Advertisement

Sudul Italiei, muncă la câmp pentru 1 euro pe oră, mulți muncitori agricoli români, niciun italian

Lucrează pe câmp chiar și 18 ore pentru 20 de euro, adică aproape 1 euro pe oră, cei 230 de muncitori agricoli, în special nigerieni și români, de la întreprinderile supuse unor controale în Puglia, Sicilia, Calabria și Campania.

”Sunt trei arestați, dar și amenzi de zeci de mii de euro aplicate la circa treizeci de firme – explică Alfredo Fabroccini de la Serviciul central Operativ al Poliției de Stat într-un interviu cu Valentina Furlanetto. Vorbim despre peste 200 de persoane care lucrează în condiții fără nicio legătură cu cele dictate de demnitatea umană. Unii culegeau zarzavaturi 18 ore pe zi pentru 20 de euro și câteodată caporalii rețineau din această sumă și cheltuielile pentru cazare și masă. Lucrau în sere, pe câmpuri, în toate locurile unde este prevăzută recoltarea în această perioadă în Sicilia, Calabria, Puglia și Campania. Mulți dintre lucrători sunt din centrul și nordul Africii, însă sunt și mulți cetățeni români. Niciun italian”.

Un întreprinzător agricol arestat și alți zece denunțați pentru exploatarea prostituției de Echipa Mobilă din Ragusa, în cadrul operațiunii anticaporalat ”Freedom” a Poliției de Stat coordonată în diferite regiuni de Serviciul Central Operativ.

Echipa Mobilă siciliană a fost angajată în cadrul operațiunii naționale, împreună cu colegii din Caserta, Foggia, Latina, Potenza și Reggio Calabria. Obiectivul a fost combaterea exploatării de migranți ilegali constrânși pentru câțiva euro să lucreze orare foarte grele, în condiții igienice inumane, fără nici o zi de odihnă sau alte drepturi garantate.

Unsprezece persoane denunțate pentru exploatarea forței de muncă. În cazul cel mai grav înregistrat la Vittoria s-a procedat la arestarea lui Francesco Micciche, de 53 de ani, din Vittoria, supus arestului la domiciliu. Se adaugă fraților Busacca arestați pe 22 iunie. Și în acest caz, muncitorii audiați de investigatori au spus în unanimitate că Micciche le oferea să doarmă în căsuțe fabricate fără nici cea mai minimă respectare a normelor privind construcțiile sau îi ridica de la domiciliile lor, le furniza indicații, dădea ordine, organiza munca în cadrul întreprinderii: cel puțin opt ore pe zi pentru o plată zilnică de 25 de euro (în loc de cei 59 prevăzuți) plătiți săptămânal, fără concedii, formare privind siguranța sau consultații medicale.

Lucrătorilor le era foarte frică să nu fie concediați în cazul în care cereau o creștere a salariului sau nu îndeplineau obiectivele.

Inspectoratul de Muncă a constatat abateri administrative și a aplicat sancțiuni de circa 60.000 de euro. Activitatea a trei întreprinderi a fost sistată în așteptarea angajării corespunzătoare a celor 16 lucrători la negru utilizați.


Citește și:

Exploatare la Vittoria: zeci de lucrători angajați la recoltarea roșiilor trăiau în condiții degradante. Arestați frații Busacca