in

”Români până la moarte”, despre românii care mor în străinătate și zac în morgile din Italia și Spania

Presa română a început să se ocupe de problemele diasporei. Libertatea a început campania „Români până la moarte”, despre românii care mor în străinătate și care zac în morgile din Spania și Italia.  Autoritățile statului român spun că, potrivit legislației în vigoare, nu au cum să ajute familiile care vor să-i aducă pe cei dragi acasă. iată cifrele de la care pornește campania: Cel puțin 2.500 de români mor anual în străinătate. În prezent, trupurile a 23 de români se află în morgi din Italia, Spania, Germania, Franța, Ungaria, Grecia și SUA.

Potrivit Ministerului de Externe, costurile pentru repatrierea trupurilor românilor decedați în străinătate pornesc de la 3.000 de euro, în Europa, şi ajung până la 15.000 de euro pentru America sau Orientul Îndepărtat.

Românii nimănui

Peste trei milioane de români sunt acum la muncă în străinătate. Unii și-au găsit sfârșitul departe de casă. „Când e o moarte de bătrâneţe, altfel o suporţi. Când te sună noaptea acasă şi îţi spune ”ţi-am găsit nepotul mort în casă”, e altfel. Ni s-a spus că statul român nu ajută financiar”, a povestit Claudia Pădurariu, mătuşa unui tânăr decedat în Anglia.

Un alt caz este al unei familii distruse din Piatra Neamț este distrusă. Ruda lor plecată la muncă pe o plantație de măslini din Italia a murit la scurt timp după ce a părăsit România. Se întâmpla în 2011. După o lungă perioadă de căutări, familia a aflat că documentul care anunța decesul a fost rătăcit timp de şase ani. Corpul încă este acolo

Statul plătește pentru repatrierea românilor care au fost victimele unor accidente rutiere grave, dar şi în cazul celor afectați de atentate teroriste sau calamități naturale. Legislația nu-i cuprinde şi pe românii care mor în țările unde au plecat la muncă şi ale căror familii nu-şi permit să acopere costurile repatrierii.

„Este de necrezut şi totuși este o realitate cruntă. O realitate cruntă cu care ne confruntăm zi de zi,” spune Leontin Cojocea, președintele unei asociații de voluntariat din Italia.

În Parlamentul României se discută despre schimbarea legislației.

„O soluție ar fi ca toți cei care pleacă din țară, indiferent de motive, să contribuie cu o sumă modică în vederea asigurării de sănătate,” susține Tamara Ciofu, deputat în Parlamentul României.

Statisticile oficiale arată că puțini dintre românii care pleacă la muncă în străinătate se gândesc că li s-ar putea întâmpla ceva rău. Nu se înregistrează la ambasade şi nici nu plătesc pentru asigurări care ar putea să acopere costurile repatrierii în caz de deces.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salerno, româncă de 29 de ani, bătută cu pumnii și picioarele de logodnicul italian în fața copiilor

A legat și jefuit o bătrână în noaptea de Anul Nou, român arestat lîngă Torino