in

Românii din Milano: „Rechemarea consulului Dinu este un abuz!”

Cinci asociaţii ale românilor din Nordul Italiei au emis un comunicat comun de protest contra rechemării de la post a Consulului General al României la Milano, Tiberiu Dinu.


 

Hotărârea luată de Ministerul de Externe nu ţine cont de starea de fapt a românilor ce locuiesc în nordul Italiei care sunt de opinie diametral opusă.

Motivarea oferită de Ministrul Marga cum că Tiberiu Dinu este încă din 2002 la Consulatul din Milano nu poate fi suficientă pentru chemarea în ţară.

Comunitatea de români consideră un abuz această decizie deoarece:

• Prin acţiunile şi modul de prezentare ale Domnului Tiberiu Dinu în relaţiile instituţionale şi personale dumnealui a reuşit să creeze un optim raport şi o bună imagine a românilor în faţa italienilor;

Respectul şi seriozitatea de care a dat dovadă întotdeauna faţă de fiecare interlocutor, român sau italian, simplu cetăţean sau reprezentant al diverselor instituţii, organizaţii sau asociaţii a făcut ca Domnia Sa să fie autoritatea de referinţă în raportul nostru cu ţara gazdă;

• A ştiut să nu se implice în nici un fel nici instituţional şi nici la nivel politic de-a lungul timpului sub schimbătoarele guverne şi influenţele lor de-a lungul întregii activităţi;

• Consulatul din Milano, sub conducerea Domnului Tiberiu Dinu a fost întotdeauna un loc de agregare, de întâlnire şi de menţinere a legăturilor şi contactelor cu ţara şi a fost locul în care s-au putut desfăşura de fiecare dată în condiţii optime acţiuni de promovare a identităţii, culturii şi tradiţiilor româneşti,

• De-a lungul timpului au avut acces şi mod de desfăşurare toţi reprezentanţii partidelor româneşti aflate sau nu la putere fără ca acest lucru să dea vreo culoare politică consulatului;

Pe timpul şi banii personali ai Domnului Tiberiu Dinu au fost bine primiţi şi asistaţi toţi politicienii care se aflau cu treabă sau fără la Milano;

• Educaţia, prezenţa agreabilă, accesibilitatea, cunoaşterea şi modul de exprimare în limba italiană şi diplomaţia autentică a Domnului Tiberiu Dinu au creat premizele raporturilor optime la nivel administrativ şi personal cu reprezentanţii italieni la nivel local, provincial, regional şi naţional;

• Eforturile, implicarea şi consecvenţa în promovarea României la Milano şi în Italia au fost recunoscute prin conferirea însărcinării de Comisar pentru Expo 2015;

• Prezenţa şi participarea constantă a Domnului Tiberiu Dinu la viaţa de zi cu zi a comunităţii româneşti precum şi echilibrul manifestat a creat condiţiile ca în nordul Italiei să nu existe campanii mediatice îndreptate împotriva românilor şi a imaginii acestora în general şi în particular;

• Prin articiparea şi implicarea în susţinerea coeziunii comunităţii româneşti Domnul Tiberiu Dinu a reprezentat cu cinste România cu ocazia evenimentelor organizate de catre toţi cei implicaţi în menţinerea românismului în zona Italiei în care locuim;

Solicităm ca la evaluarea activităţii şi prezenţei în continuare la Consulatul General al României la Milano a Domnului Tiberiu Dinu să fie luate în consideraţie şi opiniile românilor din Nordul Italiei ca principali beneficiari ai politicii diplomaţiei româneşti aici şi să nu fim consideraţi doar nişte numere, foarte mari dealtfel, interesante politic, electoral şi financiar ca acţionari principali la bugetul de cheltuieli al românilor din ţară şi nu doar interesele trecătoare decizionale.

22 mai 2012, Milano, Italia

  • Asociaţia Românilor din Italia, Preşedinte Ing. Romulus Popescu
  • Asociaţia Românilor din Italia – Voghera, Preşedinte Prof. Marioara Cârlan
  • Asociaţia Românilor din Italia – Pavia, Preşedinte Prof. Univ. Ioana Popa
  • Asociaţia Românilor din Italia – Legnano
  • Asociaţia Românilor din Italia – Lecco, Preşedinte Irina Ţârdea


 

 

Consulii generali de la Roma şi Milano, rechemaţi în ţară de ministrul Marga

Consulul de la Catania, rechemat în ţară

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum pot tinerii să-şi găsească mai uşor de muncă în Italia

Fondurile europene, jaf pe banii publici: riscăm să pierdem 1,1 miliarde de euro