare, după un timp am ales să plec acasă. Nu mai puteam suporta."

Oferta neaşteptată

Nu a stat pentru mult timp în România pentru că a primit o ofertă neaşteptată care i-a schimbat viaţa şi i-a dat posibilitatea să înceapă munca pe cont propriu. "După câteva luni, am primit un telefon de la un italian cu care lucrasem ocazional la Roma şi care avea o lucrare mare la Grosseto. Eu făcusem lucrări de «idraulico» pentru el şi a fost mulţumit. I-am spus din start că vin doar dacă voi lucra legal şi îmi asigură casă pentru mine şi soţie. S-a ţinut de cuvând şi pentru 2 ani am lucrat cu el. Am învăţat multe despre meseria de instalator, iar când am auzit că firma la care eram dă faliment, am ales să îmi deschid o afacere pe cont propriu şi să-mi deschid partita IVA".

Mitruţ a locuit la Grosseto împreună cu soţia, iar copiii veneau destul de des în vacanţe."După ce am început să lucrez singur a urmat o perioadă în care mi-am făcut clientela. Am distribuit cărţi de vizită şi fluturaşe în căsuţele poştale, iar când am început să fiu solicitat, am căutat să-mi fac treaba bine, la preţuri acceptabile şi indiferent că am fost chemat pentru urgenţe sâmbăta sau duminica, am răspuns solicitărilor."

Din nou acasă

După 16 ani în Italia, Mitruţ a decis cu soţia să se reîntoarcă în ţară. "Deşi ne adaptasem foarte bine, am decis să ne întoarcem. Nu aş putea garanta că e o decizie definitivă, dar copiii nu au vrut să stea în Italia. Ne-am întors şi noi, să stăm alături de ei, să îi ajutăm de aproape, nu de la 2000 de km distanţă."

"România, văzută doar în perioada de vacanţă este diferită" e convins Mitruţ. "Doar când stai mai mult timp, îţi poţi da seama ce diferenţe sunt. Cei care vin pentru perioade scurte, nu apucă să vadă mult, să observe diferenţele. Abia când cauţi să lucrezi ceva, să deschizi o afacere, te loveşti de un alt sistem, de alte obişnuinţe." a completat el.

"Ce diferenţe majore ar fi?" l-am întrebat. "Acolo am învăţat ce înseamnă lucrul binefăcut şi cu responsabilitate. În Italia sunt încă şanse pentru cei care au dorinţa de a munci cinstit. România arată ca după inundaţii sau cutremur, cineva trebuie să ştie să facă curăţenie. Tocmai de aia au votat cei din Diaspora cu Iohannis, pentru că au vrut să schimbe ceva."

"Tinerii din ziua de azi, ar avea curajul să rişte, aşa cum au făcut-o românii în urmă cu 20 de ani?", l-am mai întrebat.

"Un tânăr, fără ajutorul părinţilor sau a vreunei rude, nu are nicio şansă în România. Excludem poate oraşele mari, unde ţi se mai arată câte o oportunitate. Majoritatea celor care au plecat, mulţi, foarte mulţi, s-au orientat în ţările nordice, precum Suedia, Norvegia, Danemarca. Acolo încă mai au vreo şansă. În Italia de azi e mai greu ca în urmă cu 20 de ani." a completat el.

Andi Rădiu