in

Chiar și parlamentari de diaspora au votat: POLITIZAREA centrelor comunitare din afara țării

Deputatul PMP Doru Petrișor Coliu, într-o postare pe Facebook, denunță faptul că majoritatea parlamentarilor din Comisiile reunite pentru discutarea legii centrelor comunitare s-au abținut sau au votat împotriva amendamentului care specifică ca funcțiile de conducere să fie obținute de românii care trăiesc în străinătate și nu cei numiți de la București. ”Funcţia de director general este o funcţie bine retribuită, cu rang de ministru consilier, funcţie prin care, cu siguranţă, sunt răsplătiţi cei devotați partidului!”, atrage atenția Coliu.

S-au abținut de la vot inclusiv deputații aleși în diaspora: deputatul PNL Mihai Voicu şi deputatul USR Nicolae Daniel Popescu.

Iată postarea completă:

”Pe ordinea de zi a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a fost dezbaterea asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86 /2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate, Comisia pentru comunitatile de români din afara graniţelor ţării şi Comisia pentru politică externă fiind sesizate pe fond.

Printre amendamentele supuse votului a fost şi acela prin care am solicitat ca pentru toate funcţiile centrelor comunitare românești din străinătate, inclusiv cea de director general, să aibă prioritate la angajare membrii comunității românești din statul respectiv, cu respectarea legislației în vigoare, amendament care a fost respins de către cele doua comisii.

Astfel prin abtinerea la vot, deputatul PNL Mihai Voicu şi deputaţii USR Matei Dobrovie, Ioan Bulai, Nicolae Daniel Popescu au dat încă o data girul PSD pentru politizarea centrelor comunitare româneşti, permiţând ca directorul general şi angajaţii centrelor comunitare să fie numiţi de la Bucureşti, cu siguranță membri sau apropiaţi ai regimului PSD!

Funcţia de director general este o funcţie bine retribuită, cu rang de ministru consilier, funcţie prin care, cu siguranţă, sunt răsplătiţi cei devotați partidului!

PMP dezavuează votul acestora şi trage un serios semnal de alarmă asupra modalităților prin care caracatiţa PSD doreşte să-şi subordoneze absolut tot ce înseamnă instituţii şi structuri româneşti din Diaspora!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputat USR: Copiii români nu au o educație ”ca la carte” în limba maternă în școlile din diaspora

Aquila, după cinci luni de agonie a murit bătrânul cu handicap bătut de trei hoți români