A căzut în gol de la 60 de metri. Român de 29 de ani mort la muncă într-un parc eolian din Germania - Gazeta Românească - ştiri pentru românii din Italia

Germania

Emigrat în căutarea unei vieți mai bune, și-a găsit moartea în străinătate. Un român în vârstă de doar 29 de ani a murit la locul de muncă în Germania, în parcul eolian în orașul Borne (landul Saxonia-Anhalt).

„Din primele cercetări reiese că este vorba despre un accident de muncă”, a transmis, pentru Mitteldeutsche Zeitung, Marco Kopitz, purtătorul de cuvânt al departamentului de poliție din districtul Salzland.

Românul a căzut de la înălțimea de 60 de metri. Medicul sosit de urgență la fața locului la scurt timp după incident nu a mai putut decât să constate decesul acestuia. Accidentul a avut loc în 6 octombrie. Deocamdată nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul. Românul se afla în interiorul unei turbine în jurul prânzului, când s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Colegii acestuia, care au fost martori oculari, au fost șocați și au avut nevoie de consiliere psihologică.

Cercetările sunt abia la început, încă nu se poate stabili cu exactitate cine este vinovat de tragicul accident în care românul și-a pierdut viața. Se va stabili motivul pentru care nu fuseseră luate măsurile de siguranță necesare.

Firma MDP din Oldenburg, investitor în parcul eolian, a reacționat la aflarea tristei vești:

„Vestea despre tragicul accident care s-a petrecut în parcul nostru eolian ne-a întristat și șocat pe toți. În ciuda măsurilor de siguranță extrem de ridicate care sunt aplicate pe șantierele unde sunt ridicate noi turbine eoliene, din motive încă neclare, s-a ajuns la o tragedie care ne-a afectat profund. Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia, prietenii și colegii victimei.”

În parcul eolian au fost instalate recent două noi turbine, care urmează în curând să fie puse în funcțiune, pe lângă cele 37 deja existente.


Citiți și:

Germania se umple de români: 175.000 au venit numai anul trecut

Un român a inventat un nou cocktail - ”Amor &Amaro” - și a fost desemnat cel mai bun barman al Germaniei

Escrocherie la München cu aurul lui Ceauşescu. Neamţ păcălit de un român: «Avem acces la lingourile dictatorului»